„Venim, dar nu știm cu cine!”** Radiografia completă a situației în care se află meciul România-Argentina

Redactor:
Cosmin Boghiu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sud-americanii trăiesc în haos în ultimele zile, iar problemele
lor afectează și organizarea meciului în care România își va
inau­gura cel mai modern stadion. „Pumele” trebuiau să anunțe ieri
lotul care va face deplasarea la București, însă discuțiile în
privința noului selecționer au amânat acest lucru. Mai mult ca
sigur, vedetele Argentinei nu vor fi pe teren în partida de pe 10
august.

ProSport prezintă o radiografie completă a situației în care se
află meciul România – Argentina cu două săptămâni înainte de
inau­gurarea Național Arena.

În
niciun caz nu se anulează!

Compania Worldeleven, cea care a negociat din partea Argentinei
organizarea partidei de la București, explică problemele cu care se
confruntă dubla campioană mondială: „Luni trebuia anunțat lotul
pentru această partidă. Dar cum abia a fost demis selecționerul
Batista, acest lucru a fost amânat. Sunt, într-adevăr, inadvertențe
și cu unii jucători, dar sperăm ca, odată ce va fi clarificată
situația antrenorului, să putem ști cu ce fotbaliști venim la
București”, au explicat reprezentanții firmei sud-americane pentru
ProSport. Aceștia au negat totodată faptul că Argentina ar fi cerut
anularea amicalului: „E dată oficială FIFA și, în plus, avem un
contract semnat cu România”.

Sabella va fi noul
selecționer al „pumelor”! Când anunță lotul pentru
România?

Argentina l-a demis pe Sergio Batista din funcția de selecționer al
„pumelor” după eșecul de la Copa America. Șefii federației de la
Buenos Aires s-au mișcat repede și au găsit deja un înlocuitor:
Alejandro Sabella. Acum, singurele probleme sunt cele legate de
modul în care se va produce despărțirea de Batista. Dacă AFA nu va
dori să-i plătească acestuia despăgubirile stipulate în contract,
atunci vor urma serii lungi de negocieri care vor amâna destul de
mult numirea oficială a noului antrenor. Între timp, așa cum
remarcă cotidianul Ole, „urmează un amical cu România, de care
nimănui nu-i pasă”.

„Nașul” le-a trimis
scrisori argentinienilor

Starea de incertitudine care planează asupra amicalului cu
Argentina l-a alertat și pe președintele FRF. Mircea Sandu i-a
scris în urmă cu câteva zile omologului sud-american pentru a se
asigura că acesta va respecta întocmai clauzele prevăzute în
contract. „Am discutat cu Mircea Sandu și mi-a spus că a vorbit cu
argentinienii și că aceștia l-au asigurat că vor veni cu cei mai
valoroși jucători. Dacă mint ei, mințim și noi”, a spus șeful LPF,
Dumitru Dragomir, la Sport.ro.

Au mai
rămas 7.000 de bilete

Vânzarea biletelor pentru meciul de pe 10 august a intrat într-un
mic impas odată cu știrea că, foarte probabil, Messi sau Tevez nu
vor putea fi urmăriți pe Național Arena. Chiar și în aceste
condiții, FRF a vândut până acum 38.000 de tichete din cele 45.000
distribuite online, fiind epuizate cele din primele două categorii.
Pentru suporterii care și-au achiziționat bilete la meci cu gândul
că vor vedea live vedetele sud-americanilor există o nouă veste
proastă: „Nimeni nu-și va putea lua banii înapoi! Nu există nicio
prevedere că, în cazul în care Argentina va veni fără vedete,
spectatorii își vor putea cere banii înapoi”, a explicat o sursă
din FRF.

1 milion de euro
ar scoate federația din comercializarea celor 45.000 de bilete puse
în vânzare online

19 voturi din 20
au fost pentru demiterea antrenorului Sergio Batista în ședința
organizată ieri de federația argentiniană

„La finalul acestei săptămâni se vor epuiza toate
biletele pentru Argentina. Vânzările n-au fost deloc afectate de
tot scandalul referitor la posibilitatea ca sud‑ame­ricanii să vină
fără vedete”,
Florin Leonte, reprezentant Danco Pro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele