ProSport a pătruns în fosta casă a echipei FC Național. Gazonul arată perfect, cronometrul tabelei a ațipit la 13:10, multe scaune au fost vandalizate, iar la intrare te întâmpină un salon auto: zeci de Cielo sigilate!
Arena Cotroceni din București poate fi listată, să spunem de la anul, în de-acum tradiționala Seară a Muzeelor. Că tot e o bijuterie de lux nevalorificată de sportul românesc, un stadion pe care orice echipă de fotbal din Capitală ar dori să se antreneze 15 minute, un perimetru în care mulți fani ar vrea să pătrundă. Măcar pentru niște poze! Deocamdată reușesc doar curioșii motani din cartier. Sunt atât de supli, încît se pot undui la orice oră printre zăbrelele impozantului gard de la intrare.
În rest, într-o zi obișnuită te poți izbi doar de un „Nu!” aruncat după gard pe un ton lătrat! De ofițeri cu cămăși bleu, angajați care se justifică atunci când faci umil stânga-mprejur cu clișeul: „Așa ni s-au trasat sarcinile. Ne pare rău!” Bun-bun! Atunci așteptăm un moment prielnic pentru a cotrobăi prin complexul din proprietatea BNR, fosta casă a „bancarilor” de la Progresul, de la FC Național și iar de la Progresul, echipă desființată în 2009 din cauza problemelor financiare. S-o fi ales praful de-atunci?
De gruparea lui Dună și a „Panterei” Liță… în mare parte! Pentru că noua formație Progresul, cea care joacă în Liga a patra, a fost creată pe o altă societate și nu poate fi percepută ca o continuatoare. Casa ei? N-are! Merge cu cortul… Când pe Coresi, când pe Electroaparataj… Dar arena Cotroceni? O fi atins un metru firul de iarbă pe terenul în care Constantin Zotta alerga cu spatele?
Fără Los Platanos Curiozitatea ne e satisfăcută cu ocazia Campionatului Național de Oină. Și ce rezonanță capătă sportul național pe arena în care Naționalul lui Gino Iorgulescu le punea piedică „granzilor” pe acordurile latino furnizate de mandolinele celor de la Los Platanos! Cu mențiunea că reportajul a fost realizat sâmbăta trecută, stadionul n-avea cum să intre în șase zile într-un proces de degradare. Cea morală a început de mult, dar revenim și intrăm pe poartă…
Chiar cu mașina! Primul gând care ne frământă mintea: „O arăta jalnic!? Cine știe…”. Nici colegul-fotoreporter nu-i prea oferă gir de încredere. Mai ales după ce parcăm printre zeci de autoturisme Cielo bleumarin, sigilate cu sfori de legat sacii de cartofi. Dar avem în minte declarația primarului Sorin Oprescu acordată în ProSport: „Ne vom judeca și vom lua baza”, spunea enigmatic edilul, referindu-se la actualul proprietar BNR. Și cu cât pașii ne poartă pe trepte, descoperim aceeași comoară a sportului românesc, până la urmă ultima arenă bucureșteană refăcută după Revoluție. E ceasul 13:10, iar ora ne e confirmată și de tabela electronică Bosch. Primul semn că mecanismele sunt încă unse la poalele Marriottului! Dar timpul n-a stat în loc. Ne așezăm într-un loc pe care era bătaie acum vreo 15 ani. Masa presei și tavanul băncii de rezerve sunt scorojite de soarele necruțător, schelele puternicei instalații de nocturnă (1.670 lucși) par ruginite, iar mai multe scaune fie lipsesc, fie atârnă de bara de susținere printr-o piuliță. Mda, o fi trecut vreun frate al sârbului Ivan Bogdanov prin preajmă, ne spunem. Conduce Biruința pe Cotroceni Pe teren se joacă un meci de oină, pe un gazon aproape perfect, iar crainicul ne informează că scorul este 8-4 pentru… Biruința! Sună bine, dar ne lipim ochii de altceva! Tatonăm terenul și coborâm mai aproape de gazon, pentru că nu ne vine a crede perfecțiunea covorului verde. „E țiplă, tată!”, avea să ne confirme mai târziu un jucător de oină. Încă un motiv ce ne întărește convingerea că arena din Parcul cu Platani ar trebui valorificată! De copii, de juniori, de o echipă, de oricine! În rest, fondul sonor are menirea să te trimită puțin mai sus, la ORL Panduri, pentru că „Unde dragoste nu e, nimic nu e” a lui Gheorghe Gheorghiu sau „Oameni” semnată de Aurelian Andreescu sunt difuzate la maximum. Și, apropo de oameni, sunt cam 100 de spectatori, în frunte cu omul care a semnat mai multe autografe decât Pele, Maradona și Messi la un loc: Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. E prins de desfășurarea meciului și pare un fin cunoscător al fenomenului. La fel ca și jucătorii care se dezechipează prin tribune, pentru că vestiarele nu mai există. Sau și-au schimbat întrebuințarea… poate… Poate da… poate nu… Cert e că 30 de minute pe un stadion precum Cotroceni îți creează și acum un sentiment de bine sau o senzație de spectator al unei scene care-și așteaptă adevărații actori. În loc de încheiere, rectificăm un amănunt: ceasul ațipise probabil de pe vremea în care Șumudică încerca să urce Progresul înapoi în Liga I, probabil din 2009. Și specificăm un amănunt important: nu consumați băuturi înainte de a intra pe porțile arenei! Toalete nu mai există!
8.000 de oameni au asistat în 2006 la meciul de rugby România – Franța (14-62) de pe Cotroceni
Nici căpitanul nu vede Cotroceniul
Poate vocea cea mai îndreptățită să vorbească despre fenomenul Progresul București este Marin Dună (44 de ani), jucătorul cu cele mai multe meciuri bifate în prima ligă pentru fosta grupare din Parcul cu Platani (199 de partide – 74 de goluri). De cariera „Căpitanului din Cotroceni” se leagă marile performanțe ale echipei din anii 90 – (vicecampioană și finalistă a Cupei în 1996) – înfruntările de vis din cupele europene cu FC Brugges și Partizan Belgrad ori atmosfera unică din tribunele cochetei arene. În prezent antrenor liber de contract, după ce a condus sezonul trecut echipa secundă a Victoriei Brănești, Dună trage speranțe că echipa la care a petrecut 16 ani din viață va renaște în viitorul apropiat.
Bună ziua, domnule Dună, v-am sunat în legătură cu stadionul Cotroceni, voiam să… Bună ziua! Ați putut să intrați?
Da! Am fost la Campionatul Național de Oină și am găsit un gazon perfect, dar scaunele în schimb… Nu ați vrut să greșiți drumul spre Cotroceni… Ba da! Am vrut să merg, dar nu m-au lăsat să intru, fusesem cu niște băieți de la Digi Sport pentru a filma un reportaj despre cariera mea acolo, dar n-am avut succes. Poate e corect pe de o parte să nu mai lase pe nimeni să intre… Nici nu știu dacă m-au recunoscut sau nu… Nici nu mai contează.
„E păcat ce se întâmplă”
Dar primul contact cu Progresul vi-l mai aduceți aminte? O, cum să nu! Mi-l voi aminti toată viața! Aveam vreo 13 ani, regretatul Petre Moldoveanu m-a văzut jucând pe când eram doar un copil și m-a dus la porțile clubului. M-a aruncat în vâltoarea fotbalului organizat și am fost preluat apoi de antrenorii Adrian Rusu și Gelu Cristoloveanu. Urcușul a venit treptat, în Divizia B, pe urmă A…
Mi-amintesc de cuplul Dună – Strizu… (râde) Eee, am schimbat mulți colegi în ofensivă… Strizu, Florin Cârstea, Albeanu, Radu Niculescu… Au fost momente unice pe care le voi păstra toată viața în compartimentul afectiv… iar tricourile le păstrez cu sfințenie într‑un colț al casei.
Cea mai frumoasă amintire? Chiar și perioada în care am pierdut în trei zile și campionatul, și Cupa în fața Stelei, în 1996. Au fost nenumărate, dar meciurile din Cupele europene, cu FC Brugges și Partizan Belgrad, ocupă un loc important. Au venit la meci steliști, dinamoviști, rapidiști și toți ne încurajau… Cotroceniul era un vulcan gata să erupă!
Da, parcă doar formația Los Platanos se auzeau în campionat… Și era minunat, chiar dacă era o atmosferă liniștită, unde puteai să vii cu nevasta, cu copiii… Acum nu se mai aude nici măcar trupa Los Platanos.
Cum comentați starea actuală? E păcat de tot ce se întâmplă acolo, dar mă bucur că-mi spuneți că gazonul s-a conservat. Din ce știu eu, totul s-a năruit din cauza problemelor financiare, pe când echipa era patronată de domnul Dodu. Chiria către BNR era foarte mare și așa s-a ajuns la desființarea fostei echipe…
Dar există totuși Progresul în Liga a patra bucureșteană… Da, e o formație clădită pe o altă societate, pentru că, altfel, noul finanțator ar fi trebuit să plătească toate datoriile. Echipa este înființată de Bogdan Tohăneanu, un avocat tânăr, foarte atașat de culorile bleu-albastre, un tip care face tot posibilul să ducă tradiția mai departe. Eu îi urez mult succes și îi mulțumesc că face aceste eforturi financiare.
15.000 de locuri e capacitatea arenei Cotroceni
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER