Oscarul lui Neșu!** Super succes la Gala Fundației sale pentru ajutorarea copiilor cu dizabilități

Oscarul lui Neșu!** Super succes la Gala Fundației sale pentru ajutorarea copiilor cu dizabilități
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gala Fundației Mihai Neșu, la care au luat parte aseară toate cluburile din Olanda, nu a semănat cu nicio gală din fotbalul românesc. Patronii nu au intrat zgomotos în clădire și nu au atras atenția cu absolut nimic. A fost seara lui Mihai Neșu, cel care, conform spuselor tatălui, își găsește fericirea prin a-i ajuta pe alții.

Pe holurile stadionului din Utrecht umblă tot mai multe fracuri și rochii elegante. Lumea fotbalului din țara lalelelor s-a unit pentru startul fundației lui Mihai Neșu. Tricouri de la Ajax, bilete pentru viitoarele partide sau chiar două scutere au fost donate pentru a fi scoase licitație. Sumele obținute vor merge direct în conturile Fundației, iar de acolo către copiii nevoiași cu dizabilități. „Este o motivație pentru el acest proiect. Are de lucru de acum înainte. Trebuie să dea mailuri, să vorbească la telefon și să își ocupe timpul. Este un proiect care îi va ajuta psihicul și care îl va întări. El face alți oameni fericiți, iar asta e fericirea lui”, ne spune vecinul lui Neșu, Mijnert, care este și președintele Fundației.

„Păstrez tricoul lui Messi”

Pe adresa Fundației vin tricouri din toată lumea. Qatar Foundation l-a trimis pe cel al lui Messi, dar „pe ăsta îl voi păstra”, spune Mihai. Pe al lui Cristiano Ronaldo îl scoate la licitație, la fel și pe cel al lui Sneijder de la Inter. „Oricum tricoul lui Mihai va fi vândut mai scump decât cele ale lui Ronaldo. E mult mai important”, ne-a spus Mertens, fostul său coleg de la Utrecht. În plus, clubul Ajax a trimis pentru această strângere de fonduri tricourile tuturor jucătorilor. Lipsește Steaua, dar nu ar trebui să ne întristăm prea mult pentru că Mihai zâmbește și le mulțumește tuturor.

Aproximativ 100.000 de euro în două zile

Debutul Fundației a avut parte de un început foarte bun. Fie că a fost vorba de acțiunea fanilor de duminică, de implicarea colegilor de la Utrecht sau de gala în sine, veniturile s-au ridicat la aproximativ 100.000 de euro. Lucrurile nu se vor opri aici pentru că acțiunile vor continua. „Vrem să ajungem și în România. Sunt convins că cei de la Steaua vor dori să ajute și le vom propune un meci amical între copiii fundației și juniorii lor”, ne mai spune Mijndert Huitema.

Mihai Neșu, invitatul lui Twente la meciul de joi

Nici adversara Stelei nu a rămas impasibilă la acțiunea pe care a desfășurat-o Fundația în aceste zile. Oficialii lui Twente i-au trimis o invitație specială lui Mihai, dar acesta a refuzat-o pe motiv că drumul este prea lung și obositor. În schimb, tatăl său a spus că îl va reprezenta la meci.

Colegii i-au cumpărat un „Mac”

De ziua lui, Mihai a avut parte de o surpriză uriașă din partea colegilor. Aceștia au reușit să îi cumpere fostului lor coleg un calculator Mac creat special pentru nevoile lui, asemănător Iphone-ului pe care Mihai îl folosește deja.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…