FOTO** A luat-o razna Hamilton?** S-a despărțit de „păpușa” Nicole!

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Leila Bolat
FOTO** A luat-o razna Hamilton?** S-a despărțit de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pilotul britanic de Formula 1 Lewis Hamilton și cântăreața Nicole Scherzinger s-au despărțit, după o relație de patru ani, informează cotidianul The Sun, citând o sursă din anturajul celor doi.

Potrivit jurnalului, Hamilton și Scherzinger s-au mai despărțit o dată, în luna ianuarie 2010, din motive legate de angajamentele lor profesionale, dar de această dată prietenii lor spun că decizia este finală.

„Nicole și Lewis au încercat să facă relația să meargă, dar au realizat că nu se poate, astfel că au încheiat-o definitiv. Au discutat mult despre asta și au fost de acord că nu are rost să continue. Își petrec tot timpul în părți opuse ale planetei. Deși decizia privind despărțirea a fost amiabilă, Nicole este devastată. Credea că Lewis este alesul ei”
, a declarat o sursă din anturajul pilotului și al cântăreței în vârstă de 33 de ani.

Nicole Scherzinger a încercat în ultimii ani să găsească timp și pentru a se întâlni cu Hamilton (26 de ani), deși avea foarte multe contracte de onorat. În ultima perioadă, Scherzinger a lansat și a promovat albumul Killer Love, a jucat un rol în Men in Black III și a fost inclusă în juriul emisiunii din SUA X Factor.

La rândul său, Hamilton a călătorit în întreaga lume pentru a participa la Campionatul Mondial de Formula 1. În plus, Lewis Hamilton locuiește în Geneva, în timp ce Scherzinger are locuința în Los Angeles.

Nicole Scherzinger și Lewis Hamilton s-au întâlnit prima oară la MTV Europe Awards în Munchen, în noiembrie 2007. Nicole a fost alături de Lewis atunci când britanicul a devenit campion mondial, în 2008, și l-a însoțit de nenumărate ori la Grand Prix-uri de Formula 1. În iulie 2011, cei doi s-au logodit.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic. Verdictul medicilor
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic. Verdictul medicilor
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri