Povestea lui Bogdan, un caz emblematic pentru sportul românesc. A făcut performanţă cu 500 de lei pe lună şi şi-a asumat orice risc. Atletul-bobeur kamikaze

5 ian 2016 8213 afişări Comentează şi tu Special
Povestea lui Bogdan, un caz emblematic pentru sportul românesc. A făcut performanţă cu 500 de lei pe lună şi şi-a asumat orice risc. Atletul-bobeur kamikaze 8 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7969/14939049/2/principala-2.jpg

de Andru Nenciu

Se trezi în toiul nopţii şi-şi puse o dorinţă. Mintea-i era invadată de vise, clinchetul instalaţiei din brad îi susura în timpane, iar beculeţele ce-i luminau globul pământesc miniatural de lângă pat îl făceau să dea frâu liber imaginaţiei. Se întâmpla în urmă cu 15 ani şi-un pic. În urmă cu atât de mult încât stratul de praf de pe amintiri devenise greu de împrăştiat. Dar nu într-atât de greu încât o noapte puternică de ianuarie să nu fie istorisită.
 

ProSport vă spune povestea unui sportiv puţin cunoscut publicului mare. E un personaj care dă greutate şi atletismului, şi sporturilor de iarnă. Bogdan Bărcăcilă are 28 de ani şi 1,80 m. Şi trosneşte de vitalitate. Îşi pune sufletul pe tavă în cuptorul de afară. Dar şi în frigiderul cu gheaţă. Şi împleteşte dorinţe, reproşuri, dragoste pentru sport. Frustrări, acte de curaj şi nebunie. Toate îl transformă într-un tip emblematic pentru un palier al sportului românesc. Toate îi urcă povestea pe raftul ce nu trebuie ocolit de niciun puşti ce-şi propune în toiul nopţii să-şi urmeze un vis. Chiar şi într-o noapte netulburată de instalaţia de brad sau de beculeţe. Pentru că el aşa a făcut. În urmă cu 15 ani şi-un pic. Îşi desena în gând să practice atletismul, dar sporturile de iarnă îl ispiteau neîncetat. Şi, în cele din urmă, l-au tras spre pista din gheaţă prin mii de fire.


100 de medalii a adunat Bărcăcilă, maestru al sportului, la atletism, la toate categoriile de vârstă

Geografia vieţii lui lua startul în Câmpulung Muscel. Habar n-avea că vântul competiţiilor avea să-l poarte cam prin toate locurile pe care-şi pironise privirea. O privire pierdută pe paginile îngălbenite ale atlasului geografic ce-l teleporta peste mări şi ţări. Îşi imagina că trăieşte ca într-o vedere. Şi prin multe locuri avea să ajungă. Prin sport. Puştiul cu gambe era nehotărât. Atât de nehotărât, încât în momentul în care la uşă îi bătea cu putere întrebarea "ce probă din atletism vrei să practici?", răspunse că... "Pe toate!". Neobrăzare sau nehotărâre!? Elan feciorelnic sau o dorinţă prea puternică!?. "Nu ştiu nici acum ce să-ţi răspund la asta, cert e că m-am apucat de toate". Şi uite aşa l-am crezut pe cuvânt.

Prin norul de fum al unei cafenele din Mall Vitan, motivaţi de un miros de cafea din Kenya, Etiopia, Columbia şi alte arome sofisticate, startul alături de Bogdan s-a produs firesc. Demarase cu alegerea sa pentru proba probelor din atletism şi avea să se încheie cu pasiunea lui pentru bobul care se încolăceşte pe cele mai periculoase viraje ale pistelor înfipte în cer.

"La decatlon trebuie să le ai pe toate", începu abrupt Bărcăcilă. Bun-bun. La ce s-o fi referind?, întreba mintea reporterului. "Pentru că decatlonul se întinde pe durata a două zile de concurs, ai nevoie de pregătire fizică, de antrenament psihologic şi de o dezvoltare ca la carte a unei tactici pentru competiţie", continuă interlocutorul nostru. Pe scurt, decatlonul e format din 10 probe: 100 m, lungime, greutate, înălţime şi 400 m în prima zi, pentru ca ziua secundă să fie compusă din aruncarea discului, săritura cu prăjina, suliţă, 110 m garduri şi 1.500 m. Performanţa pe care o obţine sportivul în fiecare probă se converteşte într-un punctaj determinat de o tabelă standard impusă de Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF).

"La una dintre încercări, la desprinderea de la sol, m-am lovit cu capul fix de unul dintre stâlpi! Afară erau 35 de grade Celsius, a venit ambulanţa pe pistă, mi s-au oferit îngrijiri medicale, iar capul mi-a fost înfăşurat într-un bandaj elastic gros"

"Pentru a putea intra într-un asemenea vârtej, trebuie să deţii mai multe calităţi motrice: viteză, rezistenţă, îndemânare, forţă şi mobilitate", mai aruncă o tuşă Bogdan pe tabloul decatlonului. Şi nu-i vorba de celebrul retailer european de articole sportive. "Nu! Asta e proba bărbaţilor adevăraţi din atletism. Aşa se spune!", se mai umflă-n pene protagonistul nostru. Decatlonul te aduce şi în faţa unor situaţii limită. Dar în niciuna dintre ele nu ai voie să-ţi pierzi stăpânirea de sine, entuziasmul şi credinţa în propriile forţe. Accidentele se ivesc la tot pasul, iar excesele de furie nu-şi au loc în ovalul magic. "La ultimul meu decatlon, pe Stadionul Tineretului, am avut mare noroc în proba de înălţime. La una dintre încercări, la desprinderea de la sol, m-am lovit cu capul fix de unul dintre stâlpi! Afară erau 35 de grade Celsius, a venit ambulanţa pe pistă, mi s-au oferit îngrijiri medicale, iar capul mi-a fost înfăşurat într-un bandaj elastic gros. Mi s-a recomandat să nu mai particip, dar am mers mai departe. Toată lumea se uita la mine, semănam cu un rugbyst care tocmai suferise o comoţie. Dar nu m-a speriat nimic şi până la urmă am câştigat concursul", spune Bărcăcilă ca şi cum ar povesti un film.

Se uită prin geamul cafenelei direct într-un loc din parcare şi pare că se străduie să nu omită vreun detaliu. Rupe un şerveţel în zeci de bucăţi şi doar gustă din cafea.


Pasiunea pentru suliţă i-a fost transmisă de mamă. Livia Salanţă a fost campioană de juniori şi tineret a României

"Bogdan e caracterizat de perseverenţă şi tenacitate, are mai multe calităţi, dar cele două sunt predominante. Niciodată nu mi-a spus <<Nu pot! Niciodată!>>", Liliana Mihăilescu, fostă antrenoare

"Am lucrat la prăjină şi cu Cristi Graur, un bun prieten (n.r. - fostul antrenor al Monikăi Gombar şi al Andreei Imre, două dintre cele mai valoroase sportive românce de la această specialitate în ultimii 15 ani). Am învăţat foarte multe de la el", Bogdan Bărcăcilă

"La probele combinate, noi suntem ca o familie. Ne împrumutăm şi pantofii specifici săriturii în înălţime". Când a simţit că trebuie să renunţe la decatlon

Se trezi în toiul nopţii şi-şi puse o dorinţă. Mintea-i era invadată de vise, clinchetul instalaţiei din brad îi susura în timpane, iar beculeţele ce-i luminau globul pământesc miniatural de lângă pat îl făceau să dea frâu liber imaginaţiei. Se întâmpla în urmă cu 15 ani şi-un pic. "Dacă mă întrebi ce a fost în noaptea aia... ţin minte că primisem sub brad mai multe cadouri. Aveam o pereche de papuci, nişte ghete de fotbal, dar şi un compleu de atletism de la un unchi. Era ceva... aşa pentru puştani. N-am înţeles eu prea bine, dar mi-a plăcut mult. M-am îmbrăcat cu el şi aşa am dormit până dimineaţă, la ora 7:00. Dar dacă mă mai laşi un pic, o să-mi mai amintesc..."

Imaginile i se derulează cu încetinitorul prin faţa ochilor şi totul e atât de real, încât pare ireal. Bogdan vorbeşte despre testarea limitelor, despre forţa de a te arunca în focul unor probe ce-ţi pun viaţa în pericol - cum e săritura cu prăjina, una în care cel mai mic pas strâmb te poate duce pe patul de spital - dar şi despre prietenie. "La săritura în înălţime există pantofi speciali. Şi, de multe ori, noi am ajuns să ni-i împrumutăm, pentru că suntem ca o familie la probele combinate. Suntem ca fraţii. Ne ajutăm chiar şi în timpul concursului".

Îmbătat de parfumul generat de competiţiile tari, lui Bogdan i-a străfulgerat prin minte că trebuie să ajungă la Jocurile Olimpice. Trebuie şi trebuie. A ajuns la Supercupa Europei de la Hengelo cu echipa României, un prag înalt al probelor combinate din atletism. Şi a făcut antrenamente speciale pe plajă, în apele mării, a lucrat cu cei mai buni dintre cei mai buni, a ascultat  glasul antrenoarei Liliana Mihăilescu şi s-a dat peste cap pentru a-şi cizela tehnica la specialităţile vulnerabile: prăjina şi aruncarea greutăţii. "Uneori simţeam că-mi ard tălpile, iar alteori că-mi ia foc capul pieptului. Nu renunţam nici când sângele îmi şiroia peste genunchi, dar nici când simţeam că-mi sare inima din piept". Pământul a stat lipit ferm de cuiele lui până când...

...până când Bogdan a realizat că nu mai deţine resursele necesare pentru a urca pe scara performanţei. "Ştii, se spune că speranţa e frumoasă, dar te poate duce şi la nebunie. Aşa că am hotărât să renunţ când am sesizat că nu mai am potenţial de creştere", îşi lasă colţurile gurii tipul blond, actual antrenor de fitness la o sală din Bucureşti. Ce s-a întâmplat de fapt? Pentru a pătrunde în elită - să luăm ca punct de reper o finală de Campionat Mondial - bagajul necesar de puncte se cifrează undeva pe la 8.000. Fostul elev al Lilianei Mihăilescu a atins un punctaj maxim (record personal) de 7.175 de puncte, la Maribor, în Slovenia, în 2009. "Eu m-am considerat un atlet echilibrat, dar atât s-a putut", mai face Bogdan o incursiune pe harta carierei sale din atletism.

Şi nu s-a apucat să plângă ca un cocoşat la colţ de stradă. În loc să rătăcească fără ţintă când s-a lăsat de atletism, sau să se căsătorească cu o altă ţară în căutarea unui trai mai bun, Bogdan a cârmit spre un alt sport. O disciplină în care şi-ar fi putut valorifica nenumăratele calităţi care l-au făcut să cucerească aurul naţional (la toate categoriile de vârstă) de 22 de ori. Şi nu! N-am omis să precizăm sumele câştigate din atletism. 

"Să ştii că am trăit din indemnizaţia de la club, de 5 milioane de lei vechi pe lună şi din banii câştigaţi de la Naţionale. Un aur era răsplătit cu 15 milioane de lei vechi. Dar mi-am întreţinut mereu pasiunea". Cum şi de ce a ajuns spre bob? Citiţi şi veţi descoperi în rândurile de mai jos.


Alături de prietenul şi adversarul său, Ionuţ Feniuc

"Sportul m-a făcut să fiu corect, punctual, devotat şi să încerc să mă autodepăşesc în fiecare zi" Bogdan Bărcăcilă

A făcut trecerea de la atletism la sporturile de iarnă, întrucât realizase că bate pasul pe loc. Reperul de 8.000 de puncte care l-ar fi transformat într-un sportiv de finală mondială devenise un vis de neatins, iar ceva din interior îi tot şoptea să se lase. În tot acest timp, gheaţa îl invita cu o voce caldă. A mai patinat cât a mai patinat pe ideea testării limitelor în proba celor puternici din atletism, dar prin 2011 şi-a împăturit definitiv compleul în trei culori. I se deschideau noi orizonturi şi o nouă etapă a vieţii.

Nu şi-a pierdut niciodată busola când a ratat aurul şi a dat dovadă mereu de o rezistenţă dincolo de firesc când i s-au înecat corăbiile în punctele cheie ale unui concurs. Pasionat de geografie, Bogdan susţine că spiritul de orientare nu l-a părăsit vreodată şi îşi bombează pieptul atunci când povesteşte cum a stăpânit întreaga herghelie de cai de sub capotă: "Nu uit drumurile, o singură dată m-am uitat pe traseul Bucureşti - Soci şi l-am înmagazinat în memorie. Am condus 2.460 de kilometri între România şi Soci, la o etapă de dinaintea JO, şi mi-am mai găsit apoi puterea de a concura la cel mai înalt nivel", mai deschide o fereastră spre trecut.

"La facultate aveam bursă, gratuitatea căminului şi a mesei. Dacă pleci în sport cu ideea te a te îmbogăţi, te pierzi sigur pe drum. Uite, un exemplu din tenis: sunt doar două variante - ori te îmbogăţeşti, ori pierzi tot", Bogdan Bărcăcilă

Se trezi în toiul nopţii şi-şi puse o dorinţă. Mintea-i era invadată de vise, clinchetul instalaţiei din brad îi susura în timpane, iar beculeţele ce-i luminau globul pământesc miniatural de lângă pat îl făceau să dea frâu liber imaginaţiei. Se întâmpla în urmă cu 15 ani şi-un pic. "Când m-am trezit în acea dimineaţă cu compleul de atletism pe mine, mi-am zis că e un semn clar. Trebuie să mă apuc de atletism şi trebuie să ajung şi eu la Europene, la Mondiale, la Olimpiadă. Ce vedeam şi eu la televizor, ce citeam prin ziarele vremii. Mă motiva acel gând. În toiul nopţii mi-am pus dorinţa de a ajunge, cândva, la Jocurile Olimpice. Şi le-am împărtăşit dorinţa şi părinţilor mei, în acea dimineaţă".

Cu atletismul rămâs doar într-un album al amintirilor, Bogdan Bărcăcilă alegea să-şi concretizeze dorinţa de acum 15 ani şi-un pic într-un alt cadru. Şi în bob a fost ghidat tot de visul Jocurilor Olimpice. S-a aflat la câteva bătăi de inimă de a prinde ediţia de la Soci, din 2014, alături de bobul de 4 al României, însă o sutime de secundă i-a strivit dorinţa din copilărie. Recent însă, a devenit din nou campion naţional cu bobul de 4 la competiţia care s-a desfăşurat la... Innsbruck (Dorin Alexandru Grigore - pilot / Dănuţ Moldovan - frânar / Florin Crăciun - împingător / Bogdan Bărcăcilă - împingător).  Da! Aţi citit bine! Campionatele Naţionale de bob, sanie şi skeleton se desfăşoară în Austria, întrucât România nu beneficiază de infrastructura necesară organizării unor competiţii de un asemenea nivel. Şi cum subiectul ne stârneşte o curiozitate agitată... dezvoltăm.

Ai avut accidente pe pistă?
Am avut, dar nu au fost foarte grave, pentru că am beneficiat mereu de piloţi buni, cum este Nicolae Istrate. Unii merg la risc, alţii la siguranţă, el reuşeşte să le îmbine perfect. Cu bobul de 2 am avut destule, mai rele sunt răsturnările cu cel de 4.

Ce înseamnă un pilot bun?
Ideea este să laşi cât mai liber bobul, să nu ciocăneşti gheaţa, adică să nu loveşti mantinela. Cu cât acţionezi mai mult asupra fiselelor, cu atât umbli mai mult la bob. E un sport de fineţe, am încercat şi eu să devin pilot, dar nu aş fi reuşit niciodată să fac ceea ce face Istrate.

De ce spui că e un sport de fineţe?
Când te uiţi la un bob, ai tendinţa de a spune: "Cât de simplu e!". Ei bine, nu-i aşa! Este foarte sensibil şi funcţionarea lui la parametri optimi depinde de materialul uman. Se spune că performanţa dintr-o cursă depinde 50 la sută de start şi 50 la sută de abilităţile pilotului. Şi astfel rezultatele nu întârzie să apară.

Concurează pe un bob Dresda în valoare de 35.000 de euro. "Îl folosim de trei ani, dar orice ţară cu o istorie bogată în acest sport frumos nu se foloseşte mai mult de un an de bob"

Vorbeai despre accidente. Ce ţi se poate întâmpla?
Din cauza presiunii, te poate arunca afară din bob. Cel mai rău e să te prindă între mantinelă şi bob. Ţi se poate sparge casca şi ajungi la sosire cu hematoame pe tot corpul. Te duci sanie până jos cam în 40 de secunde. Nu e o senzaţie mişto, să ştii.

Bănuiesc.
Să ştii că dacă s-ar face investiţii la noi în ţară, cu ce sportivi avem... am fi între primele 10 naţiuni ale lumii. Bobul de 2 cu Istrate şi Crăciun a ocupat în 2012 locul 8 la Campionatul Mondial. E o performanţă istorică pentru noi!

Cât costă bobul cu care ai concurat acum, la Naţionalele de la Innsbruck?
E un bob Dresda şi costă 35.000 de euro. Îl folosim de trei ani, dar orice ţară cu o istorie bogată în acest sport frumos nu se foloseşte mai mult de un an de bob. Un bob performant ajunge până la 70.000 de euro.

Ion Panţuru şi Nicolae Neagoe au adus unica medalie a României la o ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă. Se întâmpla la Grenoble, în 1968, când echipajul de 2 a cucerit bronzul.


Ion Panţuru, la un reportaj realizat de ProSport în urmă cu câţiva ani

Minutele care i-au părut ore. "Dacă s-ar fi întâmplat ceva cu noi în acele momente, dacă bobul s-ar fi răsturnat, atunci accidentul mi-ar fi fost fatal"

Spune-mi, te rog, ce greutate are un bob de 4?
225 de kilograme e maxim admis şi cu sportivii în el nu trebuie să depăşească 630 de kilograme. Pot să spun că există şi la noi, precum în box, proba cântarului.

Proba cântarului. Interesant. Dar ştii că unii pugilişti au susţinut mereu că Cel de Sus le e aproape în ring. Tu ai simţit vreodată că Dumnezeu te-a ţinut în palmă într-o cursă?
Să ştii că am simţit asta. În urmă cu trei ani mă aflam la Cupa Europei de la St. Moritz, unde se află cea mai frumoasă pistă din lume, şi eram la un start de pregătire. Mă aflam în bobul de 2 persoane şi nu ştiu cum am ajuns în el, pe coborâre, fără cască. Mânat de dorinţa de a scoate un timp optim şi cu adrenalina pompându-mi în vene, mi-am dat seama că doar o căciulă îmi acoperă capul în momentul în care m-am ghemuit în bob şi am încercat să-mi înclin capul în spatele colegului din faţă. Mi-am dat seama cam după al doilea viraj. Dacă s-ar fi întâmplat ceva cu noi în acele momente, dacă bobul s-ar fi răsturnat, atunci accidentul mi-ar fi fost fatal.

Dar oficialii nu te-au oprit, nu au sesizat ceva esenţial sau aţipiseră pe o canapea?
Haha! Nu, nu! N-au văzut, dar în secunda doi au fost daţi afară toţi pentru acea scăpare.

Mi-ai spus mai devreme că pista de la St. Moritz e cea mai frumoasă din lume. De ce?
Pentru că e naturală sută la sută. E singura din lume care nu este răcită cu ajutorul unei instalaţii. Permanent sunt -10 grade, - 15 grade.

În România există trei piste "de vară" în care se concurează cu bob pe role. Iarna nu se poate concura în ţară. Nemţii dau 2,5 milioane de euro pe întreţinerea unei pârtii artificiale timp de un sezon (septembrie - martie)

Ce ai simţit prima dată când te-ai urcat într-un bob? Teamă, bucuria unui copil cocoţat într-un montagne-russe? Ce viteză poate prinde un bob?
Cel mai mult începi să simţi că eşti în bob atunci când te afli în viraje. Se rulează cu viteză în medie de 135 km/h, iar viteza maximă atinsă a fost de 148,5 km/h.

Ştiu şi mi-ai confirmat şi tu că Naţionalele se desfăşoară mereu în străinătate. De ce nu în România?
Pentru că în România, la ora actuală, există doar două piste pe uscat unde se pot exersa starturile.

Unde se află la ele?
La Câmpulung, la clubul Olimpia din Bucureşti şi la Sinaia, unde este o pistă dezafectată. Competiţiile de vară se pot desfăşura în România, pentru că folosim boburile pe role.

De ce nu dispune şi România de o pistă pe care se poate concura?
Asta nu pot să-ţi spun. Pot doar să-ţi zic cam cât costă să întreţii o pistă artificială.

Te rog!
Nemţii, pe un sezon, cheltuie cam 2,5 milioane de euro pentru întreţinerea pârtiilor de la ei din ţară, iar un sezon la ei se întinde din septembrie până spre martie.

Discuţia se apropie de final, ceştile se golesc, cafeneaua e tot plină, iar pe Bogdan îl încearcă o oarecare nelinişte atunci când vorbeşte de atletism. A împăcat bobul cu sportul sporturilor, dar nu-ţi trebuie ochi de vultur pentru a sesiza că atletismul îi îndulceşte sufletul şi acum. "Ştii, ca să vezi starea atletismului românesc, îţi spun doar atât. Când m-am apucat eu de atletism, era Marian Oprea. Când m-am lăsat eu de atletism, tot Marian Oprea era vârful de sabie al acestui sport. Acum, Marian a fost cel mai bun atlet al lui 2015. Şi tot el, la 34 de ani, se confundă cu atletismul şi în 2016 (n.r. - elevul Doinei Anton e calificat la Jocurile Olimpice. La ultimul Campionat Mondial, în Beijing, triplusaltistul a fost cel mai bine clasat sportiv român - loc 6). Eu nu mi-am pus niciodată obiective imposibile, dar poate că aş fi putut să mă îndrept spre suliţă, pentru că mă exprimam foarte bine la această probă. Mama mea, Livia Salanţă, a fost campioană de tineret şi colegă cu Felicia Ţilea-Moldovan (n.r. - medaliată cu argint la CM de la Goteborg 1995)".

După un dialog cu un campion care a reuşit să performeze pe două planuri, te încarci pozitiv. Te întorci în redacţie şi fel şi fel de idei ţi se tot ciocnesc în minte. La 15 ani şi-un pic după ce Bogdan s-a gândit că la un moment dat îi va răsări steaua lui norocoasă, fostul atlet, actual bobeur, se simte un sportiv împlinit. N-are maşini şi palate. Şi nici buzunarele doldora de bani.  Are în schimb experienţe de viaţă cu sutele, lucruri de povestit cu acelaşi entuziasm şi la vremea şoşonilor şi 31 de titluri de campion naţional (22 la atletism).

"Dorinţa din acea dimineaţă, de acum 15 ani şi un pic... nu mi s-a mai realizat. Şi nici nu ştiu dacă mi se va mai realiza vreodată. Dar, totuşi, o păstrez în gând. Şi mai păstrez şi acum globul pământesc din copilărie şi atlasul geografic. E pe undeva, prin sufrageria părinţilor mei. Dar globul mic, albastru, îl am aici, pe Nerva Traian, acasă. Iar când mă uit la el, mi-aduc aminte mereu de unde am plecat. Ce am văzut. Şi ce am realizat. Ce am realizat prin sport".


Bogdan e în prezent antrenor de fitness la World Class din Piaţa Sudului



 

http://www.prosport.ro/sport-life/special/povestea-lui-bogdan-un-caz-emblematic-pentru-sportul-romanesc-a-facut-performanta-cu-500-de-lei-pe-luna-si-si-a-asumat-orice-risc-atletul-bobeur-kamikaze-14939049
14939049
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
ACT TERORIST la graniţa cu România, SCENARIUL care ar fi aruncat o ţară întreagă în HAOS. ANUNŢUL făcut în urmă cu puţin timp