Mărturie din Infern. „Unul dintre soldați a fost împușcat direct în gât. L-am luat în brațe, am chemat doctorul, dar avea jugulara străpunsă de glonț și a murit în brațele mele”. Generalul Roșu a trăit groaza dramaticelor zile ale Revoluției din 1989

Un capitol consistent din cartea autobiografică pe care și-o lansează azi generalul Laurențiu Roșu, fost comandant la Steaua, este dedicat Revoluției din decembrie 1989 și evenimentelor pe care ofițerul le-a trăit în linia întâi, din primul până în ultimul moment, în calitate de cadru al Diviziei 1 Mecanizată. Unitatea, care conținea un regiment de blindate și unul de infanterie motorizată, a intrat în acțiune în 21 decembrie, când a fost trimisă să reprime revolta populară izbucnită în București, iar începând cu 22 decembrie a fost desemnată să apere noua putere.

Laurențiu Roșu, în acel moment de gardă la camera ofițerilor de serviciu, spune că Registrul de luptă al diviziei, în care se consemnau absolut toate ordinele și toate acțiunile executate de această unitate militară, a dispărut ulterior.

Iată un fragment din cartea „CSA Steaua, clubul din inima mea”, în care fostul handbalist, intervievat de istoricul Ionuț Cojocaru, povestește dramele la care a asistat direct în timpul haosului de după fuga dictatorului Ceaușescu.

„Laurențiu Roșu: (…) Seara, după fuga lui Ceaușescu cu elicopterul, a început calvarul. Militarii veniseră de la munci agricole, erau complet neinstruiți, vă dați seama ce înseamnă să-i dai pe mână unui militar neinstruit 120 de cartușe? La primul foc, la prima scânteie dintr-o parte, a început să se tragă în toate părțile.

Ionuț Cojocaru: Dumneavoastră în ce zonă erați?
L: Eram în zona unității UM 01210 pe Antiaeriană, în București, în Sectorul 6. În acea zonă, pe o parte este Bulevardul Ghencea, pe cealaltă Antiaeriana. Pe Antiaeriană erau Regimentul 1 Mecanizat și Armata I, cu alte subunități, iar în partea cealaltă erau alte subunități, autobaza militară, Clubul „Steaua”. Toți înarmați. Cimitirul militar era pe partea cu Clubul „Steaua”. Cum s-a lăsat amurgul, a început infernul.

I: Cine?
L: Ei, cine? Noi între noi am tras atunci, vă spun sigur. Un soldat, la prima chestie pe care a văzut-o și i s-a părut suspectă, a început să tragă. Și a fost suficient să tragă unul, că au început toți. Eu am văzut a doua seară, aveam liniile de apărare, și m-am dus să inspectez o subunitate. Am văzut cum militarii trăgeau la întâmplare. Chiar l-am oprit pe un soldat să mai tragă și l-am întrebat: „Unde tragi, de ce tragi? Ai văzut vreo țintă?”, el mi-a raspuns: „Nu am văzut nimic” „Păi și atunci de ce tragi?” A doua zi, toate mașinile noastre din parcul unității erau ciuruite.

I: Deci se tragea numai când era întuneric.
L: Da, numai noaptea, am avut caz și pe zi, la divizie – era scara principală pe care urcam – și la primul etaj, la geam, erau puși doi militari care să observe. Unul dintre ei a fost împușcat direct în gât, ziua în amiaza mare. Am coborât imediat, pentru că a strigat celălalt: ,,Ajutor, moare!”. L-am luat în brațe, am chemat doctorul, dar avea jugulara străpunsă de glonț și a murit în brațele mele. Era pe 22 sau 23 decembrie. Toate acestea s-au petrecut după fuga lui Ceaușescu”.