Se strâng rândurile: șefii informali ai Academiei Rapid, discuție cu reprezentanții PSD la Primăria Sectorului 1. Ce se plănuiește | UPDATE Reacția „aristocraților”, după două zile de tăcere: „Cristescu n-a fost!”

Redactor:
Matei Udrea
Se strâng rândurile: șefii informali ai Academiei Rapid, discuție cu reprezentanții PSD la Primăria Sectorului 1. Ce se plănuiește | UPDATE Reacția
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE VINERI, 14.25 După două zile de tăcere, interval în care au refuzat dialogul cu ProSport, membrii „Redivivus” au transmis, via SMS, că „Nicolae Cristescu n-a participat la întâlnire”. PSD ar fi fost reprezentat de primarul Dan Tudorache și consilierul Bogdan Tamaș.

În urma acestor precizări venite din partea asociației Redivivus, ProSport vă prezintă și ordinea în care au descins miercuri, în fața sediului Primăriei Sectorului 1, cei interesați de Academia Rapid:

– Nicolae Cristescu a venit primul, cu mult înaintea celorlalți, în jurul orei 11.15.
Au urmat
– Mihai Filip,
– apoi generalul Vasile Mălureanu (cu mașina personală),
– Adrian Olariu (acesta a condus taxiul cu care l-a adus pe doctorul Pârvu).
Mihai Filip și Vasile Mălureanu l-au așteptat pe doctor, apoi au intrat toți trei.
– Puțin după ora 12.00 a descins și pianistul Dan Grigore.
– Ultimul, în jurul orei 12.15, a apărut și jurnalistul Ovidiu Nahoi.


Primarul PSD al Sectorului 1, Dan Tudorache, s-a întâlnit miercuri, la ora 12.00, cu grupul de inițiativă care stă în spatele Asociației Redivivus Rapid 2017, pentru a discuta planul pentru scoaterea din impas a proiectului Academia Rapid.

Ședința, despre care a relatat și 1923.ro (site care li se adresează suporterilor rapidiști), a avut loc la sediul Primăriei Sectorului 1. Din partea PSD au participat primarul Dan Tudorache și fostul acționar al „adevăratului” FC Rapid (azi în faliment), Nicolae Cristescu. Din partea Redivivus au venit doctorul Mihai Pârvu (președintele organizației), Vasile Mălureanu (generalul de Securitate care a înființat Academia Rapid ca reprezentant al Redivivus), jurnalistul Ovidiu Nahoi (redactor-șef la Radio France International), pianistul Dan Grigore și Mihai Filip. Un alt membru al Redivivus, Adrian Olariu, a așteptat afară, lângă taxi.


Membrii Clubului Aristocratic Rapid în vremuri mai bune, când echipa juca în Liga 1. Conform informațiilor deținute de jurnalistul ProSport, cei mai importanți dintre „aristocrați” au intrat în „concubinajul” cu PSD de nevoie, mai ales că unii din membrii marcanți ai acestui club sunt cunoscuți pentru vederile lor nu tocmai favorabile actualei puteri. Alții, însă, sunt încântați de colaborarea cu Partidul și cu Securitatea. Unii dintre membrii CAR au făcut chiar apel public, pe rețelele de socializare: „Avem nevoie de cât mai mulți securiști tineri alături de noi, ca să ne impunem dominația”. FOTO: alexparaschiv.com

Problemele de natură juridică au generat o tulburare în planul de bătaie al PSD pentru „creșterea” Academiei Rapid (expresie folosită astă-toamnă de Liviu Dragnea, președintele PSD și membru de onoare al Clubului Aristocratic Rapid – CAR, din care fac parte cei nominalizați mai sus). Justiția a respins definitiv, în ianuarie, cererea Academiei Rapid de a primi personalitate juridică, lucru care are drept principală consecință imposibilitatea de a primi Certificat de Identitate Sportivă și de a participa, în vară, la barajul pentru promovarea în Liga 3.

Conducătorii Academiei Rapid au introdus o nouă acțiune în instanță, cerând iar acordarea personalității juridice, dar de data aceasta nu pentru Asociația Academia Rapid 1923, ci pentru Asociația Academia Rapid 2017 (anul în care a fost înființat actualul club).
Aceasta este însă o mutare mai degrabă de fațadă, pentru că instanța a explicat deja, în precedentul refuz, că nu poate aproba înscrierea unei noi asociații Rapid, atât timp cât există deja o altă asociație cu același nume și același obiect de activitate.

În paralel, însă, Asociația Redivivus Rapid 2017, înființată anul trecut de grupul care a participat la ședința de miercuri cu reprezentanții PSD, a cerut (și obținut) în instanță modificarea actelor constitutive. Unele surse au indicat, pentru ProSport, că se dorește trecerea echipei care azi funcționează sub numele Academia Rapid pe Asociația Redivivus, care are avantajul de a avea, deja, personalitate juridică.

Ar fi a treia schimbare de nume pentru „noul Rapid”, pentru că grupul de susținători care a pornit la drum în 2016 a avut întâi echipa Mișcarea CFR (a sindicatului CFR Mișcare), apoi, astă-vară, a trecut la echipa inițiată de primarul Sectorului 1: Academia Rapid 1923. După ce încercarea de a obține personalitate juridică pentru Academia Rapid a eșuat, cea mai la îndemână mișcare ar fi trecerea activității pe Redivivus 2017. Prin această asociație se derulează deja, încă de astă-vară, toate contractele și activitățile contabile încheiate în numele Academiei Rapid – inclusiv parteneriatul cu Primăria Sectorului 1 și încasările și cheltuielile clubului.


Nicolae Cristescu (în rândul din spate, încercuit cu roșu) a participat miercuri la întâlnirea dintre reprezentanții PSD și grupul de la Redivivus

Site-ul 1923.ro a scris că, la ședința de miercuri, primarul Dan Tudorache a dat asigurări ferme că „se va rezolva” situația juridică, iar la sfârșitul acestui sezon, Academia Rapid va fi băgată din Liga 4 direct în Liga 2.

Același tip de promisiuni cu cel avansat îl făcuse, în noiembrie 2016, și un alt politician asociat PSD, Bogdan Diaconu (pe atunci, șeful partidului pro-rus și antioccidental Partidul România Unită), în momentul în care cealaltă echipă giuleșteană, AFC Rapid, îl numise pe acesta președinte de onoare. Bogdan Diaconu promisese că „se va rezolva” și că echipa va fi invitată direct în Liga 2. ProSport a scris pe larg despre acest subiect la momentul respectiv, publicând inclusiv reacția grupului care miercuri s-a întâlnit cu reprezentanții PSD la sediul Primăriei 1.
La acel moment, susținătorii de acum ai Academiei au condamnat înregimentarea politică a AFC Rapid, acuzând că se întinează tradiția Giuleștiului, cunoscut pentru ostilitatea tradițională față de Partidul Comunist și presiunile politice. 

ProSport a încercat, pe tot parcursul zilei de miercuri, să ia legătura atât cu participanți la discuțiile PSD – „aristocrați”, cât și cu conducătorii executivi ai Academiei Rapid. Eforturile de a discuta despre ședința de la Primărie cu cei direct implicați au eșuat.
În urmă cu câteva săptămâni, reprezentanți ai Clubului Aristocratic anunțaseră ProSport, informal, că „nimeni de la Academie nu va mai sta de vorbă cu voi și cu Gazeta sporturilor” pentru că „sunteți dușmanii Rapidului”.
Punctual, membrii Redivivus reproșează publicației noastre, printre altele:


Când nu înființează „urmașe” ale Rapidului, generalul Vasile Mălureanu, specializat în represiune internă și în urmărirea intelectualilor cu potențial disident pe vremea comunismului, se ocupă de lansări de cărți care reflectă viziunea Securității asupra istoriei recente. În imagine, Mălureanu alături de generalul Filip Teodorescu, fostul șef al contraspionajului pe vremea lui Ceaușescu

> că a dezvăluit cine este fondatorul Academiei Rapid, generalul Vasile Mălureanu (articolul care a declanșat supărarea grupului din spatele Academiei Rapid poate fi citit aici),
> că a scris despre problemele de natură juridică (inclusiv refuzul instanței de a acorda personalitate juridică Academiei) și
> că nu există un contract de asociere între Primăria Sectorului 1 și Academie (așa cum greșit fusese informat, prin hârtii oficiale, lichidatorul judiciar Mihai Florea, contractul încheiat fiind, de fapt, între Primărie și Redivivus). 
Toate cele de mai sus, deși probate cu acte și confirmate de instanțele de judecată, au fost catalogate de membrii Redivivus drept „minciuni” scrise „la comandă”.


Liviu Dragnea, membru de onoare al Clubului Aristocratic Rapid, în momentul când, astă-toamnă, a promis că PSD va avea grijă de Academia Rapid: „O să creștem această echipă”. Publicarea acestei informații de ProSport a stârnit furia membrilor Redivivus. FOTO: Mediafax

De asemenea, ProSport este învinuit pentru că, astă-vară, a semnalat imoralitatea înscrierii direct în Liga 4, prin intervenții de natură subterană, a echipelor nou-înființate Steaua, Academia Rapid, AFC Dinamo și Carmen, în condițiile în care, pentru a le face loc acestora, șefii AMFB au blocat promovarea altor cluburi, care își câștigaseră acest drept cinstit, pe teren, în Liga 5.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup