Nu jigniți românii!
Federaţia Maghiară de Fotbal a luat marţi decizii drastice în privinţa a două echipe, ale căror suporteri au înjurat românii la o partidă din campionat.
Sâmbătă, în timpul meciului dintre Kecskemeti TE şi Videoton Fehervar, încheiat cu victoria oaspeţilor, 3-6, fanii ambelor formaţii au scandat împotriva României, adresând injurii la adresa poporului român. „Ţiganii!“ și „Cine nu sare este român împuţit” s-au putut auzi pe stadionul celor de la Kecskemeti, conform kesport.hu. Ca urmare, Federaţia Maghiară de Fotbal a decis să analizeze în cadrul Comisiei de Disciplină evenimentele petrecute în tribună la această partidă şi a decis să amendeze ambele cluburi şi să închidă porţile fanilor celor două echipe la următoarea partidă de pe teren propriu.
Istvan Kisteleki, preşedintele forului de la Budapesta, a declarat pentru ProSport că decizia este una normală dacă fanii s-au comportat într-o asemenea manieră. „Este o decizie normală. Aşa ceva nu îşi are locul pe un stadion de fotbal”, a comentat omologul lui Mircea Sandu.
Kisteleki s-a numărat printre cei care au condamnat derapajele galeriei lui Ujpest la meciul de săptămâna trecută cu Steaua.

Nu jigniți românii!
















iata ce spune szatmari de fapt:eu ungur este.eu sovin este.eu boszgor in ROMANIA si cyganok in Ungaria este considerat.eu maimuta urat mirositoare din Asia este, adica budosz majom Asziaban.eu invins al istoriei este si nu poate impaca cu asta.eu latru la luna, dar ma topeste soarele.eu vreau sa musc la romani, dar latru doar, caci sunt maghiar.
1. Jakob Grimm ( sec XIX) : " limba maghiara este o limba logica , prin constructia perfecta este peste orice alta limba "
2.N. Erbersberg ( om de stiinta , din Viena , sec XIX ): " Structura limbii maghiare e ca si cum adunarea lingvistilor ar fi asamblat-o, ca sa aiba regularitate, coerenta, fermitate si lumina."
3.George Bernard Shaw - dramaturg , in interviul akordat CBC-ului (american) a spus urmatoarele: " Cu mult curaj declar ca, dupa multi ani de studiu al limbii maghiare am ajuns la urmatoarea concluzie: in cazul in care limba maghiara ar fi fost limba mea materna, oprele mele ar fi fost mult mai valoroase.Pur ÅŸi simplu, din cauza acestei ciudate, vechi lubrice limbi, asi fi putut fi mult mai exact in descriere, asi fi putut altfel prezenta vibratiile secrete ale emotiilor."
4.Grover S. Krantz , cercetator amrican: " vechimea limbii maghiare este surprinzatoare.Astfel mi se pare ca este o limba de tranzitie din epoca...
bine magyar,scuze,am sarit calul dar totusi nu mi se pare normal cu ceea ce mi s-a intamplat.bineinteles ca sunt si unguri cu capul pe umeri in tara noastra dar sunt si care nu se sinchisesc macar sa invete limba romana chiar daca aici s-au nascut si de aici isi castiga painea:|