Se duce la serviciu cu avionul, dar nu are computer şi nu ştie ce e facebook-ul! Ion Ţiriac acuză: "Pedeapsa în cazul Galamaz e o crimă împotriva umanităţii"

O dimineaţă geroasă de februarie, într-un cartier de lux al Bucureştiului. Ceasul ticăie spre 10:30 cu ritmicitatea unui schimb de mingi din tenisul clasic, iar senzaţia de frig siberian ne e sporită de lacul îngheţat din preajmă. Nu aşteptăm prea mult şi pătrundem într-o curte dominată de un chow-chow haios, ce ne conduce în pas vioi spre intrarea unei case impozante.
Discuţia cu Ion Ţiriac (72 de ani) se poartă într-un living ce a strâns amprentele vremurilor: lucrări de tenis, cărţi de "hunting", o multitudine de fotografii apropiate sufletului fostului şef al COSR şi un lanţ interminabil de trofee. Stă în capul mesei, soarbe tacticos dintr-o cafea şi ne priveşte drept în ochi. "Facebook? Ce e ăla? Eu nici computer nu am... am de curând o tabletă... Ştiu că băiatul ăla de la facebook e noul propietar de la Indian Wells", ne întâmpină magnatul. Şi pentru că ştim că timpul fuge cu viteza internetului începem abrupt.

Domnule Ţiriac, sunteţi perceput ca un om puternic şi bogat. Cât v-a oferit sportul?
Eu fără sport poate aş fi fost un bun inginer la Steagul Roşu (n.r. - fabrica de autocamioane din Braşov) sau un bun profesor de sport ori doctor, eventual. Fără sport n-aş fi ajuns niciunde! Bogat? Probabil voi fi cel mai bogat om din cimitir, eu până acum nu m-am gândit să vând nimic din ce am. Habar n-am cât valorează, toţi mă evaluează. Eu mă duc la serviciu cu avionul, pentru că nu mă poate duce maşina sau taxiul de la Bucureşti la Stuttgart, de la Stuttgart la Monte Carlo, de la Monte Carlo la Madrid şi înapoi la Bucureşti. Şi pot să-mi permit treaba asta pentru că-mi plătesc avionul cei cu care muncesc. Am avut libertatea să fiu bogat în ziua în care am intrat într-un restaurant şi nu m-am uitat la preţul meniului, atunci am zis că am scăpat de o grijă. Nu sunt exagerat în aceste treburi mă duc cu avionul şi am câteva pasiuni: vânătoarea e una, masinile vechi alta şi dacă pot să-mi permit asta o fac! În rest, sunt un om cu picioarele pe pamânt şi asta e cea mai mare calitate a unui sportiv şi a unui om, să rămână cu picioarele pe pământ şi să nu uite de unde a plecat.

Ce înseamnă România pentru dumneavoastră?
Păi eu sunt născut la Braşov, Tecău la Constanţa, Ilie la Bucureşti, şi pot să afirm că dacă mâine dimineaţă îmi iau paşaport din Congo, tot român sunt. Am fost născut aici, noi aveam altă educaţie, când ne cânta imnul, ni se zbârlea părul. Am avut onoarea să reprezint România de peste 400 de ori între hochei şi tenis, n-ai cum să nu te mândreşti că eşti român. E o ţară mare, bogată, cu posibilităţi imense. Să sperăm că viitorul ne va rezerva şi nişte direcţii concrete pentru a progresa repede din punct de vedere social şi economic, aşa cum eram înainte de cel de-al doilea Război Mondial. Eram printre lideri în Europa în segmente precum artă, sport, teatru, cinematografie, pictură, sculptură. Am fost o ţară foarte talentată şi există şi acum talent în România. Trenul prin gară trece o dată, poate de două ori şi dacă nu-l prinzi... Un om, când are libertatea să aleagă ceea ce vrea sa facă, e o treabă senzaţională.

Să sperăm că viitorul le va rezerva puştilor români şi o Academie de Tenis?
Eu nu prea am timp, dar am discutat recent cu domnul Liviu Negoiţă, primarul sectorului trei. El are un parc acolo, pe care l-au vrut parc sportiv şi i-am propus să facem o Academie de Tenis. L-am întrebat: "Câte şcoli ai prin preajmă?" Pentru că îmi trebuie şi şcoli să se ducă cei mici la cursuri. Şi mi-a răspuns: "sunt 4-5!". "Aaa, e bine", i-am răspuns. I-am spus terenul mi-l dai pe o fundaţie pentru că mâine-dimineaţă primarii se schimbă, legea se modifică şi altfel n-am cum să încep o treabă de genul ăsta... Faci şase săli, eu construiesc 20 de terenuri şi ridic şi un cămin cu toate că eu n-am timp să mă ocup sută la sută de un proiect de acest gen.

"Românul se mulţumeşte cu foarte puţin"

Şi cum s-ar numi Academia?
Năstase, Pavel, nu contează! Trebuie însă făcută pentru că vremurile sunt foarte grele, nu ştiu câţi bani mai are domnul Negoiţă la puşculiţă ca să fac şi o rimă. Terenul există, iar sănătatea copiilor e foarte importantă. Mă uitam la rusoaice. Ele sunt americance! La 5 ani au plecat la Bolletieri (n.r. - Academia din SUA a lui Nick Bolletieri), un tip care ştie atât tenis, cât ştiu eu aeronautică. Eu mai ştiu aeronautică, pentru că mai şi pilotez, dar el ştie tenis mai puţin. Însă e un motivator extraordinar. Face un tenis foarte intensiv şi transformă totul într-o fabrică de campioni. Sau luaţi exemplul spaniolilor. Au 12 luni de jucat pe afară, reprezintă o naţiune mult mai flămândă, au mai multe Grand Slamuri sau Mastersuri câştigate decât toate celelelate naţiuni împreună.

Revenind la ce s-a clădit în România ultimilor ani pe plan sportiv, cât de mult avem de câştigat din Naţional Arena şi cum anticipaţi viitorul nostru pe plan fotbalistic după organizarea finalei Europa League?
Bravo federaţiei care a adus această finală în România. Dar uitaţi-vă cu cât de puţin se poate mulţumi românul! Păi ce am făcut noi? Am făcut un stadion de fotbal într-un loc greşit, întrucât trebuia ridicat afară din Bucureşti. L-a început un primar, l-a terminat domnul Oprescu. Bravo, formidabil! Nu-i nici vina primarului, nici a prefectului că iarba n-a fost pusă cum trebuie. Plusuri? Au venit 50.000 de oameni, de când n-au mai venit 50.000, de 50 de ani? Steaua e un nume mare, n-avem niciun dubiu în privinţa asta, dar poate Steaua să adune 50.000 de oameni pentru calitatea şi spectacolul oferit? Cu tot respectul, e o echipă foarte bună şi mă duc cu drag să văd Steaua. Deşi eu sunt un fost miliţian, am mâncat acolo o pâine 20 de ani şi nu pot s-o uit pe Dinamo, sunt român în primul rând şi văd orice echipă românească. Românul are în sfârşit ceva care arată încurajator. Am fost şi la Ploieşti la inaugurarea noii arene. Plin! S-a bucurat românul că în sfârşit are cu ce să defileze.

"Pedeapsa în cazul Galamaz e o crimă împotriva umanităţii"

Tot la Ploieşti s-a produs însă un incident care a făcut înconjurul lumii. Cum vi se pare faptul că suporterul care l-a lovit pe Galamaz a primit ca pedeapsă trei ani cu suspendare?
E o lege în care îţi intră unul în casă şi-ţi violează fiica, nevasta şi îţi mai omoară şi tăticul sau bunicul. Eu trebuie să-l întreb: "Matale cu ce armă ai venit în casa mea ca să-mi iau una şi să ne batem amândoi". Sunt dezamăgit de faptul că nimeni nu aplică legea în România. Cum un atac armat împotriva unui cetăţean, într-un loc public, unde milioane de oameni se uitau la tv nu e pedepsit cum trebuie? Decizia a deschis o cutie a Pandorei şi ştii că de mâine orice ai face iei pedeapsă cu suspendare. Mâine dimineaţă îţi intră unul în casă, nu mai intră pe teren şi cine ştie ce-ţi mai face. Cum au decurs lucrurile în cazul Galamaz e o crimă contra umanităţii, cum vrei să trăieşti într-o ţară când nu poţi să ieşi pe stradă?

Şi care ar fi soluţia pentru ca la meciurile de fotbal să nu mai avem parte de astfel de evenimente?
Nu există nicio lege care să interzică jandarmilor să fie închiriaţi pentru o anumită activitate ca să păstreze ordinea. Ei sunt militari, ştiu cel mai bine ce au de făcut. Eu, spre exemplu, am nevoie de 80 de gărzi de corp la turneul de la Madrid. Nu sunt bodyguarzi, sunt oameni de ordine îmbrăcaţi într-un costum. Stau câte trei la fiecare margine să vadă ce mai face publicul şi dacă unul încalcă legea îi aplică o corecţie. La Ploieşti a fost prea târziu.

Mutând discuţia spre altfel de corecţii, cicliştii sunt sancţinaţi pe bandă rulantă. Ultimul după 7 ani, ciclistul Ian Ullrich a fost deposedat de locul trei în Turul Franţei... Cum comentaţi această decizie?
Aici nu e de joacă! E bussines, sunt sportivi care câştigă sute de milioane şi îi prinzi dopaţi! Asta înseamnă că acel sportiv a furat banii, a înşelat pe toată lumea, ce exemplu dă asta milioanelor de tineri care-l privesc!? Nu numai că i-aş cere banii înapoi, dar l-aş băga şi la puşcărie pentru că a înşelat pe toată lumea! Ca şi pe huligani!

Ce îi doriţi sportului românesc?
Mi-aş dori să găzduim o finală Champions League. Mi-aş dori să avem 10 miliarde de euro pentru a realiza infrastructura necesară organizării unei ediţii a Jocurilor Olimpice. Să sperăm că PIB-ul nostru o să fie foarte respectabil şi nu vom mai împrumuta foarte mult pentru a nu ne face copiii slugă pentru următorii 50 de ani. Dar nu vreau să o dau pe politică, românul se mulţumeşte cu puţin.

Articol scris de Andru NENCIU şi Roxana IVAŞCU