Povestea lui Păun | "Joc pentru tata. L-am pierdut când aveam doar 4 ani". Drag de Drăgăşani, de ce ia Di Caprio Oscarul pentru The Revenant, viciul Cola şi cum a primit convocarea la naţională

28 ian 2016 17071 afişări Comentează şi tu Special
Povestea lui Păun | "Joc pentru tata. L-am pierdut când aveam doar 4 ani". Drag de Drăgăşani, de ce ia Di Caprio Oscarul pentru The Revenant, viciul Cola şi cum a primit convocarea la naţională

de Andru Nenciu

Bitumul încins din Drăgăşani ascunde şi paşii lui. Transpira abundent. Pe un soare cu dinţi sau sub un cer plumburiu. Cu talpa tocită sau cu genunchii juliţi. Şi cu un vagon de ambiţie în spate. Curiozitatea? Nu-l părăsea vreodată. Anticipa că dis-de-dimineaţă la uşă nu-i va bate  vreo invitaţie la ceai. Nici vorbă! Ştia că o minge trântită în vizor urma să-i anunţe un nou meci. Adiţă. Sau Adrian Alexandru-Păun (19 ani) e plecat din Drăgăşaniul de suflet de ani şi ani.

E fotbalist la CFR Cluj. Şi a crescut sub glasul poruncitor al unor vedete din Gruia. Cam toate care vă trec prin minte. Azi el face parte din lotul naţionalei lui Iordănescu. Şi n-ar da asta nici pentru un antrenament cu jumătate de Messi, un sfert de Ronaldo şi încă un sfert de Neymar. De câte ori revine acasă, la Drăgăşani, nu uită. Nu uită de unde a plecat. Şi nici să-şi invite prietenii pentru care fotbalul a rămas doar într-un album cu amintiri... undeva. Undeva, la un film. Undeva, la un ceai.

"Să ştii că fotbalul l-am început dintr-o joacă, în faţa blocului, cu nişte prieteni mai mari ca mine, acasă, în Drăgăşani. Ei erau deja la fotbal, într-un cadru profesionist, eu aveam doar şase ani", demarează Păun. Feţele tuturor erau radioase nevoie mare. Unii erau înalţi şi zvelţi, alţii de statură medie. Dar toţi aveau nevoie de agitaţie. De mişcare. "Să zicem că nu eram nişte puşti şturlubatici. Dar era frumos prin faţa blocului. Câţiva dintre ei tot trăgeau de mine să mă înscriu la fotbal şi, până la urmă, m-am dus la un antrenament", spune cu o voce apăsată. Biletele de favoare erau oferite de antrenori. La acel timp. Biletul de voie devenea însă trofeul la care râvnea oră de oră. "Mamei mele, Ileana, nu prea i-a priit, dar până la urmă m-a lăsat. Şi-a zis în minte... "Îl las să-şi facă nebunia. I-o trece". Nu credea că mă va prinde atât de tare".

Pasiunea pentru minge nu a dispărut ca un abur fragil. Şi, treptat, covoarele din casă au început să se tocească. Prins într-un vârtej magic, micul Adrian îşi ridica succesiv nivelul de energie. "Să nu crezi că eram un tip agresiv. Dar, da! Dărâmam tot. Bibelouri! Un raft de cărţi! O vază cu trandafiri. Una cu lalele. Şi Una goală! Tot ce era prin sufragerie. Pe bibliotecă. Şi lustra am ciobit-o. Cu creştetul capului!". Patina timpului şi-a pus amprenta pe sufrageria din Drăgăşani, iar lustra ciobită cândva e păstrată şi-acum într-un dulap al casei. "Mă mai uit din când în când la ea. Să-mi aduc aminte ce năzbâtii mai făceam", mai desenează actualul mijlocaş al CFR-ului o imagine plină de dinamism.

Fotbalul i-a oferit lui Adrian totul. A muncit cu înverşunare zi de zi şi, cu o mină îngândurată şi cu părul răvăşit, obişnuia să-i povestească la final mamei tot filmul zilei de... luni până duminică. Îi spunea doar mamei. Pentru că...

Atunci când ochii săi au dobândit memorie, viaţa i-a anulat fără recurs destinul părintelui său. "Tata a murit când eu aveam doar patru ani. A suferit un accident vascular. Şi acum imaginile cu el mi se derulează de multe ori în minte cu încetinitorul. Uneori sunt clare, luminoase, alteori sunt în ceaţă şi încerc să mai desluşesc ceva". Cu ochii minţii susţine că-şi vede părintele şi după partidele pe care le încheie. Înfrângeri, egaluri sau victorii. "Sunt sigur de lucrul ăsta: că tatăl meu şi-ar fi dorit să mă fac fotbalist. Mama îmi mai povestea că şi el mai juca fotbal", spune cu o voce gravă Adiţă Păun. Dar cel mai mare pas înainte l-a făcut când... Aflaţi din dialogul de mai jos.

Şi cum ai plecat din Drăgăşani?
De la Drăgăşani la Cluj am plecat datorită domnului Răzvan Zamfir (n.r. - fost oficial la CFR în perioada în care ardelenii au luat trei tiluri, actual oficial al grupării italiene Bari). Dânsul m-a monitorizat de când eram mic.

A fost uşoară adaptarea la Cluj?
La Cluj m-am adaptat uşor datorită oamenilor şi colegilor. Deşi mă aflam departe de casă, m-am acomodat şi datorită fratelui meu care a fost mereu alături de mine. Iar la 15 ani, când am fost luat în primul cantonament, am realizat că trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieţii. Stăteam alătiuri de jucători precum Cadu, Maftei, Panin, Nuno Claro sau Hora, iar un vis devenea deja realitate.

Ai făcut toţi paşii fireşti, ai urcat la prima echipă, ai devenit titular, iar acum eşti la naţională. Cum ai primit vestea convocării la prima reprezentativă  pentru turneul din Turcia?
Să ştii că nu mi-am dat seama până acum dacă este un vis sau realitate. M-a sunat un prieten care văzuse pe un site lotul convocat de Iordănescu şi nu mi-a venit să cred când mi-a zis prima dată. Mi-am zis "Wow! Chiar despre mine o fi vorba!". Orice selecţie contează pentru experienţa mea şi pentru psihicul meu.

Aş vrea să te întreb în ce etapă a carierei crezi că te situezi acum?
Sunt la început, mai am mult de lucrat, sunt chiar la început. Cred că stau bine la capitolul tehnică, la capitolul viteză, dar mai am de lucrat pentru forţă şi la partea tactică. Nu stau bine uneori în teren, când trebuie să fac pressing.

Ai o problemă când faci jocul defensiv?
E o responsabilitate mare in jocul defensiv si imi place nu-mi place trebuie sa il fac.

Tu eşti un jucător de profil ofensiv...
Da, da! Pot juca şi mijlocaş stânga, dar şi atacant! Lovesc mingea cu ambele picioare, dar mai ales cu piciorul drept.

Puţini fotbalişti susţin că au crescut în fotbal fără să urmărească o vedetă a lumii. Cât de mult sau cine te-a inspirat pe tine?
M-a inspirat mereu ucraineanul Şevcenko, l-am admirat pentru felul său de a fi pe teren, dar şi din afara terenului. Iar ca să-ţi dau un exemplu din România... Mutu! Mutu mi-a plăcut şi încă îmi place. Cred că va rămâne şi la Târgu Mureş acelaşi jucător determinant pe care îl cunoaştem cu toţii.

"Ricardo Cadu a fost un jucător foarte important pentru CFR (n.r. - fotbalistul străin cu cele mai multe meciuri în Liga 1) şi cred că a dat greutate întregului fotbal românesc" Adrian Păun
 

Adiţă Păun e un adolescent obişnuit. Are o relaţie strânsă cu telefonul, îşi încordează privirea la orice meci de fotbal şi recunoaşte că are un viciu. Bea primul pahar cu rapiditate. Şi mai bea unul. " De Coca Cola este vorba. Este unicul meu viciu. Am încercat să mă las, dar nu am reuşit până acum. Uşor-uşor, cine ştie...", îşi face curaj Adiţă.

În dressing nu are aşezate ghetele de fotbal precum vedetele din NBA care fac paradă cu casele lor la MTV Cribs, dar spune că deţine o colecţie vastă. "Am multe ghete care sunt rupte şi le ţin ca amintire. Dar cele cu care joc şi sunt bune în acest moment sunt doar trei perechi. Să ştii că am mai dat şi cadou". Iar când vine vorba despre cadouri, Păun se aşează confortabil într-un fotoliu şi îşi prepară nişte floricele. Nu cele pentru meciul următor. "Timpul liber mi-l petrec şi la cinema, sunt un mare fan al filmelor, mă relaxează. Sau le văd acasă. Ultimul vizionat e de The Revenant şi sper ca Leonardo Di Caprio să ia Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal (n.r. - gala premiilor Oscar va avea loc pe 28 februarie). Eu aş vrea să am un rol principal în propriul meu film, pentru ca toată lumea să-mi cunoască etapele vieţii!"

Până să deţii acel rol principal, tu ai fost protagonistul unei faze... să-i spunem dulci prin felul în care v-au mers vouă, celor de la CFR, pasele. Dar poate fi percepută şi amară după finalul ei. La partida Dinamo - CFR 0-2, Cosmin Matei a scuipat spre tine la capătul unei faze în care el a devenit ad-hoc "măgăruş", gazdele fiind în inferioritate numerică. V-aţi dorit ca el să ajungă în acea postură?
Nu, nici vorbă. Îţi dai seama că nu ne-am dorit aşa ceva, dar aşa a curs jocul. Ei s-au enervat pentru că noi pasam la trecerea timpului, pentru a ne conserva avantajul, şi ei nu reuşeau să ne ia mingea. A fost un şir de pase în triunghi şi e puţin iritant pentru un adversar când nu reuşeşte să atingă mingea.

Câte "duble" ţii pe picior?
Când eram mic făceam lucrul ăsta des, acum fac foarte multe.

Pe cap câte ţii?
Pe cap mai puţine.

Care e cel mai mare număr de adversari driblaţi?
Cred că trei.... dacă nu ma înşel.

Ai avut momente în care ai simţit că nu mai poţi? Că vrei să ieşi de pe teren sau vrei schimbarea?
Am avut şi momente când nu mai puteam fizic. Dar cele mai grele momente sunt acelea când eşti condus cu trei goluri diferenţă, mai e puţin timp de jucat şi iti doreşti să se termine cât mai repede chinul.

Din informaţiile pe care le deţii sau ţi-au fost furnizate de conducători sau de alţi colegi, crezi că vă veţi recupera punctele?
Da, cred că le vom lua înapoi la finalul campionatului.

Ce te face fericit?
Fotbalul, familia şi prietenii. Şi viaţa mea pe care o am, sunt un om foarte fericit!

Dormi vreodată?
Ha, ha! Îmi place foarte mult să dorm. Da, da! Ai auzit bine, să dorm! Înainte de meciuri dorm mult, dar după... mi-e mai greu. Doar vreo 4-5 ore pe noapte.

Adiţă Păun crede că va alerga mult timp maratonul în culorile CFR.  Nu se vede deocamdată dus de vântul carierei în altă parte şi nici nu se vede teleportat pe un alt teren. "Eu pentru fotbal trăiesc şi nu mă gândesc deocamdată să plec nicăieri, indiferent de propunere. Iar dacă voi pleca vreodată de la CFR, mă voi transfera doar afară!", spune el meditativ.

Cândva nu-i trecea prin minte că va ajunge în Liga 1 şi apoi la echipa naţională. A atins cele mai înalte culmi ale creaţiei pe terenul de fotbal, dar nu uită niciodată să le spună, cu o voce catifelată, o vorbă bună prietenilor din Drăgăşani. Pentru că în fotbal, şi în sport, în general, e vorba şi de prietenie. Încheierea îi aparţine lui Adiţă Păun.

"Întotdeauna când merg acasă, în Drăgăşani, revăd locurile unde jucam fotbal şi îmi aduc aminte cu mare plăcere de zilele în care băteam mingea şi 10 ore pe zi luând pauze scurte pentru a bea apă, a mânca ceva şi, bineînţeles, să nu uităm de certurile copilăriei. Şi mai ales la fotbal unde niciodată nu îmi plăcea să pierd, iar de multe ori ieşea scandal din cauza acestei atitudini pe care o aveam şi pe care o stăpânesc şi în ziua de azi.

Acasă toţi ma felicită şi sunt mândri cu mine. Dar şi eu le mulţumesc că "m-au ajutat!". Şi că nu mă lăsau să stau în casă şi mă scoteau afară la fotbal. Şi le mulţumesc ca fac parte din viaţa mea. Întotdeuana mă cheamă la un fotbal, doar că de data asta nu pe străzi. Ci pe un teren normal. Normal, nu pe locurile pe care le consideram noi fiind nişte stadioane şi îţi spun cu mâna pe inimă că acele locuri erau considerate de noi mai presus de orice stadion ultra modern atât timp cât am fi făcut orice pentru a avea unde să batem mingea. Contrar vecinilor cu maşini şi cu copii mici care întotdeauna ne certau. Dar puţin ne păsa! Pentru că noi continuam cu pasiunea noastră cea mai de preţ: fotbalul".

 

 

http://www.prosport.ro/sport-life/special/povestea-lui-paun-joc-pentru-tata-l-am-pierdut-cand-aveam-doar-4-ani-drag-de-dragasani-de-ce-ia-di-caprio-oscarul-pentru-the-revenant-viciul-cola-si-cum-a-primit-convocarea-la-nationala-14979432
14979432
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
VESTE URIAŞĂ pentru România în aceste momente. Anunţul pe care îl aşteptam de aproape 26 ani a fost făcut