Povestea clubului la care a ajuns Florin Gardoș. Southampton e în cădere liberă: pierderi de 7,1 milioane de lire în sezonul trecut

Povestea clubului la care a ajuns Florin Gardoș. Southampton e în cădere liberă: pierderi de 7,1 milioane de lire în sezonul trecut
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Transferul lui Florin Gardoș la Southampton în schimbul sumei de 6,8 milioane de euro este văzut ca unul bun pentru fotbalul românesc. Însă fundașul central de 25 de ani a sosit la o echipă aflată în plin proces de reconstrucție, atât din punct de vedere al lotului, cât și din punct de vedere financiar

În aprilie 2009, Southampton, formație de tradiție din Anglia, trecea prin mari probleme financiare. Retrogradată în liga a treia și penalizată cu 10 puncte din cauza intrării în insolvență, noua echipă a lui Florin Gardoș, câștigătoare a Cupei Angliei în 1979, și-a rugat angajații și jucătorii să lucreze pro bono, anunțând că nu mai are fonduri să îi plătească. Totul s-a rezolvat însă puțin mai târziu, în luna iulie, prin cumpărarea clubului de către Markus Liebherr, un afacerist elvețian cu o avere de peste 3 miliarde de lire sterline (aproape 4 miliarde de euro), proprietar al unor companii ale căror domenii de activitate variau de la construcția de căi ferate la vehicule offroad și macarale.

Perne și saltele personalizate

Liebherr, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Vestul Europei, nu și-a lăsat investiția neprotejată și l-a numit, imediat, președinte al Consiliului de Administrație pe unul dintre oamenii săi de încredere, bancherul Nicola Cortese, un italian care nu avea experiență în fotbal, însă care avea o expertiză importantă în finanțe, lucrând la Credit Suisse și Banque Heritage, două dintre unitățile bancare prestigioase din Țara Cantoanelor.
Din acel moment, Cortese a început o reformă din temelii a clubului din Sudul Angliei. Iar printre primele acțiuni ale noului președinte a fost cea de a-i obliga pe jucători să completeze diverse chestionare legate de viața personală. Scopul a fost acela de a identifica și elimina toate problemele din cauza cărora performanțele din teren au de suferit. Apoi, potrivit BBC, Cortese a încercat să identifice motivul pentru care Southampton avea rezultate mult mai slabe pe teren străin decât pe „St. Mary”s”, în meciurile de acasă.

A descoperit că, de multe ori, jucătorii nu se simțeau bine în camerele de hotel. Rezultatul a fost că fiecare hotel în care stă echipa e rezervat acum pentru două nopți, spre deosebire de anii precedenți, în care clubul rezerva doar o noapte. Motivul e tipic pentru Cortese și a ieșit la iveală doar după ce jucătorii s-au plâns de calitatea saltelelor și a pernelor din camerele în care stau în deplasare. Cortese a decis ca o firmă de curățenie angajată de clubul englez să vină cu o seară înaintea echipei și să îndepărteze orice urmă de murdărie din camere, „sigilând” practic hotelul.
Jucătorii au fost măsurați și chestionați cu privire la preferințele lor, iar în scurt timp, Southampton a comandat saltele și perne, care sunt folosite în toate deplasările. „Vrem să le asigurăm jucătorilor toate condițiile necesare pentru a se simți ca acasă. Lenjeriile și pernele sunt spălate cu detergentul indicat de ei, pentru ca totul să fie OK”, a explicat Cortese.

Pierderi de 7,1 milioane de lire în sezonul trecut

Iar rezultatele nu au întârziat să apară atât pe plan sportiv, cât și pe plan financiar. După două promovări consecutive, „sfinții” au ajuns în Premier League, acolo unde au încheiat pe locurile 14, respectiv 8, în condițiile în care bugetul a crescut cu 213% în sezonul 2012-2013, de la 22,3 milioane de lire (28 de milioane de euro) la 71,6 milioane de lire (peste 90 de milioane de euro), în mare parte datorită încasărilor din drepturile TV.
Apoi, lucrurile s-au schimbat. Decesul patronului Markus Liebherr a condus la transferarea clubului în proprietatea fiicei sale, Katharina, care a fost total dezinteresată de fotbal. În februarie 2014, Cortese și-a dat demisia, fiind nemulțumit de modul în care fiica fostului șef a decis să conducă clubul, pe care a fost la un pas să-l vândă, în condițiile în care Southampton a avut pierderi de 7,1 milioane de lire (aproape 9 milioane de euro) în anul fiscal precedent, plus datorii de 30 de milioane de lire (aproape 38 de milioane de euro) în urma construirii unei noi baze de pregătire și alte 27 de milioane de lire (34 de milioane de euro) care trebuiau plătite pentru transferuri.
„Rezultatele noastre financiare sunt foarte problematice. Patronul a investit 12,5 milioane de lire în club (n.r. – 15,75 milioane de euro) pentru a evita un deficit și mai mare, dar avem acum un plan în funcțiune pentru a redresa situația”, a declarat Hans Hofstetter, noul director financiar al clubului, în luna martie.

Își produc propriile tricouri

Însă planurile lui Hoftetter au fost acelea de a slăbi echipa prin vânzări masive de jucători. Artizanii reușitei din sezonul trecut, când „sfinții” au terminat pe locul 8 în Premier League, au fost cedați la alte echipe din Anglia. „Lider” la acest capitol a fost Luke Shaw (19 ani), fundașul stânga care a fost cumpărat de Manchester United cu 39,5 milioane de euro. Mijlocașul Adam Lallana (26 de ani) a plecat și el la Liverpool pentru 31 de milioane de euro, în timp ce fundașii Dejan Lovren (25 de ani, vândut pentru 25,3 milioane de euro) și Callum Chambers (19 ani, dat pentru 20,2 milioane euro) au semnat cu Liverpool, respectiv Arsenal. Practic, adăugându-l și pe Rickie Lambert (32 de ani), care a plecat tot la Liverpool, Southampton a pierdut cinci jucători decisivi, în schimbul cărora a încasat, însă, 119,5 milioane de euro, o sumă suficient de mare încât să aducă „sfinții” pe linia de plutire din perspectivă financiară.

O altă caracteristică interesantă a grupării Southampton este faptul că noua echipă a lui Florin Gardoș e singura din primele patru ligi engleze care își produce singură echipamentul de joc! Motivul îl reprezintă faptul că „sfinții” nu s-au înțeles cu sponsorul tehnic din sezoanele trecute, Adidas, dar nici cu alte firme de echipament sportiv. Cum costurile au fost reduse, Southampton a decis să revină la tricourile roșii cu dungi albe pe care nu le-au mai folosit de trei sezoane, tricouri produse de data aceasta în regie proprie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele