Super Interviu Didier Drogba!** „Adrian Mutu? Băiat bun, dar am pierdut legătura”

Redactor:
Sergiu Petre
Super Interviu Didier Drogba!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport s-a întâlnit cu Drogba la Londra, acolo unde ivorianul
e în mijlocul unei campanii de strângere de fonduri pentru
construirea unui spital în Coasta de Fildeș. Modest, jucătorul lui
Chelsea susține că Samuel Eto’o e cel mai bun atacant din lume, și
vorbește depre „talentele” Hagi și Mutu și explică ce le-ar trebui
fotbaliștilor români pentru a ajunge din nou în Premier League.

Didier, când ți-a venit ideea pentru această acțiune? Ai
avut în copilărie probleme cu sistemul medical din Coasta de
Fildeș?

Nu e vorba de problemele mele. Ideea mi-a venit când am vizitat
spitalele din Abidjan. Acolo am văzut lucruri care nu ar trebui să
se întâmple și am decis să schimb ceva.

Cum ai ajuns să colaborezi cu Pepsi la acest
proiect?

Pepsi e sponsorul meu, m-a ajutat și la proiectele precedente, iar
colaborarea a venit natural, mai ales pentru că e vorba de un
spital.

„Nu ne oprim până nu câștigăm Liga Campionilor”

Ești implicat de mai mulți ani în acțiuni caritabile. Ai
văzut vreodată rezultatul?

Da, și asta mă face foarte fericit. Am donat bani pentru Crucea
Roșie în trecut și am avut ocazia să văd oamenii la care au ajuns.
Copiii te impresionează cel mai mult, nici nu e nevoie să-ți
mulțumească, zâmbetul lor spune totul.

Ești purtător de cuvânt al campaniei „Refresh Your World” a celor
de la Pepsi. Despre ce e vorba?

E vorba despre multe lucruri, de felul în care poți schimba viața
ta, poți face lucruri noi care să conteze.

Chelsea trece prin cea mai bună perioadă din istorie, dar Liga
Campionilor îi lipsește în continuare. Când crezi că vă vine
rândul?

(râde) Eu sper ca în acest sezon, dar un lucru e clar, că nu ne vom
opri, până nu o câștigăm!

Frank Lampard spune despre tine că ești special, că ești
cel mai bun atacant din lume. Tu cine crezi că e cel mai bun vârf
la ora actuală?

…Samuel Eto’o. Era cel mai bun de la Barcelona, chiar dacă nu l-au
mai vrut și s-a transferat la Inter. Cert e că la Barcelona, atunci
când nu juca, se simțea diferența. A dat goluri în finale de Liga
Campionilor, parcă e și cel mai bun marcator din istoria
Barcelonei.

Ai avut o perioadă scurtă în care ai fost coleg la Chelsea cu Mutu.
Cum ți-l amintești?

Vorbeam mult cu el când eram împreună, pentru că e un băiat bun și
jucător excelent. Din păcate, a plecat, și la un moment dat am
pierdut legătura. Acum nu mai vorbim la telefon, probabil e prea
ocupat cu marcatul golurilor la Fiorentina (râde).

„Fotbalul românesc
are multe talente”

Ai jucat atât împotriva naționalei României, cât și
împotriva lui CFR Cluj. După aceste meciuri, cum ți s-a părut
nivelul fotbalului românesc?

Fotbalul românesc deține multe talente, pentru că a avut jucători
ca Hagi, acum are fotbaliști ca Mutu. S-a văzut și la Cluj, când am
fost cu Chelsea, că lumea e pasionată de fotbal. Stadionul era mic,
dar plin.

De la Mutu, niciun român nu a mai reușit un transfer în Premier
League. De ce crezi că e atât de greu să ajungi în această
competiție?

E cel mai bun campionat din lume, dar ai nevoie și de noroc pentru
a juca aici. Ai nevoie de un moment bun, dar și de un manager care
să te placă, să aibă încredere în tine.

Ai doi prieteni în România, Kone și Viera. Crezi că prima
Ligă din România e un loc bun pentru cariera lor?

I-am văzut de curând, în meciul cu Germania, mi‑a plăcut cum joacă,
mi-a plăcut că au crescut. Sunt doi jucători foarte talentați și
pentru noi, la echipa națională, e foarte important că vin din urmă
fotbaliști de calitate.

Drogba
și DrogDa

Câteva lucruri deosebite legate de Didier
Drogba:

â–ºMama sa i-a dat porecla Tito, pentru că era fan al fostului
dictator iugoslav Iosip Broz Tito

â–ºAre trei copii, soția sa, Alla, fiind originară din Mali

â–ºA prezentat gala MTV European Music Awards în 2007

â–ºPepsi a investit 3 milioane de lire sterline în contractul de
publicitate cu Drogba

â–ºEste impresariat de compania londoneză Sports PR Company

â–ºA reprezentat imaginea Armani Private, alături de Andrei
Șevcenko

â–ºDin 2007 este ambasador onorific al ONU

â–ºCând Adi Mutu (foto) a avut problemele cu drogurile, una din
poantele vehiculate de fani l-a implicat și pe Didier. „La Chelsea
există un DrogBA și un DrogDA”

600.000 de euro
strânși într-o seară

Drogba e aproape de a-și vedea visul cu ochii. Ivorianul și-a
propus să construiască în Coasta de Fildeș unul dintre cele mai
bune spitale din lume, iar sâmbătă seară a strâns pentru acest
proiect 600.000 de euro în câteva ore!

The Dorchester, unul dintre cele mai luxoase hoteluri din
Londra, a fost sâmbătă seară locul unde viața multor copii din
Coasta de Fildeș s-a schimbat. Hotărât să strângă 3,3 milioane de
euro pentru a construi în țara sa natală un spital, Didier Drogba
le-a oferit invitaților săi șansa de a pleca acasă cu una dintre
cele mai importante colecții strânse vreodată. Mănușile purtate de
Muhammad Ali, ghetele lui Maradona, o șapcă semnată de Ayrton Senna
sau una dintre rachetele lui Rafael Nadal au fost vedetele
serii.
Deși cel mai mare preț de pornire a fost cel pentru șapca lui
Ayrton Senna, 3.500 de lire, Drogba a reușit să adune la licitația
de sâmbătă seară 600.000 de euro, sumă care îl apropie de totalul
de 3,3 milioane.

Și-a
donat și drepturile de imagine

Pe lângă suma strânsă sâmbătă seară, ivorianul a decis alături de
Chelsea să doneze toți banii pe care i-ar fi primit din contractele
de imagine cu Pepsi. Parteneră cu fundația lui Drogba, Pepsi Co. a
donat banii necesari pentru achiziționarea terenului, pentru ca
suma strânsă de jucător să fie investită exclusiv în aparatură
medicală.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…