VIDEO INTERVIU | Cea mai bună judoka din istoria României, Alina Dumitru, vorbește despre credință, post și prezența lui Dumnezeu în viața ei: „Nu poți face nimic fără credință. Întotdeauna am simțit că cineva veghează asupra mea”

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Campioană olimpică la Beijing 2008 și vicecampioană olimpică la Londra 2012, Alina Dumitru (32 ani) este cea mai bună sportivă din istoria judo-ului românesc.

Retrasă din activitate după competiția londoneză, Alina antrenează o grupă de copii la CSA Steaua și este implicată în mai multe proiecte care promovează judo-ul în rândul copiilor. O tipă credincioasă, care ținea tot  Postul Paștelui încă de când era sportivă, Alina a acceptat provocarea ProSport de a vorbi, în Săptămâna Patimilor, despre credință, Dumnezeu și pregătirea pentru Noaptea de Înviere.

Alina, ce înseamnă credința pentru tine?
Totul . Întotdeauna am fost credincioasă, de mică am fost așa pentru că lumea asta e făcută de Cineva și acel Cineva cred că este Dumnezeu. Când îți dorești cu adevărat ceva, lupți pentru a obține, însă totul se poate face doar cu ajutorul credinței. Eu am avut momente în care chiar am simțit că Dumnezeu a fost aproape de mine, m-a ajutat și atunci nu am cum să nu fiu credincioasă.

Ai simțit prezența lui Dumnezeu?
Da. Depinde și cum privești lucrurile. Am simțit prezența Lui ca ceva care mi-a dat putere și curaj să merg mai departe, care mi-a întărit deciziile, m-am simțit protejată, am simțit că cineva veghează asupra mea.

Mergi și la biserică?
Nu merg foarte des, recunosc. Sunt credincioasă și nu cred că prin faptul că mergi zilnic la biserică îți arăți astfel credința. Credința o ai în tine,  indiferent că mergi sau nu la biserică. Important este să crezi și să faci ceea ce ți se spune la Bibilie, iar eu cred că sunt multe pe care nu le fac, așa cum alții care merg la biserică, le fac. Când simt nevoia să merg la biserică merg, dar repet, credința o am în mine. Sunt bucuroasă când ajung să merg, o dată sau de două ori, cel mai des merg când sunt sărbători.

Cât din această credință o ai din familie?
Nu mult. Așa am simțit eu, nu a fost ceva din familie. Nu prea se vorbea în casă despre credință, părinții mei nu erau genul care să meargă săptămânal la biserică, nici acum nu sunt ei prea bisericoși. Eu așa am fost dintotdeauna, credincioasă, chiar încercam să îi fac pe ai mei să creadă, să devină mai credincioși. De asta zic, că totul trebuie să vină din interior, nu poți obliga pe cineva să fie credincios, e o opțiune personală.

Ai fost printre puținii sportivi care țineau post. Cum reușeai să faci față?
Da, țineam și țin în continuare tot Postul Paștelui, lunea, miercurea și vinerea. Mă abțineam să mănânc carne și tot ce conținea animal. Niciodată nu m-am simțit slăbită pentru că postesc, din contră chiar mă simțeam bine. Aveam patru zile în care puteam să mănânc mai bine și îmi reveneam.

Când mergeai la concursuri erau probleme cu făcutul meniului din cauza faptului că posteai?
Nu. Fiecare era liber să își aleagă ce dorea. În plus, eu am fost norocoasă că puteam mânca orice, nu țineam niciodată dietă, am putut să am un regim așa cum am dorit eu, nu am suferit niciodată că aș fi dorit să mănânc ceva și trebuia să slăbesc, să fac categorie. Niciodată nu am avut treabă cu slăbitul.

„Duc tot Postul până la capăt”

Postești și acum?
Da. Chiar dacă am fost săptămâna trecută  m-am împărtășit și spovedit, chiar la părintele care ne-a cununat, duc tot Postul până la capăt. Am zis că e Săptămâna Mare și trebuie să țin post.

Te rogi?
De obicei mă rog când simt nevoia și mai rar când trebuie să iau decizii, să mă lumineze să găsesc calea cea bună.

Îți făceai cruce când intrai pe tatami în concursuri?
Nu. Am credința în mine, nu fac paradă de ea. Deși la Bibile scrie să nu ne fie rușine de a ne arăta credința, nu am simțit nevoia de a-mi face cruce înaintea unui concurs.

Ce înseamnă pentru tine Săptămâna Mare?
Este pregătirea pentru Înviere, să fim alături de cel care și-a dat viața pentru noi,ca să putem să primim și noi sacrificiul lui Iisus.

Te pregătești în vreun fel special pentru această săptămână?
Nu. Doar țin post și încerc să fiu mai liniștită.

Mergi la biserică în Noaptea de Înviere?
Da, bineînțeles. Merg să iau Lumină și să o duc acasă. Îmi amintesc că la un moment dat eram în cantonament, în Cluj, și știind cum se procedează în București,am luat Lumină în Noaptea de Înviere și cu lumânarea aprinsă am dorit să merg la cămin, să luminez camera. Atunci toți au sărit ca să sting lumânarea, că de ce mai merg cu ea aprinsă, că la ei așa e, ai luat lumină, ai zis „Hristos a Înviat!”  și gata. Păi, de ce mai luați lumină dacă nu o folosiți? Am fost dezamăgită un pic, nu am înțeles de ce se procedează așa.

Alina Dumitru și viața de antrenor de judo

Cum e viața de antrenor?
Frumoasă, mai ales când vezi că încep să apară și rezultatele. E un lucru nou, frumos, mă bucur că micuții au început să mă asculte. Mă bucur că am și eu ce să le arăt din experiența mea.

Ce-ți dorești cel mai mult în postura de antrenoar?
Să ajung cu un copil pe care îl antrenez la Jocurile Olimpice. Cred că e dorința fiecărui antrenor să ajungă cât mai sus cu sportivul pe care îl pregătește.

Ce alte proiecte mai ai?
Avem un proiect foarte interesant cu cei mici, realizat împreună cu Federația Internațională de Judo, „Judo în școli” se numește, unde vom încerca să introducem judo-ul ca oră de educație fizică, să învețe căderile, poate o tehnică de secerare, una de încărcare. Dar cel mai important e să devină disciplinați pentru că sportul te disciplinează și de ce nu, poate unul, îmi ma călca pe urme și va deveni  campion.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele