Balaci n-a vrut să fie coleg cu "Regele"
Deşi trebuia să fie un eveniment al consensului, meciul caritabil de miercuri a avut parte şi de un moment mai tensionat, cauzat de orgolii.
Ilie Balaci, una dintre vedetele care a acceptat invitaţia de a participa la acţiunea de la Dinamo, a refuzat să mai intre pe teren. Deşi se dezechipase, "Minunea Blondă" l-a anunţat pe Emeric Ienei că nu mai poate să stea şi a plecat de la stadion. "Probabil că s-a supărat dintr-un motiv oarecare. Mi-a spus că-l doare piciorul şi nu mai poate să stea", a explicat Ienei. Balaci a încercat ieri să-şi justifice gestul: "Am avut o urgenţă acasă şi a trebuit să plec. Asta e viaţa".
Motivul real al plecării lui Balaci este însă unul ce ţine de orgoliu. Fostul jucător al Universităţii Craiova a fost deranjat atât de faptul că a fost anunţat rezervă, cât şi din cauză că a fost repartizat în aceeaşi echipă cu Gică Hagi. "Sunt răni vechi, care încă nu s-au vindecat. Probabil că pleacă de la discuţiile pe tema celui mai bun fotbalist român din toate timpurile. Balaci a dorit să aibă parte de clipa lui de glorie la acest meci caritabil, nu să stea în umbra lui Hagi", a explicat unul dintre foştii tricolori.
125 de meciuri şi 35 de goluri marcate are Gică Hagi la echipa naţională
69 de partide şi 8 reuşite are Ilie Balaci pentru prima reprezentativă

Balaci n-a vrut să fie coleg cu "Regele"



















Balaci a fost un jucator din categoria jucatorilor facuti mare de presa. Eu am 60 de ani asa ca nu poate sa imi spuna nimeni ca vorbesc din auzite. Il stiu de cand avea 17 ani si era anuntat noul Dobrin. Poate la Craiova facea minuni, dar la nationala nu a avut prestatii rezonabile dacat in mandatul lui Lucescu. Cineva zice ca avea 68 de selectii la 27 de ani. Dar prezentele lui in nationala erau efemere. Intra in general in repriza secunda si nu de putine ori era eliminat pentru faulturi. Nu se poate compara cu Dobrin sau Hagi nici macar in gluma...
fotbalist bun,cu mentalitate de derbedeu de spatele blocului
@caplimpede:
om batran si fara minte esti. Uiti ca n-am mers la Europene ca a ratat "marele" hagi penalty in bulgaria?? Balaci n-a avut de cine sa fie ajutat sa ajunga mare