Gigi Becali a fost eliberat! Primele declarații făcute în libertate: „Steaua va crește! O să mă lupt cu Europa ca să le fac pe plac fanilor!” Patronul campioanei promite că va refuza orice apariție TV

Redactor:
Matei Udrea
Gigi Becali a fost eliberat! Primele declarații făcute în libertate:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 17:40 Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, eliberat, vineri, din Penitenciarul Poarta Albă, a ajuns, în jurul orei 17.40, la locuința sa din Pipera, nedorind să facă nicio declarație pentru cei aproximativ 20 de reprezentanți ai presei care îl așteptau.

Lasați-mă în pace, nu mai dau nicio declarație pentru presă!„, a spus Becali.

Înainte de a intra în curtea locuinței sale, finanțatorul clubului de fotbal a oprit la un bar din apropiere, unde i-a salutat și a discutat cu câțiva localnici.

UPDATE 14:25 Gigi Becali nu i-a uitat nici pe ceilalți oameni de fotbal care sunt în acest moment închiși, în urma condamnărilor dictate în Dosarul Transferurilor. Patronul Stelei a pledat în fața camerelor TV în numele lui Mihai Stoica, Ioan și Victor Becali, Cristi Borcea, George Copos sau Gică Popescu, precizând că aceștia nu au avut parte de zilele libere permise de lege, deși au petrecut deja peste un an după gratii.

Becali a vorbit și despre „marca Steaua”, pierdută în instanță în detrimentul Clubului Sportiv al Armatei. Afaceristul a lăsat să se înțeleagă că nu va încerca recuperarea emblemei vechi, dar că va continua să investească la echipa de fotbal, pe care o vrea competitivă la nivel european.

„Să scoată emblema la licitație să vedem dacă dă cineva ceva pe ea! Ei să-mi dea 10% din vânzări mie dacă vor să țin sigla pe piept…Am văzut că Armata și-a deschis magazin cu sigla asta (n.r. emblema pierdută de clbul de fotbal).  Păi produsele acelea pot fi cumpărate doar de cei care iubesc echipa de handbal, de baschet… Nu și cei de la fotbal. Credeți că mă mai interesează pe mine asta?

Dar ce voi face? Voi face niște lucruri…  Echipa va crește. Mă voi lupta cu Europa ca să le fac pe plac fanilor. Unde nu sunt bani, e greu să faci performanță. Sunt legate„, a mai spus Becali.

UPDATE 14:05 Gigi Becali a fost eliberat în urmă cu câteva minute, patronul Stelei fiind primit cu aplauze, în momentul în care a ieșit pe poarta penitenciarului Poarta Albă. Acesta a vorbit cu reprezentanții presei și a reafirmat că își dorește să se retragă din viața publică. Patronul Stelei spune că declarațiile oferite astăzi vor fi ultimele și că va refuza eventualele apariții televizate. Totuși, acesta a lăsat să se înțeleagă că va continua să finanțeze Steaua. „O să mă mai vedeți doar la fotbal, atât! La TV nu o să mai apar„, a precizat Becali. 

„La început aveam un alt sentiment față de Băsescu. Acum, în ultimul timp, am avut alte sentimente. Nu vreau răul nimănui. Eu nu mai pot dori răul cuiva, pentru că la rugăciune mă rog și pentru dușmani.

Nu facem circ, spun doar lucruri importante!

Cea mai mare durere a mea a fost că nu mi-am putut ajuta fetele. Dacă știam așa ceva, nu-mi trebuia celebritate. Dacă știam că o să-mi chinuiți fetele așa… Acum vreau mântuire. Am 56 de ani, fac 57… vreau să mai trăiesc 20 de ani și să fiu înconjurat de oameni duhovnicești. Eu vreau să învăț de la oameni duhovnicești.

Eu vorbesc acum pentru că vreau, dar după nu o să mai vedeți! O să mă mai vedeți la fotbal, bine. Dar să mai apar eu în vreo emisiune TVm niciodată. O să vedeți că așa va fi.  Planul meu este mântuire! Atât!

Nu o să mai fac la mine în fața casei circ! Să nu vină nimeni la mine, că nu mai dau nici măcar un bănuț. A, o să fac spitale, dau bani pentru asta. Toată averea mea e pentru temnițe, spitale și biserici. Spun asta ca să nu mai vină nimeni în fața casei mele. Un leuț nu voi mai da„,  a declarat Gigi Becali în momentul eliberării.


UPDATE Patronul FC Steaua, Gigi Becali, va fi eliberat condiționat din Penitenciarul Poarta Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare, decizia fiind luată, vineri, de Tribunalul Constanța, care a respins contestația procurorilor DNA.

Magistrații Tribunalului Constanța au respins, vineri, contestația DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiționată a lui Gigi Becali, astfel că omul de afaceri urmează să fie eliberat din Penitenciarul Poarta Albă.

Patronul Stelei va părăsi astfel Penitenciarul Poarta Albă în cursul zilei de astăzi.


UPDATE Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, va afla în 3 aprilie dacă va fi eliberat condiționat, așa cum a decis Judecătoria Medgidia, în condițiile în care Tribunalul Constanța a amânat pentru acea dată pronunțarea în cazul contestației formulate de procurorii DNA,

Declarația lui Gigi Becali în fața Tribunalului Constanța: „Mulțumesc judecătorilor și procurorilor care m-au condamnat pentru că eu consider că cea mai folositoare perioadă din viața mea au fost cei doi ani de închisoare, mântuirea e cel mai important lucru pentru mine și am învățat ce înseamnă mântuirea în închisoare„.


Gigi Becali s-a afișat o perioadă cu un guler cervical, susținând că e în pericol să paralizeze. Ulterior a recunoscut
că suferă, de fapt, de o afecțiune pe care o are de 30 de ani

UPDATE Există informații că decizia definitivă în cazul eliberării condiționate a lui Gigi Becali va veni abia mâine, nu azi cum se credea inițial. Rămâi pe ProSport pentru ultimele amănunte.

UPDATE Pledoariile celor două tabere s-au încheiat, avocatul lui Gigi Becali și procurorul au terminat ce-au avut de spus, instanța Curții de Apel Constanța a rămas în pronunțare, anunță trimisul site-ului www.ziuaconstanta.ro. A vorbit și Becali, care a susținut că l-a luminat Dumnezeu și că nu mai reprezintă un pericol pentru societate. Procurorii au semnalat faptul că niciuna dintre cele trei cărți semnate de latifundiar și tipărite cât a stat acesta la închisoare ar avea vreo valoare științifică. Potrivit legii, numai lucrările cu valoare științifică atrag după sine reducerea pedepsei cu câte 30 de zile pentru fiecare carte scrisă. Acest lucru fusese spus, cu ceva timp în urmă, și de ziaristul Radu Alexandru, care a făcut recenzia uneia dintre cărți pe site-ul vice.com.

Conform reporterului www.ziuaconstanta.ro, Gigi Becali a replicat la afirmațiile procurorilor spunând că o carte devine științifică atunci când e publicată de o editură de profil. „Nu am scris cărțile doar ca să scap de închisoare. Le-am scris cu inima, mă trezeam noaptea, la 2.00, la 3.00, și îmi așterneam ideile. Am stat încă 30 de zile în închisoare din cauza contestației depuse de procurorii DNA”, a acuzat Becali.


Gigi Becali, patronul echipei Steaua, află astăzi dacă va fi eliberat condiționat din închisoare, cu un an și opt luni înainte de ispășirea pedepsei primite pe 20 mai 2013. Curtea de Apel Constanța judecă recursul procurorilor la decizia Tribunalului Medgidia de a-l pune în libertate anticipat pe latifundiar.

Argumentația pe care procurorii DNA au construit-o la recurs conține destule elemente semnalate și de ProSport săptămâna trecută. Potrivit informațiilor publicate de ziaristul Cristian Vasilcoiu în Libertatea, DNA a menționat în contestația înaintată la Curtea de Apel: „În ceea ce privește criteriul subiectiv stabilit de dispozițiile art. 59 C.p. din anul 1969, respectiv conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, reținem faptul că pe parcursul executării, condamnatul a încercat în repetate rânduri să nu se supună regimului de detenție și constrângerilor inerente acestui regim, prin formularea de cereri de întrerupere a executării pedepsei, invocând în acest sens motive medicale neîntemeiate, aspect care rezultă din propriile declarații ale condamnatului, încercând așadar să inducă în eroare organele judiciare în scopul obținerii unei soluții favorabile în acest sens”.

Miercuri, 25 martie, ProSport a publicat o retrospectivă a activității lui Gigi Becali în perioada încarcerării, remarcând că acesta a anunțat că s-a îmbolnăvit imediat după ce, pe 26 noiembrie 2013, Curtea de Apel București a respins definitiv contestațiile avocaților și a decis că latifundiarul trebuie să-și ispășească pedeapsa în regim semideschis. După ce i s-a respins solicitarea de a întrerupe pedeapsa pe motiv de boală, Becali s-a însănătoșit și a cerut să fie trimis la muncă la Academia lui Hagi. Ulterior, aflat în permisie de o zi acasă, patronul echipei Steaua a admis: „Acum, voi ce credeați, că eu o să vin în cărucior, cu gâtul rupt? E hernie cervicală, aia o am de 30 de ani!”.

Becali și-a programat deja o intervenție chirurgicală în Germania

Conform contestației întocmite de DNA și citate de Libertatea, Gigi Becali nu s-a reeducat, nu regretă nimic din ce a făcut și consideră în continuare că e o victimă a Justiției: „În același sens, condamnatul, în ultimul cuvânt, a învederat instanței că, din punct de vedere medical – raportul de constatare medico-legală aflat la dosarul cauzei -, poate executa pedeapsa aplicată numai cu condiția ca intervenția chirurgicală să fie efectuată, intervenție care nu s-a realizat, fiind ținut în pușcărie ilegal, abuziv, pentru că intervenția chirurgicală nu a fost efectuată și nimeni nu i-a propus să o facă în regimul penitenciar. Totodată, Becali George a menționat că a fost condamnat pe nedrept pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, iar în ceea ce privește infracțiunile de dare de mită pentru care a fost condamnat, Becali George a considerat că premierea nu este o infracțiune”.

Procurorii reclamă faptul că latifundiarul și-a programat deja o intervenție chirurgicală în Germania, fără să ceară acceptul instanței și fără să mai aștepte sentința de azi, ceea ce „reflectă pe deplin comportamentul condamnatului pe întreaga perioadă de executare a pedepsei”.

DNA: „Condamnatul nu a realizat faptele pentru care a fost condamnat”

Motivul pentru care judecătorii de la Medgidia l-au eliberat anticipat pe Becali – acesta dobândind „capacitatea concretă de mobilizare și responsabilizare în sensul reintegrării sale licite în societate, acesta acceptând pedeapsa care i-a fost aplicată” – este considerat nefondat de procurori. „Condamnatul nu a realizat faptele pentru care a fost condamnat și consecințele acestora, scopul educativ al pedepsei, prin urmare, nefiind atins”, scriu aceștia.

ProSport a arătat, săptămâna trecută, că Becali a contestat vehement Justiția și pedepsele primite chiar pe 12 mai 2014, în permisia primită, dar și în fața instanței, când încerca să demonstreze că e grav bolnav.

Evenimentele din ultimele zile, când publicația Wowbiz a difuzat poze cu Gigi Becali negociind într-un mall cu un fotbalist de la Petrolul înaintea partidei directe a ploieștenilor cu Steaua, vin să îngreuneze, aparent, situația latifundiarului. Una dintre condamnările primite de Becali fusese tocmai pentru acest gen de acțiuni. În cazul „Valiza”, patronul grupării din Ghencea a fost condamnat la trei ani de închisoare, instanța dispunând și confiscarea sumei de 1,7 milioane de euro, bani ce trebuiau să ajungă la fotbaliștii de la U Cluj. Acum, Becali a fost surprins negociind cu Teixeira, fotbalist de la Petrolul. Latifundiarul spusese, cu puțin timp înainte, în fața bisericii, că nu-l mai interesează astfel de lucruri, iar banii pe care-i va face îi va dona săracilor.


Gigi Becali a fost fotografiat la masă cu unul dintre adversarii pe care Steaua îi va întâlni în perioada următoare. Teixeira (în alb)
devine liber de contract la sfârșitul acestui sezon

În 2013, Becali a primit, într-un interval de doar câteva luni, trei condamnări: una de trei ani cu suspendare, una de doi ani cu executare și o alta de trei ani cu executare. Conform legislației românești, pedepsele s-au contopit, făptașului urmând să i se aplice cea mai grea dintre condamnări, cea de trei ani. La aceasta, Curtea de Apel a decis aplicarea unui spor de pedeapsă de șase luni, deoarece Becali avea mai multe condamnări la activ. El a fost încarcerat pe 20 mai 2013.
 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen