SPECIAL | La mulţi ani, Remus Vlad! La 70 de ani, fosta glorie a lui FC Argeş îşi povesteşte viaţa dedicată fotbalului. De la Cinciş, la Madrid şi de la mingea de gumă, la respectul lui Dobrin.

19 ian 2016 5342 afişări Comentează şi tu Special
SPECIAL | La mulţi ani, Remus Vlad! La 70 de ani, fosta glorie a lui FC Argeş îşi povesteşte viaţa dedicată fotbalului. De la Cinciş, la Madrid şi de la mingea de gumă, la respectul lui Dobrin.
  • Căpitanul cu care FC Argeş a câştigat titlul şi s-a luat la trântă cu Real Madrid, în anii ’70 a acordat un interviu de colecţie pentru ProSport.
  • Copilăria petrecută între munca la câmp şi terenul de fotbal, renaşterea Corvinului, palma dată echipelor din Capitală, cu FC Argeş, ratarea Mondialului “pe pile”, botezul lui Şumudică şi Reghecampf la Bistriţa şi problemele de sănătate. Toate au fost rememorate de Remus Vlad, la 70 de ani.

Undeva la adăpost de frigul de afară, care i-ar putea afecta inima plăpândă, îşi serbează ziua de naştere Remus Vlad. E o zi specială pentru el. A ajuns la 70 de ani şi aproape toţi au fost dedicaţi fotbalului. Atâtea decenii de activitate sunt greu de povestit în câteva minute, chiar şi în două ore. Se aşează comod în fotoliu şi acceptă să-şi prezinte viaţa. Cu bune, cu rele, cu greutăţi, dar şi cu mari satisfacţii. Nu se grăbeşte, nu e iritat de numărul uitat de întrebări care i se pun. Lasă impresia că retrăieşte momentele povestite. Prosport vă propune o incursiune în viaţa unui om de fotbal, care are ce povesti la 70 de ani. Câteva titulaturi spun totul despre cariera lui Remus Vlad. “Omul pus căpitan de marele Dobrin”, “Căpitanul cu care Argeşul a învins sistemul şi a luat titlul”, “Omul care a pregătit Corvinul pentru venirea lui Lucescu” sau “Cel care i-a lansat ca antrenori pe Reghecampf şi Şumudică”.

O minge, doi mici cu muştar şi un sat ascuns de ape

Totul a început în satul Cinciş, la nici 10 kilometri de Hunedoara, un sat ajuns sub un lac între timp. Nu ştie când s-a îndrăgostit de fotbal pentru că nu îşi aminteşte viaţa fără fotbal. “Am început la Cinciş. Vechiul Cinciş…ruinele Cincişul sunt sub apă lacului de lângă Hunedoara. Prima dată în curte casei. Aveam o minge de gumă, dădeam în poartă de mă ustura piciorul”, începe povestea lui Remus Vlad.

Când aţi jucat prima dată fotbal, într-un cadru organizat?
Fratele meu, cu 7 ani mai mare ca mine era pe la 18-19 ani, juca în echipa Cincişului, dar nu era organizat într-un campionat. Erau meciuri între generaţii, între comune, cu ocazia unei sărbători, care se lăsau cu bere cu mici. Eu eram un puşti, aveam 12-13 ani. Adversarii noştri reclamau că mă introduceau pe mine în echipă, pentru că erau mai bine formaţi fizic, dar eu îi driblam de îi rupeam în două, eram ca o spârlugă…dădeam 4-5 goluri pe meci.

Şi primul club adevărat?
Am făcut clasele 5-7 în Teliuc era la jumătatea distanţei dintre Cinciş şi Hunedoara. Şansa mea a fost ca logodnicul dirigintei mele, era şi jucător la echipa Minerul Teliuc. Îi făcea curte doamnei şi, văzându-mă în curtea şcolii, m-a chemat la echipă. Juca în campionatul regional. Am jucat câteva meciuri acolo.

Nici asta nu era adevărata performanţă?
Nu. Performanţa am început-o la începutul liceului. S-a organizat un campionat între clase. Se făceau 11 clase atunci. Am câştigat noi, echipa clasei a 8-a, pentru că erau mulţi juniori care activau la Corvinul Hunedoara. Colegii mei m-au recomandat la Dumitru Pătraşcu, excelentul antrenor de copii şi juniori. Înainte mea îl crescuse pe Valer Humelnicu, iar apoi eu. Începând cu mine Corvinul avea să dea Ligii I jucători buni. După un antrenament şi un meci mi-a spus “adu două fotografii că te legitimăm”.

Corvinul căzuse atunci…
Da. Am fost rapid promovat în echipa de seniori. Retrogradase în regiune. Am promovat imediat. Intram în minutul şi 60 dădeam un gol, două. Jucam extremă stânga. La început am fost atacant central, apoi am jucat mijlocaş la închidere. Chiar mă promovaze la echipa mare ca şi fundaş stânga, după terminarea junioratului. S-a accidentat fundaşul central stânga şi am fost pus să joc acolo. Aveam viteză, anticipaţie, detentă bună. Aşa am început să joc fundaş central.

Într-o familie de la ţară, la finalul anilor ’50, un băiat era văzut drept un ajutor în gospodărie, iar fotbalul nu era chiar ce îşi doriseră părinţii de la odrazla lor. Nici Remus Vlad nu a scăpat de muncile agricole. În vacanţe lucra la porumb ca să-şi câştige dreptul de a pleca la antrenamente. Urma un drum cu autobuzul ce ducea muncitorii la uzină, doi mici cu muştar în piaţă şi apoi antrenamentul. Nişte copii ai foştilor refugiaţi greci i-au impus primul obiectiv. Trebuia să-i depăşească, pentru a-l lua în seamă.

Părinţii au fost de acord cu fotbalul?
Mama s-a opus la început pentru că avea nevoie de ajutorul meu, dar fratele meu m-a protejat foarte tare şi intervenea în această discuţie. Copil fiind, am rămas acasă cu mama, pentru că tatăl şi fratele meu munceau. N-o puteam lăsa să muncească singură, la săpat de porumb. Mă trezeam la 5 dimineaţa şi mergeam la parcela noastra. Îmi dădea normă, două rânduri de săpat şi abia apoi puteam pleca. Ajungeam la ora 2 şi aşteptam până pe la 4-5. Mâncam un mic-doi şi o felie de pâine, la piaţă şi apoi aşteptam colegii la stadion.

Eraţi talentat de mic? Vă remarcaţi uşor la juniori?
În Hunedoara era o colonnie de greci. Refugiaţi care s-au stabilit după război. Aveam vreo 3-4 greci la juniori. Erau buni, dar cam egoişti, nu prea pasau decât între ei. Mă neglijau. Atunci mi-am spus că o să le demonstrez cândva că sunt bun, ca să nu fiu neglijat. Asta puteam doar prin forţă fizică superioară, pentru că erau mai puternici decât mine. Am avut noroc şi cu faptul că pierdeam de multe ori autobuzul de ora 5. Era ultimul spre Cinciş. Aşa că alergam până la Cinciş, 8 kilometri. Musculatura picioarelor aşa mi-am creat-o.

Într-o perioadă în care Steaua şi Dinamo erau echipele care dictau pe piaţa transferurilor, Remus Vlad nu avea cum să nu intre în sfera de interes a “granzilor”. Dinamo l-a înregimentat imediat, dar cei de la Hunedoara nu i-au dat dezlegarea. Aşa a ajuns să se antreneze cu Dinamo, dar fără drept de joc. Aşa a ajuns la FC Argeş, unde începea să sclipească Dobrin. Spune că n-a fost în gaşca “Gâscanului”, dar că acesta i-a arătat că îl respecta când l-a ales căpitan.

Când aţi început să deveniţi un jucător cunoscut în România?
După jumătate de campionat în divizia B am fost chemat la lotul national de tineret. Am 30 de selecţii parcă, la această echipă. Eram titular. La selecţiile pentru tineret am fost remarcat de Traian Ionescu şi am fost chemat la Dinamo.

Cum de nu aţi ajuns la una dintre echipele Capitalei?
Corvinul nu mi-a dat drumul. Steaua şi Dinamo aveau liste de fotbalişti tineri din ţară şi se întâlneau preşedinţii şi împărţeau lista în două. Tu îi iei pe ăia, tu pe ceilalţi. Eu eram pe lista Stelei, dar ajunsesem la Dinamo pentru că ei mi-au făcut imediat ofertă. Au venit după mine la Hunedoara. Am şi plecat în perioada de iarnă, după care am plecat într-un turneu în Turcia, Iran, Irak. Jucam fundaş stânga.
Nu mi s-a dat această dezlegare şi până în vară mă antrenam cu Dinamo fără să fiu legitimat. Am fost pus să semnez o cerere să fiu incorporat. Am acceptat, dar m-am trezit în armata la Caracal, la MAN, la infanterie. M-am trezit acolo, pierdusem returul, Dinamo schimbase antrenorul şi n-am mai ajuns acolo.  

Respectul Gâscanului: “El trebuie să fie căpitan”

Cum Dinamo a fost visul interzis, pentru Remus Vlad s-a ivit posibilitatea de a juca la FC Argeş. O echipă formată doar de câţiva ani, dar unde avea să strălucească Dobrin. Băiatul din Cinciş, care muncea la ogor pentru a primi acordul părinţilor de a merge la fotbal devenea cunoscut şi respectat chiar dacă nu gusta şpriţurile cu Dobrin. Perla Argeşului avea să-l numească pe Remus Vlad căpitan.

Aţi ajuns la FC Argeş, o echipă relativ nouă pe atunci…
Cei de la FC Argeş au venit să mă convingă. Au venit pentru mine la Hunedoara ca să îmi dea dezlegarea. Am jucat un amical, câte o repriză pentru fiecare. Evident era o dezamăgire că nu am ajuns la Dinamo. Era un prim secretar, căruia i-am spus că vreau la Dinamo pentru facultate. El mi-a spus: “Nu, mergi la Jiul Petroşani echipa noastră!”.



Cum era Argeşul atunci?
O echipă în reconstrucţie. Se schimbau generaţiile. Un mănunchi de tineri, care le luam deja locul celorlalţi. Un grup de jucători, care ocupam aproape toate posturile.În momentul în care noi am devenit titulari şi aveam experienţă, maturitate am şi câştigat campionatul

V-a fost greu să vă adaptaţi?
Eram singurul ardelean. Cum sunt ardelenii…mai docil, mai disciplinaţi, mai corecţi. La finalul antrenamentului se făceau două echipe. Antrenorul fixa doi căpitani şi alegea câte un jucator. După primele 2-3, din cel ales pe la coadă. Gicu Dobrin şi Urcanu…apoi primul ales eram eu. Băgam material, construiam, deposedam.

Cum aţi ajuns căpitan la FC Arges?
Barbu a plecat în Turcia să joace la Besiktas. Un turneu de vară, în Serbia. Antrenorul Titus Ozon. În turneul acela trebuia să se stabilească noul căpitan. S-a făcut un fel de alegere între jucători. Dobrin a fost factorul decisiv. Nu vă mai supăraţi, noul căpitan trebuie să fie Remus Vald. Nu e ca noi golan, vagabond, la ora 10 este în camera, e serios.

Eraţi un rebel, ca Dobrin?
Eram un profesionist, nu un rebel. Nu eram în gaşca lui Dobrin. Unii sunt cuminţi, alţii mai rebeli. Am fost lider şi când erau lucrurile în impas eram solicitat să fac ordine. Eram diplomat şi ştiam să vorbesc cu Dobrin şi cu alţii, care erau mai înflăcăraţi. Mă simţeam important, alături de el. Liderul nostru era Dobrin. Pentru el venea lumea la stadion, chiar dacă 9 etape am fost neînvinşi fără el în echipă.
Eram fotbalişti, pentru că jucători sunt mulţi astăzi.

Bătăile între miliţieni la FC Argeş – Dinamo şi mult visata butelie

Faptul că FC Argeş, cu Dobrin în teren şi cu Remus Vlad căpitan ajungea să câştige campionatul în 1972 era o “palmă” dată sistemului. Era o minune. Chiar şi aşa, Vlad spune că frustrările jucătorilor din provincie se simţeau în permanenţă. Nu au fost niciodată la fel de favorizaţi ca şi cei din Bucureşti, iar această frustrare se transforma într-o luptă nebună în derby-uri.

Erau derby-uri încinse cu echipele din Capitală?
13-14 mii de locuri are stadionul FC Argeş. Se vindeau însă bilete la toată lumea şi se depăşea capacitatea. Erau specatori şi pe pistă. Câţi spectatori au venit atâtea bilete s-au dat. Când ieşeam după o minge ne loveam de ei. Evident am câştigat împotriva sistemului. Erau adevărate lupte cu Steaua şi Dinamo. Practic ne băteam cu ei şi la propriu şi la figurat. Eram de aceeaşi valoare, doar că eram din provincie. Noi ne băteam cu ei şi la pumni şi la fotbal. A fost un meci cu Dinamo în care şi miliţienii din Piteşti şi cei din Bucureşti se băteau la rândul lor, pe culoarul de la vestiare. Nu mai spun că ei erau protejaţi şi de arbitraje.

Ce prime aveaţi?
Aveam primă de un porc la unele meciuri în preajma sărbătorilor. Cea mai mare primă era o butelie. Dădeam pe ea 200-300 de lei şi o vindeam cu 2000 de lei. 3500 de lei am luat primă de campionat. Evident era o frustrare pentru că nu aveam beneficiile celor din Bucureşti.

Aţi fost aproape de Mondialul din Mexic, ‘70…
Mi se îndepliniseră un vis. Înainte de mondialul din Mexic am fost trimişi noi, cu o selecţionată B, ca să se culeagă informaţii despre condiţiile de acolo. Exact cu o lună înainte. Din echipa noastră se completa lotul. Au rămas Gigi Tătaru, Gornea şi trebuia să rămân eu, pentru că m-am remarcat în toate amicalele pe acolo. Din cauza unor influenţe, unor pile, n-am rămas….cum erau vremurile. Ca fundaş central trebuia să rămân, dar l-au adus pe Nae Pescaru, de la Braşov, care era mijlocaş. Nici nu se punea problema să nu prind lotul, dacă eram la o echipă din Bucureşti.

Între emoţiile jocurilor cu Rea Madrid şi tentanţia de a fugi din ţară

În octombrie 1972 aveau să vină meciurile pe care Remus Vlad nu le va uita niciodată. Dubla cu Real Madrid din Cupa Campionilor Europeni. Spaniolii erau tot “galactici”, chiar dacă presa nu le găsise acest supranume. Remus Vlad parcă are şi acum emoţie în glas când vorbeşte de acel meci. Nu era prima dată când mergea în Europa ascunsă de comunism şi tentaţia de a fugi din ţară îl urmărea şi pe el. Spune că n-a vrut să-şi pună în pericol familia şi de aceea n-a făcut-o, iar după 40 de ani se felicită pentru decizie.

Care e povestea meciurilor cu Real? Cum îi vedeaţi pe acei jucători?
Pentru noi parcă veneau de pe altă planetă. Câştigători de 5 ori ai Cupei Campionilor Europeni. În turul doi am căzut cu ei, după ce trecusem uşor de campioana Luxemburgului. Făcusem un cantonament la Sinaia, se amânase şi o etapă, ca să ne pregătim, deşi pauzele nu ne făceau bine pentru că o mai scăpam la un şpriţ.

Au fost emoţii mari?
În timpul jocului m-am eliberat de emoţii. Aveam o grămadă de emoţii înainte. Transpiram, nu puteam să dorm. Mă gândeam la adversarul direct. Eram copleşit. M-am eliberat de stările emoţionale şi jucam de la egal la egal, chiar dacă ei aveau valoare superioară. Făceau un angajament fizic incredibil. Ştiau să se plasese, să te împiedice să intri în posesia mingii. Santillana se demarca mai repede şi intra în contact fizic cu mine, făcea un mic fault şi intra el în posesie. Noi făceam multe cantonamente în străinate şi aveam experienţă. Asta s-a văzut şi în meciuri. Am reuşit să-i batem cu 2-1.

În periplurile prin stăinătate nu v-aţi gândit să nu vă mai întoarceţi?
De câte ori m-am gândit să rămân. Am şi avut oferte, dar eram un altfel de caracter. Eram căsătorit. Mă gândeam cum să îmi aduc nevasta, erau părinţii, socrii. Le-aş fi făcut probleme. Am avut ofertă de la Besiktas, dar nu mi s-a dat voie să plec. Unii mai plecau şi aşa.

Şantajat sentimental să revină la Corvinul

Perioada FC Argeş se apropia de final pentru Remus Vlad, dar urma să pună umerii la schimbarea destinului unei alte formaţii ce devenea “la modă” în România: Corvinul Hunedoara. Cu el a început reconstrucţia acelei echipe, a cărui apogeu era să fie aducerea lui Mircea Lucescu, ca jucător şi antrenor. Remus Vlad povesteşte cum l-au convins hunedorenii să revină acasă, cu nişte subiecte de examen la facultate false şi cum a început să se formeze ca antrenor, cu un prim talent descoperit: Mircea Rednic.

V-aţi întors la Hunedoara şi aţi pregătit echipa pentru venirea lui Mircea Lucescu…
Absolut. Am fost primul jucător de Divizia A retransferat la Hunedoara în Divizia B. Cei de acolo m-au muiat. “Remus, tu eşti hunedorean. Eşti născut aici, te-ai format ca jucător la Corvinul, nu poate să te lase inima să nu pui umărul la readucerea echipei în Divizia A”. Nu puteam să nu accept. Am spus că mă întorc, dar numai după terminarea facultăţii. A venit cineva să-mi plaseze nişte subiecte pentru examenul de stat, ca să fie siguri că îl iau. Erau false însă. Norocul meu a fost că am parcurs materia. În sală au apărut alte subiecte. L-am luat pe puterile mele, astfel.Se spunea că fotbaliştii erau ajutaţi. Eu nu contest, dar eu luam numai 9 şi 10 la examente, la Educaţie Fizică şi Sport.

“Eternul antrenor” pentru Corvinul, Gloria Bistriţa şi U Cluj

Cariera de antrenor a lui Remus Vlad are o axă fixă: Hunedoara – Cluj – Bistriţa. A antrenat echipa natală de 3 ori, Universitatea Cluj în două rânduri şi Gloria Bistriţa un deceniu. În general a schimbat pentru moment soarta acestor echipe. Îşi aminteşte însă şi de scurta perioadă cu “manevrele scârboase” de la Dinamo.

Aţi primit şi post?
Sigur. Am fost angajat profesor la un liceu din Hunedoara şi mergeam pe acolo.Ca jucător aveam o grupă de copii. Am făcut selecţie de pitici prin toate şcolile din oraş. Printre acei jucători veniţi la selecţii era şi Mircea Rednic. L-am găsit la o şcoală generală. În fiecare zi aveam câte 50-60 de copii la selecţie. Eu am pus bazele acelei echipe a Corvinului. Apoi au venit mulţi alţii, convinşi de faptul că eu am acceptat. Veneau pentru că era centru muncitoresc şi se plătea bine. Veneau să câştige nişte bani. Erau prime bune, pe lângă cfaptul că erau angajaţi în combinat. Când deschideau discuţiile se spunea Remus Vlad e deja acolo. Am devenit o marcă pentru celelalte transferui. Aşa a venit şi Lucescu.

Cum a fost perioada de început în antrenorat?
Eu eram calificat ca antrenor. Lucescu nu era. Am jucat împreună cu el un an, un an şi ceva şi apoi m-am retras, din cauza unor probleme de sănătate. Am început la Corvinul, după ce plecase Lucescu. Îmi doream să mă clasez şi eu pe un loc de Cupă Europeană. Am eliminat Graz Austria, din Cupa UEFA, apoi am căzut cu Sarajevo. Am condus cu 4-2 ?i am fost egalaţi, 4-4. Susic, actualul selecţioner al Bosniei, un jucător gen Dobrin, ne-a dat două goluri.  Apoi aflasem o şmecherie. Fără să ştiu eu, clubul îi transfera la Dinamo pe Andone şi Rednic. Am aflat şi am demisionat.

Aţi plecat la U Cluj?
Da. Am fost chemat de Remus Câmpeanu şi am promovat Universitatea Cluj în Divizia A. În primul an nu am putut, pentru că Poli Timişoara câştiga cu aranjamente. Prim secretarul de la Timiş fusese la Hunedoara. Ei câştigau toate meciurile cu echipele din Hunedoara. Al doilea sezon am dat de altă belea, Gloria Bistriţa, dar, dar am promovat în 85 în Divizia A. Apoi am plecat cu o selecţionată de tineret în China, cu mai mulţi tineri de la Universitatea. Am câştigat acel trofeu în două rânduri consecutive.

Aţi devenit un antrenor cunoscut după 1990 şi aţi ajuns şi la Dinamo. De ce nu aţi rămas mai mult acolo?
M-am lovit de nişte probleme foarte mari. Am luat echipa de pe 7 şi am dus-o în cupele europene. Era într-o situaţie disperată. Au fost cedaţi Leo Grozavu, Mihali, Viorel Moldovan. Erau nişte manevre scârboase chiar, în spatele meu şi bineînţeles că erau nişte fracţiuni din galerie manevrate, care mă înjurau. Nu mă calificasem mai departe în Europa. L-am adus pe Simionaş pentru cupele europene, ăla mi-a gafat… Rezultate nu erau, jucătorii valoroşi plecaseră şi erau bisericuţe, ca la Dinamo, că eram înconjurat doar de dinamovişti. Aveam spioni peste tot, la toate antrenamentele. Am demisionat.

Un infarct şi două stenduri: “Dumnezeu mi-a dat a doua viaţă”

Remus Vlad spune cu tărie că trăieşte pentru a doua oară. N-a trecut mult timp de când a suferit un infarct. A trecut printr-o intervenţie chirurgicală la inima grea încercată de emoţiile de pe stadioane. Obişnuit să-i controleze pe alţii, acum este el cel controlat de doctorul care l-a salvat. Omul alături de care Reghecampf şi Şumudică şi-au început cariera de antrenori spune că mai vrea doar să plece în vacanţe şi să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru că i-a dat o “a doua viaţă” pentru că “fotbalul e mai mişto când îl priveşti de afară”.

Revenind la ultimii ani în antrenorat, aţi fost omul care i-a lansat în meserie pe Reghecampf şi Şumudică. Cine e mai bun?
Am fost supervizorul lor. Ambii sunt nişte antrenori tineri cu perspective, cu calităţi. Şumi e un tip de antrenor a cărui trăsătură dominantă e apropierea de jucători şi mobilizarea înainte de joc şi la pauză. Are un stil propiu, un folclor propriu, care duce jucătorii la un nivel de fierbere. Ăsta e mai balcanic. Reghe e mai organizat, cu o educaţie germane. Face totul, nu-i scapă nimic. Îi place să conducă totul. Se implică în meniuri, în echipament, în cantonamente, transport, ieşirile în grup. După apariţia lui Thomas organizarea a fost perfecta. Participarea lui Reghe e totală, mai puţin în pregătirea fizică. Thomas e un super preparator fizic.

Ce face la 70 de ani un om care şi-a dedicate viaţa fotbalului?
Să îţi spun ceva ce n-am vrut să spun. Am făcut un infarct şi am două stenduri pe inimă. Era chiar după ce s-a întâmplat cu Cotabiţă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat o a doua viaţă. Am avut noroc cu doctorul Homorodean, prin a cărui mână am primit a doua viaţă. Sunt sub supravegherea lui. Regimul meu este de a-mi petrece viaţa într-un un program ales, nu impus, cum era înainte.

Acum vă simţiti bine?
Da, dar trebuie să evite temperaturile foarte mari şi foarte scăzute. Vreau să merg în Turcia în mai, când nu e aşa cald şi la Ierusalim să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru viaţa dăruită. Cam asta e viaţa mea acum. Poate aş mai putea să dau sfaturi cuiva, dar tinerii antrenori de astăzi cred că le ştiu pe toate. Dacă eram solicitat probabil aş fi vrut să fac asta. Dar parcă e mai mişto să priveşti din afară….
 

  • Remus Vlad
  • Data naşterii: 19 ianuarie 1946
  • Postul pe care s-a consacrat: fundaş central, mijlocaş central
  • Echipe la care a evoluat: Corvinul, FC Argeş
  • Echipe antrenate: Corvinul, U Cluj, Gloria Bistriţa, Dinamo, Olimpia Satu Mare
     
http://www.prosport.ro/sport-life/special/special-la-multi-ani-remus-vlad-la-70-de-ani-fosta-glorie-a-lui-fc-arges-isi-povesteste-viata-dedicata-fotbalului-de-la-cincis-la-madrid-si-de-la-mingea-de-guma-la-respectul-lui-dobrin-14969427
14969427
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard
ULTIMA ORĂ
Anuntul care aruncă în aer alegerile din Bucureşti. „Da, este adevărat, dar nu e o infracţiune”