Sportul, pe mâna unui stomatolog

  • Publicat:
  • Actualizat:

*Medicul Nicolae Bănicioiu a fost desemnat ieri pentru a prelua Ministerul Tineretului și Sportului. Marele perdant este președintele FRRugby, Alin Petrache, care s-a aflat și el pe lista scurtă a celor propuși pentru această funcție

*Fotbalul practicat la nivel de hobby este singura legătură cu sportul a lui Bănicioiu

*Băniciou (33 ani) este cel mai tânăr șef al sportului din istorie

Sportul românesc se adună, după doi ani, iarăși într-un minister. Social-democratul Nicolae Bănicioiu a fost desemnat ieri de către premierul Victor Ponta să preia portofoliul Tineretului și Sportului. Deși nu are nicio legătură cu sportul, tânărul politician (33 ani) a fost preferat în locul fostului rugbist și vicepreședinte al ANST, Alin Petrache. Bănicioiu este de profesie medic stomatolog, iar din 2007 activează ca asistent universitar și este un apropiat al primului-ministru, încă din perioada în care acesta conducea organizația de tineret a PSD.

Fotbal „galactic”

Singura lui legătură cu sportul pare a fi fotbalul, sport pe care îl practică la nivel de hobby, alături de premierul Victor Ponta. De altfel, cei doi au făcut parte din aceeași echipă, „Stelele politicieni”, care la sfârșitul lunii trecute susținea un meci în compania naționalei artiștilor. În activitatea sa parlamentară, Bănicioiu a avut în mandatul 2004-2008, alături de câțiva colegi, două propuneri legislative de modificare și completare a Legii Educației și Sportului nr. 69/ 2000, ambele însă respinse de Camera Deputaților. Acesta a mai făcut parte din Comisia Parlamentară de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului și Sportului în scandalul legat de „Ziua Tineretului” organizată de Monica Iacob-Ridzi. De altfel, de pe vremea acesteia datează și ultimul Minister al Sportului, desființat în ianuarie 2010, atribuțiile acestuia fiind preluate de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret.

Numele lui Bănicioiu a fost implicat în dosarul „prostituatelor de lux” izbucnit în acest an

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup