Drăgulescu explică pe înțelesul tuturor: „S-a și văzut că bag aterizarea sub mine și îmi feresc piciorul” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Drăgulescu a înregistrat la ediția 2017 a Campionatelor Mondiale de la Montreal cel mai bun rezultat al României, însă a ratat podiumul, la ultima execuție a finalei. Gimnastul care va împlini 37 de ani la jumătatea lunii decembrie a dat asigurări că nu se gândește la retragere.

Nu seamănă cu ce s-a întâmplat la Jocurile Olimpice. Nu am fost în deplinătatea forțelor mele fizice. Sunt mulțumit cu ceea ce a ieșit în această competiție, dată fiind conjunctura. Nu mă descurajează, doar îmi pare rău că a venit accidentarea aceasta cu o săptămână înainte de Mondiale„, a declarat Marian Drăgulescu la revenirea de la Campionatul Mondial de Gimnastică de la Montreal.

Accidentat la gleznă, „Marocanul” a fost singur reprezentant al României în finalele pe aparate de la Montreal și a încheiat pe locul patru la sărituri.”Cel mai frică mi-a fost la aterizare, acolo unde s-a și văzut că bag aterizarea sub mine și îmi feresc piciorul. 2017 rămâne un an bun pentru mine, pentru că am cucerit două medalii la Europene și, la Mondiale – o finală și un loc patru. Dacă trag linie, eu zic că a fost un an bun pentru mine„.

Marian Drăgulescu lasă de înțeles că se gândește la Jocurile Olimpice de la Tokyo: „Sper să clădim o echipă, pentru că urmează Mondialele de calificare la Jocurile Olimpice”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul de acolo, după 14 ani:
Din Londra s-a mutat într-un sătuc din România. De ce a renunțat Andrei la luxul de acolo, după 14 ani:…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Putin CUTREMURĂ Europa! Ce țări poate ATACA Rusia: E legitim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…