"Românul căruia Arnold a venit să-i strângă mână la JO din 1992" Andru Nenciu scrie despre moartea campionului Gheorghe Guşet

12 iun 2017 27693 afişări Comentează şi tu Special
"Românul căruia Arnold a venit să-i strângă mână la JO din 1992" Andru Nenciu scrie despre moartea campionului Gheorghe Guşet Foto: Cosmin MOTEI - ProSport 11 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7969/16444850/3/guset-epa0.jpg

L-am întâlnit pentru prima dată într-un cantonament la Snagov, după Mondialul de sală din 2006, de la Moscova. Terminase lângă podium cu o performanţă uriaşă şi voiam să aflu ce-l tot face să arunce cu bila aia grea de fier. Cât trebuie să-ţi cizelezi tehnica, pirueta, pentru încă un centimetru? Câte genuflexiuni eşti obligat să faci cu bara supraîncărcată în spate? Cât trebuie să-ţi asculţi soţia-antrenor pentru a te autodepăşi? Numai tu, Lorena, mai ştii. “El se ţine de cuvânt mereu. E un tip parolist. Un profesionist”, îmi spunea soţia şi antrenorea lui.

A ieşit un reportaj de o pagină. Tocmai descoperisem un om. Nu numai un mare sportiv. Un om care trăia pentru mişcare. Îmi promisese că va rămâne Fred Astaire din cuşcă până la 50 de ani. Îmi arătase cum îşi face omleta din 20 de ouă. Cum se bate cu greii lumii, ce circumferinţă a bicepsului avea, câţi interlopi a scos dintr-o discotecă din Braşov şi de ce făcea conexiuni între atletismul românesc de dinainte de Revoluţie şi cel de după. După două ore, eu şi colegul meu, Cosmin Moţei, ne-am ales şi cu o poză simpatică. O imagine care ilustra întreaga viaţă a atletului din Zalău. Cititorii? Cu o poveste mişto.


Foto: Cosmin MOŢEI - ProSport

Mişto a fost şi viaţa lui, per total, în sport. Purta cu mândrie treningul cu România. Avea o vorbă bună pentru fiecare. Se făcea coadă în jurul lui în deplasările din Cupa Europei şi la tot felul de competiţii de afară. Antrenori, adversari, competitori de la alte probe îi cereau cu o voce timidă să se apropie pentru o poză. Pentru că era un tip charismatic. Natural. Mereu. Tonic. Povesteşte recordmenul României la lungime, Bogdan Tudor: “Nu doar atleţii veneau să-şi facă o poză cu el. La sala de forţă din Satul Olimpic din Barcelona a venit, într-o zi, celebrul Arnold Schwarzenegger. S-a dus spre Ghiţă, i-a strâns mâna şi l-a întrebat cum şi cât de mult se pregăteşte în sală. Din toată sala plină, numai la el s-a dus. N-a mai dormit toată noaptea Guşet, era fericit ca un copil într-o cofetărie. Îmi zicea, mie şi lui Costel Grasu, că nu se mai spală o săptămână pe mâini”. Preia firul povestirii omul cu care Guşet a stat 20 de ani în cantonamente, Costel Grasu. “Arnold i-a spus atunci: <<Băiete, vino să mă cauţi ca să te duc la Hollywood!>>. Îmi aduc aminte imaginea ca şi cum ar fi fost ieri”.

Guşet a văzut toată lumea, a primit propuneri de tot felul, dar s-a întors mereu acasă, în Zalău. A devenit campion al României de peste 40 de ori, până când un transplant complicat de rinichi i-a anulat fără recurs destinul din sport. Era prin 2009, dar gândul de a reveni în sport nu l-a părăsit niciodată. “Cuvântul care-l caracterizează cel mai bine e bunătatea. Era un om bun! Copilul zdravăn din Bucium... era un om bun... Când începea sezonul de iarnă el reuşea să arunce la fel ca în sezonul de vară... Nu-i lua timp, ca altor mari atleţi, de a-şi reintra în mână...”, spune, cu o voce gâtuită, antrenorul Dan Serafim.

Ultima dată l-am întâlnit pe Gege în urmă cu două săptămâni, eram în drum spre nunta unui prieten, fostul atlet Florin Suciu. Trecusem 15 minute pe Cluj Arena ca să-i strâng mâna şi să-l văd cum antrenează mogâldeţe de 12-13 ani şi rămăsese să ne vedem în Zalău, a doua zi. Zis şi făcut. Era ziua în care împlinea 49 de ani şi, la o cafea tare, pe terasa unui prieten, îmi vorbea despre cum trebuie trezit colosul care doar a aţipit – atletismul românesc –, cât împinge cu bara la piept şi cum s-ar învârti în cuşcă, şi acum, la 49 de ani. “Aş da şi acum 21 de metri... No, bine! Ne vedem noi! La Bucureşti!", îmi răsună şi acum în minte.

Avea planuri. Planuri mari. Antrena, punea umărul la reconstrucţia atletismului românesc şi era plin de viaţă. Până când...

Vineri seara. Ziua de naştere a unui prieten îl face să povesteacă plin de patos ceva din cariera lui. Brusc, se albeşte la faţă. Devine inert. Soţia lui, Lorena Boberschi, şi cu un prieten îl resuscitează. E dus de urgenţă la Spitalul din Zalău. De acolo, mai departe, la Institutul Inimii din Cluj Napoca. Diagnostic: infarct!

Intră în operaţie la 2 noaptea. Îşi fixează soţia cu o privire de câteva secunde. Şi îi face un semn discret. Că va fi bine. Intervenţia durează 12 ore. E conectat la o inimă artificială. Operaţia reuşeşte. E în comă indusă. “Primele zile vor fi critice. Suntem la mâna lui Dumnezeu”, spune Lorena cu o pojghiţă de speranţă în glas. Medicii încearcă să-l readucă la viaţă, Gege e între două lumi. Duminică suferă a doua intervenţie chirurgicală. “Mai fă o piruetă, dragul meu, şi revino la viaţă!”, mai înalţă o rugăciune cu o voce înceată soţia sa.

E un început de iunie cu soare. Vremea în care Guşet îşi făcea ultimele retuşuri pentru Naţionalele României, Cupa Europei sau Europene. E vremea în care în ultimii ani îşi scria programele de antrenament, acasă la apartamentul din Zalău, cu un motan pe umăr, altul pe coapsă şi cu glasul soţiei acompaniându-l şi susţinându-l.

E primul  început de iunie în care fostul mare campion al României nu s-a mai ţinut de cuvânt. Vocea soţiei, Lorena Boberschi:

“Se pare că Dumnezeu a avut alte planuri cu tine. Iţi mulţumesc pentru toţi cei 21 de ani petrecuţi împreună, pentru tot ce am realizat împreună în viaţă şi în sport! Ţi-am promis că voi fi lângă tine mereu şi am fost până în ultimul moment al vieţii tale. Tu mi-ai promis, înainte de operaţie, că te întorci la mine. E prima dată când tu nu te ţii de cuvânt. Te iubesc aşa cum nu am iubit pe nimeni altcineva şi nimeni niciodată nu te va înlocui în inima mea! De azi ai devenit îngerul meu păzitor. Să ai grijă de mine, iubirea mea, aşa cum ai făcut mereu. Drum lin, dragostea mea! Dumnezeu să te odihnească în pace, iubirea vieţii mele!”.

"Pentru cei care l-am cunoscut, a fost o motivaţie, o inspiraţe doar prin simpla lui prezenţă lângă noi! Eu eram un puştan când l-am cunoscut, am stat în cameră cu el ani buni în deplasări. Tot timpul era grijuliu cu mine! El era un colos al atletismului românesc! Arăta respect. Şi primea respect din partea tuturor!

"Emana putere. Dar, cel mai mult, după ce îl cunoşteai, îţi dădeai seama că el emană putere sufletească cel mai mult!"

Marian Oprea, vicecampion olimpic

Înmormântarea va avea loc miercuri, ora 13:00, la Capela Ortodoxă din Zalău


La antrenament în Snagov Foto: Cosmin MOŢEI


Cu Lorena, soţia sa, la Cupa Europei de la Milano Foto: ProSport


Alături de fiul său, George


La Europeanul din 2006, de la Goteborg  Fotografii: ProSport

 

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.