Povestea celui mai controversat 'transfer' din România: "La pauză, mi-am luat valiza şi am fugit!" SUPER reportaj cu omul care l-a făcut mare pe Götze

E îmbrăcat în trening şi aşteaptă să apară copiii. Are o geacă de antrenor şi merge puţin cocoşat. "Am avut probleme cu spatele încă de când eram fotbalist. Nu ştiu dacă mai pot să fac acum stop-ul ăla cu scrumiera", spune râzând Răducanu. E mândru de ce a realizat la şcoala sa de fotbal şi spune că i-au trecut prin mână mulţi tineri talentaţi, unul dintre ei e Mario Götze, fotbalist pe care Arsenal a oferit 40 de milioane de euro.

Când vede marfă bună se gândeşte doar să îi upgradeze cu ce a ştiut el să facă cel mai bine. "Aici punem accent doar pe tehnică. Îi învăţ să dribleze, să joace degajat fără să le fie frică de faptul că pot greşi. Eu nu decid cine e mai bun pentru că nu am echipă. Doar îi învăţ pe copii să joace fotbal". Vrea să vorbească despre Steaua, dar nu poate spune prea multe pentru că nu vede meciurile la televizor.

Totuşi, nu e mulţumit de starea de spirit din jurul echipei. "Am văzut că MM îl înjură pe Narcis, ăsta îi răspunde nu ştiu cum. În Germania nu vezi aşa ceva, nu poţi conduce un club de fotbal aşa", oftează unul dintre cei mai tehnici jucători din istoria României. Rememorează momentele în care a "evadat" din cantonamentul naţionalei şi nu a putut uita nici până acum că a fost doar rezervă pe Wembley. Are un mic regret că nu a fost în echipa Stelei care a luat Cupa Campionilor şi un alt regret mai mare că fotbalul românesc începe să se bată cu naţionale de mâna a treia.

Domnule Răducanu, mai iubiţi România?
Iubesc România pentru că acolo am învăţat fotbal timp de 26 de ani. Am fost iubit de oameni când jucam în naţională şi pot să mai stau 200 de ani aici că tot român o să mă consider. Este ţara care m-a format şi m-a învăţat ce fac acum.

De ce aţi plecat?
Am plecat pentru că au fost nişte lucruri care m-au supărat. În primul rând, pentru că nu am fost băgat în meciul de pe Wembley. M-a pus de trei ori să mă încălzesc şi nu am jucat. A fost frustrant. Am înţeles la început că Balaci juca mai bine în apărare, dar trebuia să-mi dea şi mie măcar 20 de minute.

Dar...
Oricum, puteam să plec şi cu doi ani înainte la Toulouse. Puteam să rămân atunci în Franţa, voiam neapărat să dovedesc că pot faţă fotbalului din Vest.

Sistemul de atunci v-a forţat să faceţi acest pas?
Nu a avut legătura politicul de la acea vreme. Eu aveam doar un grad în Armată, dar n-am tras niciodată cu arma. Eu aveam în plan să rămân în Germania, dar nu ştiam pe nimeni. Norocul meu a fost că l-am întâlnit pe Costel Popa, care a renunţat la concediul săul din Italia şi m-a ajutat, m-a adăpostit.

V-a fost teamă?
Nu mi-a fost teamă după aia. L-am sunat pe Viorel Năstase, care era deja aici, după ceva vreme şi m-a luat în germană, se făcea că nu mă cunoaşte şi mi-am dat seama că nu vrea să mă ajute.

Ce plan aţi avut?
La hotel era un polonez şi i-am zis în engleză că vreau să rămân aici şi mi-a zis că mă ajută. I-am dat lui geanta mea, iar nea Popa mi-a zis să mă dau accidentat înainte de pauză. Când i-am spus lui antrenorului că nu mai pot a zis că nu crede că îi făcusem varză pe ăia. Nici Pişti Covaci nu mă credea. Într-un final mi-a zis să rămân în cabină, am făcut un duş şi când m-am văzut singur am luat-o la fugă. Aveam nişte emoţii de-mi exploda inima, consideram că sunt în libertate.

Ce putea face un român într-o ţară străină fără să cunoască nicio limbă străină?
Când am ajuns în Hanovra am sunat acasă, nu ştiam că am deja telefonul ascultat. Comuniştii făceau presiuni asupra familiei. Mi-au luat lucrurile, maşina, mobila, tot. Nevastă-mea ţipa la mine să mă întorc acasă. Lu' maică-mea îi spuneau că m-au împuşcat că am păţit nu ştiu ce.

Totuşi...
Nu plecam dacă nu erau comuniştii. Prindeam un transfer ceva. Ăştia de la Borussia au încercat să cadă la pace cu Ceauşescu, dar deja ceruse doi ani cu suspendare. Mulţi oameni cu influenţă din Germania au încercat să îl îmbuneze pe Ceauşescu, dar nimic.

Din foştii colegi a fost cineva care să vă spună să mergeţi înapoi?
A încercat Iordănescu să mă convingă să mă întorc şi i-am zis: "Puiule, ştii ce? Du-te tu înapoi, lasă-mă pe mine". În primul meu sezon aici am fost ales de 11 ori în echipa etapei. Un critic al lor mă vedea cel mai tehnic jucător, nu aveam cum să plec înapoi.

Credeţi că mai puteţi merge acum să trăiţi în România?
Acum nu mai am cum să mă întorc. Nu m-aş mai putea obişnui acolo. Venisem acum câţiva ani şi am fost la o emisiune cu Iancu, Becali şi Mititelu. Când am văzut ce se vorbeşte, mă uitam singur pe pereţi, nu înţelegeam nimic.

Tot aţi spus de Becali. Pe vremea dumneavoastră cine decidea la echipă?
Când eram eu la Steaua, Valentin Ceauşescu era şeful. Ştiu că mă simpatiza, dar nu am apucat să vorbesc mult cu el. Acum câţiva ani când am venit în ţară m-am întâlnit cu el şi Tudorel Stoica la un restaurant şi m-am dus să îi mulţumesc pentru că a lăsat-o pe maica-mea să vină în Germania în 89.

Cum v-a venit ideea de a deschide o şcoală de fotbal?
Prin 94 mi-a zis cineva să fac şcoala asta de fotbal. Habar nu aveam cum o să fie. Am investit la început 3000 de mărci şi în trei luni veniseră 70 de copii. Am avut copii talentaţi, toţi fraţii Götze, mi-am făcut un nume.

Echipele de aici cum au văzut proiectul acesta?
La început se uitau cam strâmb când am deschis şcoala că le era frică să nu le iau eu juniorii de la cluburi. Le-am explicat atunci că eu fac doar "meditaţii". Acum mă sună antrenori să mă întrebe ce jucători mai am, pe cine am pus ochii. Fac şi o muncă de scouter. Pe viitor o să mă gândesc că vreau să schimb ceva. Mai ales că am avut pe unu cum e Götze, noi doar îi învăţăm fotbal şi nu culegem nimic. Într-un eventual transfer să mai luăm şi noi un 10%.

Noi am putea urma acest exemplu?
În România nu se poate face aşa pentru că acolo anternorii de copii ţipă la copii, îi înjură. Aici n use poate aşa ceva, trebuie să le vorbeşti frumos, poate cu turcii poţi fi un pic mai dur pentru că asta îţi cer părinţii. Vorbeam şi cu Argăseală şi mi-a povestit de Academia lor că începuse aşa bine, că aveau un proiect şi eu l-am întrebat de ce s-au oprit. Nu ştia ce să-mi răspundă decât că i-a împărţit pe la nu ştiu câte echipe. E păcat pentru că ăsta este viitorul clubului.

De Steaua ce ne puteţi spune?
Mai nimic, nu pot să văd meciurile, nu am antenă.

Dar de echipa Stelei la care aţi jucat?
Atunci eram mulţi individualişti, nu eram chiar o echipă. Aveam un lot de trebuia să defilăm prin campionat, dar am terminat şi pe şase. Nu se crease un grup bun.