Nicolae Nyamcsuk, noul șef la tăiat de lemne

Nicolae Nyamcsuk, noul șef la tăiat de lemne
  • Publicat:
  • Actualizat:

În lumea motoarelor fără roți, un singur român a avut până anul acesta acces printre „granzi”, fiind între primii 20 din lume. Este vorba despre Botond Nagy, dar de circa o săptămână România are un nou „rege” la tăiatul lemnelor. Este vorba de Nicolae Nyamcsuk, care ne va reprezenta la Mondialele din Norvegia, din luna septembrie.

Botond Nagy a fost, încă de la începuturile acestui sport pe teritoriul României, un deschizător de drumuri. A participat din 2009 la toate Campionatele Mondiale, fiind primul și singurul român la proba individuală. S-a clasat de fiecare dată în primii 20, în ultimii doi ani ocupând a 17-a poziție. „Acum vreau locul 15”, anunța kinetoterapeutul orădean înaintea finalei naționale de la Oradea. Surpriza a venit însă dinspre Arad, mai precis de la Nicolae Nyamcsuk, care s-a clasat surprinzător pe primul loc. Arădeanul care lucrează în construcții a participat cu echipa la două Mondiale și e al doilea român ce va participa la individual. Nagy, care s-a clasat abia pe locul 4, nu e supărat de eșec, ba dimpotrivă.

Dan Petrescu a ocupat locul 2!

„M-aș fi bucurat pentru oricare dintre rivali, fiindcă s-au pregătit foarte bine. Eu nu am avut suficient timp, m-am ocupat și de chestiuni organizatorice”, recunoaște Botond Nagy. „Nyamcsuk are timpi foarte buni, poate fi în primii 15”, a spus, optimist, și Radu Cazacu, promotorul acestui sport în țara noastră.

Pe locul secund în concursul tăietorilor de lemne s-a clasat nimeni altul decât … Dan Petrescu. Fără să aibă vreo legătură de rudenie cu fostul internațional din „Generația de Aur”, sportivul a reușit să obțină timpi buni, dar și aplauzele publicului, care a tresărit la simpla rostire a numelui. Dacă în ultimul an România s-a clasat pe poziția a 15-a la echipe, Radu Cazacu speră la o creștere în acest an.

După ce a adus în țară numeroși antrenori din străinătate, cei mai buni pe domeniul lor, Cazacu e încrezător că echipa ar putea urca măcar două locuri, până pe poziția a 13-a, pentru ca în următorii ani să încerce o clasare în primii 10. România va fi reprezentată la Mondiale de Nicolae Nyamcsuk, Dan Petrescu, Costel Pleș, Botond Nagy și Cristian Marina.

Cinci români vor merge la Campionatul Mondial al Tăietorilor de Lemne, din luna septembrie, din Norvegia


Articol publicat de Mihai CINPOERU

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele