OPINIE | Iartă-i, Claudiu! Nu, nu ești un terchea-berchea

Redactor:
Daniel Anghel
OPINIE | Iartă-i, Claudiu! Nu, nu ești un terchea-berchea
  • Publicat:
  • Actualizat:

La Dinamo nu se instaurează liniștea. Ne-am obișnuit. Unii vin, alții pleacă, dar poate prea repede. Mult prea repede. Bratu a fost tras de mânecă după începutul slab de sezon și săltat de la cârma echipei. Corabia avea un nou căpitan, Claudiu Niculescu, golgheterul all-time al lui Dinamo în Cupele Europene și omul care, spune chiar el, și-a îndeplinit visul după ce a îmbrăcat treningul Macron și a pus fluierul de gât.

Un fluier în care nici nu a avut prea mult timp să sufle. Primul meci și prima victorie, Nistor a bătut aproape singur micuța Dacia Unirea Brăila, a urmat remiza cu Sepsi, care le-a dat încredere suporterilor în ceea ce privește viitorul clubului cu noul antrenor, apoi ciocnirea de FC Botoșani, în urma căreia Claudiu a tras o singură concluzie: Este mult de muncă. Idee la care a ajuns și conducerea clubului, care s-a îndoit de unul dintre oamenii care au scris istorie pentru club și au adus un antrenor cu nume greu, care este rostit mereu de „câini” când este vorba de foame… de trofee. Mircea Rednic.

Deja nu mai era o glumă, Rednic chiar era în discuții avansate cu clubul la care a spus că se va întoarce doar în condițiile sale. O singură problemă.

Ce face Claudiu?

Trebuia să primească vestea. Coșmarul bătea la ușă în toiul unei nopți în care nimeni nu avea somn la Dinamo. Visul se destrăma după doar 20 de zile și 13 antrenamente. Nici nu a avut timp să-și agațe geaca în cuierul de la Săftica, doar să-și vadă visul cu ochii. Iartă-i, Claudiu. Nu are rost să le căutăm scuze, au lăsat ei de înțeles că scopul scuză mijloacele. Nu, nu ești un terchea-berchea. Cel puțin pentru fanii dinamoviști care ți-au strigat numele încă de la conferința în cadrul căreia ai fost prezentat, care te-au așteptat acasă încă din ziua în care ai agățat ghetele în cui. Nu au uitat când ai reușit dubla pentru U Cluj în „Ștefan cel Mare” și ai refuzat să te bucuri.

Știau că, chiar dacă ai jucat în alb, în sufletul tău vor rămâne mereu două culori.

Ei nu te consideră un terchea-berchea, asta e tot ce contează. Știu să-și aprecieze valorile și știu că nu ai nicio vină. Au avut încredere în tine și au în continuare. S-au bucurat că te-ai întors acasă, chiar dacă vizita a fost atât de scurtă încât nici nu ai apucat prima zi de salariu. Omul cu care ai ridicat ultimul titlu a venit să-l facă pe Ionuț Negoiță să se simtă patron. A spus-o chiar el, într-un interviu pentru ProSport că în ultimul său mandat, patronul de la RIN lua loc mândru în loja din „Ștefan cel Mare”. Nu trebuie să privești cu antipatie clubul unde amprenta ta este bine întipărită. Știm că te-ai supărat. Atât de tare încât, la Ștefănești, nu ai vrut să iei loc pe banca unde ai visat să stai cu trei săptămâni în urmă. Capul sus! Ți-ai văzut visul și știm că îl vei mai vedea. Nu a fost momentul potrivit, dar știm că te vom revedea din nou în culorile clubului pe care îl iubești, cu fluierul într-o mână și trofeul în cealaltă. Sau trofeele.

Până atunci ia un loc în tribună. Momentan nu mai ai fluierul, dar pune fularul la gât.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup