Se duce la serviciu cu avionul, dar nu are computer și nu știe ce e facebook-ul!** Ion Țiriac acuză: „Pedeapsa în cazul Galamaz e o crimă împotriva umanității”

O dimineață geroasă de februarie, într-un cartier de lux al Bucureștiului. Ceasul ticăie spre 10:30 cu ritmicitatea unui schimb de mingi din tenisul clasic, iar senzația de frig siberian ne e sporită de lacul înghețat din preajmă. Nu așteptăm prea mult și pătrundem într-o curte dominată de un chow-chow haios, ce ne conduce în pas vioi spre intrarea unei case impozante.
Discuția cu Ion Țiriac (72 de ani) se poartă într-un living ce a strâns amprentele vremurilor: lucrări de tenis, cărți de „hunting”, o multitudine de fotografii apropiate sufletului fostului șef al COSR și un lanț interminabil de trofee. Stă în capul mesei, soarbe tacticos dintr-o cafea și ne privește drept în ochi. „Facebook? Ce e ăla? Eu nici computer nu am… am de curând o tabletă… Știu că băiatul ăla de la facebook e noul propietar de la Indian Wells”, ne întâmpină magnatul. Și pentru că știm că timpul fuge cu viteza internetului începem abrupt.

Domnule Țiriac, sunteți perceput ca un om puternic și bogat. Cât v-a oferit sportul?
Eu fără sport poate aș fi fost un bun inginer la Steagul Roșu (n.r. – fabrica de autocamioane din Brașov) sau un bun profesor de sport ori doctor, eventual. Fără sport n-aș fi ajuns niciunde! Bogat? Probabil voi fi cel mai bogat om din cimitir, eu până acum nu m-am gândit să vând nimic din ce am. Habar n-am cât valorează, toți mă evaluează. Eu mă duc la serviciu cu avionul, pentru că nu mă poate duce mașina sau taxiul de la București la Stuttgart, de la Stuttgart la Monte Carlo, de la Monte Carlo la Madrid și înapoi la București. Și pot să-mi permit treaba asta pentru că-mi plătesc avionul cei cu care muncesc. Am avut libertatea să fiu bogat în ziua în care am intrat într-un restaurant și nu m-am uitat la prețul meniului, atunci am zis că am scăpat de o grijă. Nu sunt exagerat în aceste treburi mă duc cu avionul și am câteva pasiuni: vânătoarea e una, masinile vechi alta și dacă pot să-mi permit asta o fac! În rest, sunt un om cu picioarele pe pamânt și asta e cea mai mare calitate a unui sportiv și a unui om, să rămână cu picioarele pe pământ și să nu uite de unde a plecat.

Ce înseamnă România pentru dumneavoastră?
Păi eu sunt născut la Brașov, Tecău la Constanța, Ilie la București, și pot să afirm că dacă mâine dimineață îmi iau pașaport din Congo, tot român sunt. Am fost născut aici, noi aveam altă educație, când ne cânta imnul, ni se zbârlea părul. Am avut onoarea să reprezint România de peste 400 de ori între hochei și tenis, n-ai cum să nu te mândrești că ești român. E o țară mare, bogată, cu posibilități imense. Să sperăm că viitorul ne va rezerva și niște direcții concrete pentru a progresa repede din punct de vedere social și economic, așa cum eram înainte de cel de-al doilea Război Mondial. Eram printre lideri în Europa în segmente precum artă, sport, teatru, cinematografie, pictură, sculptură. Am fost o țară foarte talentată și există și acum talent în România. Trenul prin gară trece o dată, poate de două ori și dacă nu-l prinzi… Un om, când are libertatea să aleagă ceea ce vrea sa facă, e o treabă senzațională.

Să sperăm că viitorul le va rezerva puștilor români și o Academie de Tenis?
Eu nu prea am timp, dar am discutat recent cu domnul Liviu Negoiță, primarul sectorului trei. El are un parc acolo, pe care l-au vrut parc sportiv și i-am propus să facem o Academie de Tenis. L-am întrebat: „Câte școli ai prin preajmă?” Pentru că îmi trebuie și școli să se ducă cei mici la cursuri. Și mi-a răspuns: „sunt 4-5!”. „Aaa, e bine”, i-am răspuns. I-am spus terenul mi-l dai pe o fundație pentru că mâine-dimineață primarii se schimbă, legea se modifică și altfel n-am cum să încep o treabă de genul ăsta… Faci șase săli, eu construiesc 20 de terenuri și ridic și un cămin cu toate că eu n-am timp să mă ocup sută la sută de un proiect de acest gen.

„Românul se mulțumește cu foarte puțin”

Și cum s-ar numi Academia?
Năstase, Pavel, nu contează! Trebuie însă făcută pentru că vremurile sunt foarte grele, nu știu câți bani mai are domnul Negoiță la pușculiță ca să fac și o rimă. Terenul există, iar sănătatea copiilor e foarte importantă. Mă uitam la rusoaice. Ele sunt americance! La 5 ani au plecat la Bolletieri (n.r. – Academia din SUA a lui Nick Bolletieri), un tip care știe atât tenis, cât știu eu aeronautică. Eu mai știu aeronautică, pentru că mai și pilotez, dar el știe tenis mai puțin. Însă e un motivator extraordinar. Face un tenis foarte intensiv și transformă totul într-o fabrică de campioni. Sau luați exemplul spaniolilor. Au 12 luni de jucat pe afară, reprezintă o națiune mult mai flămândă, au mai multe Grand Slamuri sau Mastersuri câștigate decât toate celelelate națiuni împreună.

Revenind la ce s-a clădit în România ultimilor ani pe plan sportiv, cât de mult avem de câștigat din Național Arena și cum anticipați viitorul nostru pe plan fotbalistic după organizarea finalei Europa League?
Bravo federației care a adus această finală în România. Dar uitați-vă cu cât de puțin se poate mulțumi românul! Păi ce am făcut noi? Am făcut un stadion de fotbal într-un loc greșit, întrucât trebuia ridicat afară din București. L-a început un primar, l-a terminat domnul Oprescu. Bravo, formidabil! Nu-i nici vina primarului, nici a prefectului că iarba n-a fost pusă cum trebuie. Plusuri? Au venit 50.000 de oameni, de când n-au mai venit 50.000, de 50 de ani? Steaua e un nume mare, n-avem niciun dubiu în privința asta, dar poate Steaua să adune 50.000 de oameni pentru calitatea și spectacolul oferit? Cu tot respectul, e o echipă foarte bună și mă duc cu drag să văd Steaua. Deși eu sunt un fost milițian, am mâncat acolo o pâine 20 de ani și nu pot s-o uit pe Dinamo, sunt român în primul rând și văd orice echipă românească. Românul are în sfârșit ceva care arată încurajator. Am fost și la Ploiești la inaugurarea noii arene. Plin! S-a bucurat românul că în sfârșit are cu ce să defileze.

„Pedeapsa în cazul Galamaz e o crimă împotriva umanității”

Tot la Ploiești s-a produs însă un incident care a făcut înconjurul lumii. Cum vi se pare faptul că suporterul care l-a lovit pe Galamaz a primit ca pedeapsă trei ani cu suspendare?
E o lege în care îți intră unul în casă și-ți violează fiica, nevasta și îți mai omoară și tăticul sau bunicul. Eu trebuie să-l întreb: „Matale cu ce armă ai venit în casa mea ca să-mi iau una și să ne batem amândoi”. Sunt dezamăgit de faptul că nimeni nu aplică legea în România. Cum un atac armat împotriva unui cetățean, într-un loc public, unde milioane de oameni se uitau la tv nu e pedepsit cum trebuie? Decizia a deschis o cutie a Pandorei și știi că de mâine orice ai face iei pedeapsă cu suspendare. Mâine dimineață îți intră unul în casă, nu mai intră pe teren și cine știe ce-ți mai face. Cum au decurs lucrurile în cazul Galamaz e o crimă contra umanității, cum vrei să trăiești într-o țară când nu poți să ieși pe stradă?

Și care ar fi soluția pentru ca la meciurile de fotbal să nu mai avem parte de astfel de evenimente?
Nu există nicio lege care să interzică jandarmilor să fie închiriați pentru o anumită activitate ca să păstreze ordinea. Ei sunt militari, știu cel mai bine ce au de făcut. Eu, spre exemplu, am nevoie de 80 de gărzi de corp la turneul de la Madrid. Nu sunt bodyguarzi, sunt oameni de ordine îmbrăcați într-un costum. Stau câte trei la fiecare margine să vadă ce mai face publicul și dacă unul încalcă legea îi aplică o corecție. La Ploiești a fost prea târziu.

Mutând discuția spre altfel de corecții, cicliștii sunt sancținați pe bandă rulantă. Ultimul după 7 ani, ciclistul Ian Ullrich a fost deposedat de locul trei în Turul Franței… Cum comentați această decizie?
Aici nu e de joacă! E bussines, sunt sportivi care câștigă sute de milioane și îi prinzi dopați! Asta înseamnă că acel sportiv a furat banii, a înșelat pe toată lumea, ce exemplu dă asta milioanelor de tineri care-l privesc!? Nu numai că i-aș cere banii înapoi, dar l-aș băga și la pușcărie pentru că a înșelat pe toată lumea! Ca și pe huligani!

Ce îi doriți sportului românesc?
Mi-aș dori să găzduim o finală Champions League. Mi-aș dori să avem 10 miliarde de euro pentru a realiza infrastructura necesară organizării unei ediții a Jocurilor Olimpice. Să sperăm că PIB-ul nostru o să fie foarte respectabil și nu vom mai împrumuta foarte mult pentru a nu ne face copiii slugă pentru următorii 50 de ani. Dar nu vreau să o dau pe politică, românul se mulțumește cu puțin.

Articol scris de Andru NENCIU și Roxana IVAȘCU