„Ce poți spune despre o fată de 25 de ani care a murit?”, se întreabă protagonistul din „Love Story”, un film care a adus lacrimi pe obrazul oamenilor de pretutindeni începând cu 1970. Ce poți spune despre drama care a lovit familia Schumacher pe 29 decembrie 2013 și viața scursă de atunci, secundă cu secundă, oră de oră, zi de zi, în contul septuplului campion al Formulei 1, al omului care atunci când nu a mai fost în cockpitul unui bolid, s-a suit în șaua unei motociclete sau în hamul unei parașute pentru a trăi viața cu adrelina la maximum? În ziua aniversării a doi ani de la cumplitul accident de schi din Alpii francezi, un ziarist al celei mai vechi publicații de sport ale cărei pagini nu au încetat să fie tipărite nici până astăzi, Andrea Cremonesi, găsea cuvintele dureros de potrivite: „un tunel al suferinței de 730 de zile”. Pentru Michael Schumacher, tunelul suferinței a adunat până astăzi 738 de zile. Și continuă.
Apoi… ce poți spune despre drama unui fost fotbalist francez, al cărui tunel al suferinței nici nu se mai poate exprima în zile, pentru că a ajuns la 33 de ani!? Pe 17 martie, tunelul lui Jean-Pierre va ajunge la 34 de ani, pentru că de când s-a prezentat la un spital din Lyon pentru o banală operație la genunchi, la ligamente, nu s-a mai ridicat în două picioare și nici nu a mai vorbit… Pentru că a rămas adormit și amorțit într-o comă profundă. Jurnalistul CNN Piers Edward a găsit, într-un material publicat pe 5 ianuarie, alte cuvinte dureros de potrivite: „Jean-Pierre Adams: coma de 33 de ani care nu poate învinge iubirea”.
Publicația americană spune povestea fostului internațional francez, acum în vârstă de 67 de ani, al cărui timp a încremenit la 34 de ani. Restul s-a scurs într-un fel ciudat, fără el. Și, totodată, CNN spune povestea familiei lui Jean-Pierre, a soției Bernadette Adams. O poveste intitulată „Jean-Pierre și Bernadette Adams: the greatest untold love story”. Totul cauzat de o operație care nu ar fi trebuit să aibă loc – „Furtuna perfectă” – cum inspirat a ales intertitlul jurnalistul american.
„Era o forță a naturii, foarte puternic din punct de vedere fizic, avea o determinare fantastică și o dispoziție de a face tot ceea ce i se cerea exemplară”, Henri Michel, antrenor al echipei olimpice a Franței (1984), apoi selecționer al naționalei Franței în perioada 1984 – 1989, în mandatul căruia Jean-Pierre Adams și-a făcut debutul în tricoul Les Bleus
„Ce cadou îi cumperi unui bărbat care și-a petrecut ultimii 30 de ani într-o comă?>> Aceasta este întrebarea pe care și-o pun membrii familiei fostului internațional francez Jean-Pierre Adams, a cărui viață a fost întoarsă brutal cu susul în jos în 1982, la fiecare aniversare importantă„, este deschiderea materialului publicat de CNN. Paralela cu Michael Schumacher nu este deloc întâmplătoare, chiar dacă germanul a scăpat de comă, după șase luni. Verdictul pentru el continuă însă să fie dur – stare vegetativă și o îmbunătățire care se rezumă, conform celor mai recente firimituri de vești bune, la „are momente în care este conștient”, „momente în care recunoaște vocea soției, Corinna, și a copiilor, și atunci plânge”. După ce le-a interzis complet accesul cunoscuților lui Schumi, în frunte cu fostul manager Willie Weber, Corinna Schumacher s-a ciocnit probabil de această întrebare, mai ales în condițiile în care, acum câteva zile, pe 3 ianuarie, pilotul care a repus Ferrari pe calea succesului la începutul anilor 2000, a împlinit 47 de ani. Accidentul lui Michael Schumacher, de la Meribel, a venit cu cinci zile înainte ca Schumi să aniverseze 45 de ani. Viața lui Jean-Pierre s-a schimbat radical la șapte zile după ce împlinise 34 de ani.
Din acea forță a naturii despre care vorbea fostul său antrenor, fotbalul a văzut prea puțin. Jean-Pierre debuta ca vârf de atac, dar devenea o legendă în defensivă: era jumătatea din „garde noir„, „black guard” a naționalei de fotbal a cocoșilor galici, alături de Marius Tresor. Jean-Pierre a prins 22 de meciuri la națională, colegul, Marius Tresor – 65. Tresor a fost inclus de marele Pele pe lista sa de 125 „cei mai mari jucători de fotbal ai tuturor timpurilor”, Jean-Pierre nu, dar „Kaiserul” Franz Beckenbauer declara în presa franceză „Adams și Tresor au format unul dintre cele mai puternice cupluri de fundași centrali în Europa”.
Jean-Pierre Adams are propria cameră în casa din Nimes, în Franța, modificată în stilul unei rezerve de spital, cu un pat special croit pentru a servi nevoile fostului sportiv de 1,78 m. Soția sa, Bernadette, veghează la căpătâiul său zi de zi. Ceas de ceas. De la șapte dimineața până la opt seara sau mai târziu. Bernadette ia doar micul dejun singură. Apoi are grijă de soț: spălat, hrănit, schimbat, asistat la exercițiile impuse de medicul care are grijă zi de zi să mai antreneze puțin mușchii vitali. Pentru a amâna atrofierea totală a acestora și înecul. Pentru ca plămânii lui Jean-Pierre să continue să tragă greoi aer, iar inima să continue să pompeze, tot greoi.
Cel născut în Senegal, care își făcuse un nume printre francezi, respiră singur, poate digera alimente și poate deschide ochii. Îi închide, dar uneori doarme cu ochii deschiși. „Nimeni nu uită să îi cumpere cadou de Crăciun, sau de Ziua tatălui. Îi cumpărăm tricouri sau pulovere, pentru că eu îl îmbrac în pat, poartă în fiecare zi altceva”, a povestit Bernadette Adams. „Și lucruri care să îi înfrumusețeze camera, cum ar fi așternuturi noi sau parfumuri. Îi plăcea mult Paco Rabanne, dar cum favoritul său nu se mai produce, îi iau Sauvage de la Dior„, deapănă firul poveștii soția lui Jean-Pierre. Cei doi sunt căsătoriți de 46 de ani, însă doar 13 au fost cu adevărat fericiți – anii în care s-au bucurat împreună de viață.
„Bernadette își sacrifică și propriul somn pentru somnul lui liniștit”, notează jurnalistul CNN. „Simte când nu sunt eu cea care îl hrănește, cea care îl îngrijește. Asistentele îmi spun – parcă nu e el! Cred că simte anumite lucruri. Probabil că îmi și recunoaște vocea”, este tot ce poate spune Bernadette. Nu are certitudini.
Născuți amândoi în Senegal, Jean-Pierre și Bernadette s-au cunoscut în Franța. La zece ani, bunica sa, o catolică practicantă l-a luat pe Jean-Pierre într-un pelerinaj în Europa, la Montargis, și l-a înscris la o școală din Franța. Viața lui s-a schimbat radical în momentul în care a fost adoptat de un cuplu francez. Jean-Pierre învăța și muncea într-un atelier de făcut cauciuc și în paralel, a început să joace fotbal, iar în a doua jumătate a anilor ’60, a cunoscut-o pe Bernadette la o petrecere, la o seară de dans. Lumea nu îi vedea cu ochi buni: el – negru, ea – albă. Societatea franceză încă nu tolera astfel de căsătorii. „Nu pot ascunde faptul că ne-a fost dificil la început. Un bărbat de culoare și o femeie albă, împreună – nu era un lucru bine văzut. Am început însă să ne întâlnim, am stabilit să ne căsătorim și părinților mei le-am trimis o scrisoare: îi anunțam de nuntă, le comunicam data nunții și le atașam o invitație. Mama ne-a invitat la cină și apoi totul a fost bine: el ajunsese chiar să fie văzut mai bine decât mine – Jean-Pierre, Jean-Pierre, numai despre el vorbeau ai mei”, povestește Bernadette.
Din 1969, atunci când s-au căsătorit, Jean-Pierre și Bernadette s-au mutat la Nîmes, acolo unde el a prins un contract la echipa locală de prima devizie. Povestea se țesea în culori aprinse, strălucitoare: în mai puțin de doi ani, echipa sa terminase campionatul pe locul doi, iar Jean-Pierre prindea convocarea la națională, fiind unul dintre primii jucători de culoare chemați la lot. A mers în 1973 la Nantes, pentru patru sezoane, apoi la Paris Saint-Germain (1977 – 1979). Nimes rămâne însă acasă – este și acum locul în care timpul se scurge anevoios pentru Jean-Pierre și Bernadette.
Un doctor care „știa totul despre fotbal” l-a oprit în spital
În 1982, o pasiune curioasă i-a bătut prea insistent la porțile sufletului. Voia să antreneze copii, să se bucure alături ei de sportul cu balonul rotund, să le împărtășească din secretele învățate cu multă sudoare. Jean-Pierre lua drumul Dijon-ului pentru o acțiune de trei zile. Cariera sa era în declin, iar genunchiul i-a dat lovitura fatală: un tendon i-a trimis mesaje dureroase peste limita suportabilului. Și l-a trimis, înapoi la Lyon, la Édouard Herriot Hospital, pentru o radiografie.
„Trebuia să vină acasă. Dar cum mergea pe coridoarele unui spital în care nu cunoștea pe nimeni, a trecut pe lângă el un doctor care știa totul despre fotbal, pentru că se îngrijea de echipa din Lyon”, povestește Bernadette, ștafeta fiind apoi preluată de jurnalist. „Oprindu-se pentru a discuta, doctorul s-a oferit instantaneu să îl ajute, după un consult ad-hoc. A decis că trebuie operat și l-a programat pe Jean-Pierre pentru ziua de miercuri, 17 martie 1982”, scrie Piers Edwards, jurnalistul CNN. „Când a venit momentul, a fost o problemă, pentru că angajații spitalului erau în grevă. Cazul lui Jean-Pierre era departe de a fi unul acut, de urgență – s-ar fi putut amâna, dar operația a fost făcută conform planului”, mai adaugă jurnalistul, înainte de a-i preda ștafeta soției, Bernadette.
„Anestezista avea în grijă opt pacienți. Unul după altul, ca pe o bandă rulantă. Jean-Pierre a fost încredințat unui stagiar, care repeta un an și care, ulterior, a admis în instanță, că nu era calificat pentru sarcina trasată. Având în vedere că nu era o operație de urgență, spitalul era în grevă, nu erau suficienți doctori, iar această femeie avea opt paturi, în două camere, ar fi trebuit să primesc un telefon că operația s-a anulat„, este mărturisirea înecată în regret a lui Bernadette.
Apelul nu a venit și erorile s-au înlănțuit. Pe scurt: Jean-Pierre a fost intubat greșit, iar consecințele – stare vegetativă permanentă, creierul fiind privat pe termen lung de oxigen, rezultând leziuni foarte severe. 15 luni petrecute în spital, apoi mutarea acasă. „Cred că nici nu știau cum să aibă grijă de el„, afirmă Bernadette. „Încerc să nu mă gândesc la accident zi de zi, dar nu am încotro. De fiecare dată când mă uit la el, este prezent în mintea mea„. Și bătrâna primește și lovitura unei întrebări dure – eutanasia ați luat-o în considerare? „Ce pot să-i fac – să-l înfometez? Să-l las să moară încetul cu încetul? Nu, nu, nu…„
7 ani a durat procesul care a stabilit că spitalul se face vinovat de „vătămare corporală involuntară”, iar abia după alți cinci ani instanța a stabilit daunele pe care familia le va primi: anestezista a plătit echivalentul a 750 de euro în ziua de azi, la fel și internul. Ambii fiind suspendați din spital pentru o lună. Federația franceză de fotbal, liga franceză și o echipă a foștilor internaționali francezi – Variety Club of France – susțin de trei decade întreținerea lui Jean-Pierre. Spitalul nu și-a cerut niciodată scuze pentru cele întâmplate.
„El era esența poftei de a trăi în corp omenesc. Îi plăcea să râdă, să glumească și să iasă cu prietenii. Găseai mereu zâmbetul gata să explodeze pe fața lui. Iubea viața bună„, îl descrie Bernadette pe Jean-Pierre Adams, până la 34 de ani. Un fotbalist care iubea și muzica, și ritmurile braziliene, și țigările. Bernadette luptă cu ardoare pentru a păstra licărul de viață din Jean-Pierre.
„Este în viață și este incredibil. A fost o persoană agreabilă și merită ajutor. Eu îi vorbesc neîncetat, despre ceea ce văd la televizor, despre ceea ce găsesc în mail. Întotdeuna se întâmplă ceva în jurul lui. Nu știu ce aș vorbi cu el, dacă… Eu îmi spun că nu îmi înțelege cuvintele, dar parcă sunt momente în care are o tresărire. poate că este vorba doar despre o fracțiune de moment. Poate că doar pentru o clipă, înțelege ceva„.
„Starea lui nu se înrăutățește, așa că… cine știe? Dacă medicina va avansa, de ce să nu sper la o recuperare?„. După 34 de ani de la „Furtuna perfectă”, deși împreună au doi copii, în mintea soției lui Jean-Pierre încolțește o teamă:„Dacă mor înaintea lui, cu el ce sa va întâmpla?„, pentru că pe cei doi puști, Laurent și Frédéric, care aveau 11 și respectiv 4 ani când drama a intrat cu adevărat în viața familiei lor, Bernadette vrea să-i ferească de chin. Bernadette are 72 de ani. Jean-Pierre, 67 de ani. După un tunel al suferinței de 34 de ani, ea încă speră. Schumi are 47 de ani. Corinna, 46 și încă se ascunde în spatele unui zid bine baricadat cu milioane de euro, în interiorul casei sale din Elveția. Nu a avut încă puterea să vorbească. Dar parcă așa realizezi mai mult că tunelul lui Michael Schumacher este încă la început.
Care e cel mai bun fundaș central al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER