Investiția de o jumătate de miliard de euro își arată roadele: Mercedes domină începutul sezonului de F1

Investiția de o jumătate de miliard de euro își arată roadele: Mercedes domină începutul sezonului de F1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în ediția tipărită săptămânală ProSport, distribuită în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • Noul sezon din Formula 1 a debutat sub dominația motoarelor Mercedes: Nico Rosberg, pilotul echipei germane, a câștigat Marele Premiu din Australia, în timp ce podiumul a fost completat de James Magnussen și Jenson Button, piloții McLaren, echipă propulsată de Mercedes
  • Concernul german ar fi investit 500 de milioane de euro pentru a se asigura de eficiența noilor motoare V6

Sezonul 2014 al Marelui Circ, care a debutat week-end-ul trecut la Melbourne, în Australia, a adus cele mai mari schimbări din ultimul deceniu. Regulamentul competiției în cazul șasiurilor și al motoarelor folosite în Formula 1 a fost schimbat aproape în totalitate, iar echipele participante au fost nevoite să își schimbe strategia folosită în ultimele sezoane. Evident, și ierarhia ultimilor ani, dominată de Red Bull și Sebastian Vettel, a fost dată peste cap.

Iar echipa Mercedes și-a confirmat statutul de favorită de la începutul sezonului, reușind să câștige cursa inaugurală de duminică, disputată în Australia, prin germanul Nico Rosberg, după ce favoritul la titlu, britanicul Lewis Hamilton, fusese nevoit să abandoneze din cauza unor probleme la motor, mai exact din cauza unui cilindru care nu a funcționat, încă din turul 3, după doar 10 kilometri parcurși.

Atât Rosberg, cât și Magnussen sunt fiii unor foști piloți de Formula 1. Dacă tatăl germanului, Keke Rosberg, a fost campion mondial în 1980, tatăl lui James, Jan Magnussen, are 25 de curse în Marele Circ. Danezul s-a făcut remarcat însă în cursa de 24 de ore de la Le Mans, câștigând de patru ori clasa GT1

Mai mult, Mercedes a oferit propulsoarele pentru piloții care au urcat pe podium și pentru cinci din primii șase clasați din Marele Premiu al Australiei, singurul abandon al monoposturilor echipate de Mercedes fiind doar cel al lui Hamilton. Însă cum au ajuns nemții să răstoarne ierarhiile dominate de Renault în ultimii ani?

Mercedes, posesoarea avantajului competitiv
Principalul motiv care stă la baza succesului motorului Mercedes este crearea unui avantaj competitiv prin reînființarea echipei de uzină în 2010, când concernul german a achiziționat echipa Brawn GP. Potrivit revistei „Autosport”, Mercedes și Ferrari au fost singurele echipe care au reușit să creeze în același timp atât monopostul, cât și motorul pentru actualul sezon, un avantaj uriaș într-un sezon în care schimbarea a fost cuvântul de ordine în Marele Circ. Celelalte echipe, care utilizează fie motoare Mercedes, fie Ferrari sau Renault, și-au creat șasiul doar după ce au primit motoarele în toamna trecută. Dintre cele 11 echipe care participă în acest sezon în Formula 1, doar Ferrari și Mercedes sunt scuderiile care au atât echipă în Marele Circ și sunt și furnizori de propulsoare pentru celelalte echipe. Dacă Mercedes este furnizor de motoare pentru Force India, McLaren și Williams, Ferrari le echipează pe Marussia și Sauber. Celelalte formații, în speță Red Bull, Toro Rosso, Caterham și Lotus, aleargă cu ajutorul unor motoare Renault.

În 2011 și 2012, mercedes a investit peste 260 de milioane de euro
Dintre Ferrari, Renault și Mercedes, concernul german a fost cel care a investit cel mai mult în noile motoare V6 de 1,6 litri, care echipează monoposturile din Formula 1. După ce FIA a anunțat la începutul lui 2012 schimbările care vor avea loc în Formula 1 din acest sezon, echipa germană a început să investească serios în divizia de motoare. Dacă în 2011 bugetul pentru dezvoltarea motorului Mercedes a fost de 128 de milioane de euro, în 2012 acesta a crescut până la 147,4 milioane de euro. Iar surse din paddock au declarat pentru „Autosport” că în 2013 această sumă a crescut până la 500 de milioane de euro. Adică aproape dublul bugetului pe care l-a avut echipa Mercedes, de 200 de milioane, după ce Niki Lauda, președintele fără funcție executivă, i-a convins pe șefii concernului german să mărească bugetul echipei de Formula 1 cu 30% în 2013. „Avem posibilitatea de a dezvolta motorul lângă un monopost puternic. Nu avem loc de greșeală, trebuie să producem un motor puternic, dar și fiabil. E o oportunitate uriașă să dominăm Formula 1″, declara Paddy Lowe, directorul tehnic al echipei Mercedes, înainte de startul sezonului. Optimismul lui Lowe fusese dublat și de declarațiile fostului director al echipei McLaren, Martin Whitmarsh, din 2013. Înainte să fie înlocuit de Eric Boullier în ianuarie 2014, Whitmarsh susținuse că motoarele Mercedes sunt cele mai bune din acest sezon: „Știu bugetele pe care echipele de top din Formula 1 le au, dar și punctele lor forte. Cred că Mercedes au atât buget bun, cât și piloți buni și ingineri excelenți. Cred că sunt favoriți, pentru că au dezvoltat acest motor în același timp cu monopostul, iar acest lucru e un avantaj uriaș”.

Debut slab pentru Red Bull
„Sebastian, întoarce-te la boxe, trebuie să salvăm motorul”. A fost ordinul primit de cvadruplul campion mondial de la boxele Red Bull în turul 5 al Marelui Premiu al Australiei. Germanul de 26 de ani, care a pornit de pe locul 12 în cursă, s-a retras imediat, confirmând problemele pe care team-ul austriac le-a avut în testele de la Jerez și din Bahrein, acolo unde a terminat puține tururi. Cu toate acestea, Christian Horner, directorul echipei care a dominat Formula 1 în ultimii patru ani nu este deloc îngrijorat, în ciuda faptului că piloții echipei Lotus, suedezul Marcus Ericsson (Caterham), dar și Vettel au abandonat din cauza unor probleme la propulsorul Renault. „Știm că Renault nu are bugetele lui Mercedes sau Ferrari, însă am avut rezultate excelente alături de ei. Cred că putem repeta acest lucru și în acest an”, declara Horner la începutul lui 2014. Însă rezultatele din prima cursă nu argumentează poziția șefului lui Red Bull. Dacă Vettel a abandonat după cinci tururi, din cauza faptului că motorul nu oferea suficientă putere monopostului, colegul său, Daniel Ricciardo, a fost descalificat pentru că a folosit mai mult de 100 de litri de combustibil pe oră, încălcând normele impuse de FIA.

Ricciardo, descalificat pentru un senzor neomologat

Noile reglementări impuse de FIA în acest sezon prevăd un consum maxim de 100 de litri de combustibil pe oră. Oficialii forului mondial au fost extrem de clari în ceea ce privește această regulă, care limitează consumul de combustibil cu aproape o treime față de anul trecut, și au prevăzut o pedeapsă clară în ceea ce privește încălcarea acestei reguli: descalificarea. Dacă James Magnussen a fost avertizat de la boxele McLaren să nu forțeze în ultimele tururi, pentru a nu încălca regula, Daniel Ricciardo (Red Bull), care a terminat pe locul secund, a fost descalificat de stewarzi pentru folosirea unui senzor neomologat FIA. Imediat, echipa austriacă a anunțat că va face apel la decizie.

Record la debut pentru Kviat

La doar 19 ani, rusul Danil Kviat a reușit să doboare recordul lui Sebastian Vettel pentru cel mai tânăr pilot care a punctat în Formula 1 la debut. Kviat a fost câștigătorul competiției GP3 în sezonul trecut și a fost „recrutat” de sora mai mică a echipei Red Bull, Toro Rosso pentru actualul sezon de Formula 1. Vorbitor de italiană, spaniolă, engleză și rusă, Kviat a fost acuzat de contestatari că și-a „cumpărat” locul în Formula 1, însă evoluția sa din debutul de la Melbourne pare să justifice.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare