Martorul tăcut! Presa, câinele de pază al blaturilor
Este greu de imaginat astăzi, în era informaţiei, că au existat
vremuri în care adevărul era stabilit "de sus". Episodul de astăzi
din "Blaturile fotbalului românesc" încearcă să recompună atmosfera
din presa sportivă de dinainte de 1989. O presă în care cuvântul
"aranjament" era tabu, iar ceea ce transmitea ziaristul "de la
centru" devenea fapt istoric. Firul discuţiei este asigurat de
Constantin Alexe, veteran al presei sportive, redactor la Sportul
în 29 dintre cei 44 de ani de comunism.
Sincer şi direct, sprinten la minte şi la pas, nea Tică Alexe a
evitat cu dibăcie şuvoiul timpului. Este neschimbat, deşi de la
retragerea din presă, în 1999, au trecut deja 12 ani. Vorbeşte
despre o lume de care ne despart, cronologic, doar două decenii,
dar care pare atât de îndepărtată, încât faptele descrise forţează
limita imaginaţiei. Împreună cu călăuza noastră, vom vizita
universul orwellian al "Ministerului Adevărului" din regimul
ceauşist. Era vremea în care oamenii îşi turnau semenii pentru o
viză de ieşire din ţară sau pentru o aprobare de butelie.
Domnule Constantin Alexe, aţi lucrat în presa sportivă
patru decenii…
39 de ani şi două săptămâni.
...dintre care aproape 30 de ani înainte de
1989…
...Am venit la Sportul pe 16 august 1960. Am luat-o de jos, ca
redactor II, şi am terminat ca redactor-şef adjunct. Era funcţia
maximă pe care o puteai ocupa dacă veneai din interiorul redacţiei.
Niciunul dintre ziariştii de la Sportul de dinainte de Revoluţie nu
a ajuns redactor-şef.
Păi, cine ocupa funcţia asta?
Erau numiţi pe linie politică, de la CC (n.r. - Comitetul Central
al Partidului Comunist Român). Ei primeau telefoanele şi vegheau la
respectarea sarcinilor trasate.
"Până să verifice, te rădeau!"
La sport?
Da. Erau influenţe mari, în special de la echipele
puternice...
Dinamo şi Steaua?
Era un risc să scrii cronica la Steaua - Dinamo! Până să se
verifice dacă ai scris corect, te rădeau…
De ce?
Aveau oameni de influenţă la CC şi în conducerea statului.
Şi ce puteai să păţeşti?
Eram plătiţi la acord... Sau te suspendau. Nu ţi se mai dădeau
deplasări. Uneori, trebuia să fii erou ca să scrii adevărul!
Petrică Gaţu, şef atunci la fotbal, a inventat expresia "de unde mă
aflam, n-am văzut bine faza". Vrăjeală, domnule! Dacă eşti ziarist
adevărat, vezi şi de la Baia Mare! Dar e folosită şi acum. E
ruginită, însă uneori te scoate...
Doar Dinamo şi Steaua erau cu presiunile?
Nu. Am avut multe meciuri grele. Intervenţii. Intervenţii de peste
tot. Dacă mergeam în provincie şi pierdeau gazdele... Unii
prim-secretari de judeţ erau pătimaşi. Sunau la CC, iar de acolo se
suna în redacţie. Când ajungeai să scrii cronica, deja erai luat la
întrebări.
Erau presiuni înainte de meci?
Nu. Dar erau simpatii şi între cronicari... Să ştii că
Universitatea Craiova, marea echipă din anii 70-80, s-a sprijinit
mult pe treaba asta! Prin Ştefan Andrei (n.r.- fost ministru de
Externe) se făcea. Echipa era susţinută prin intermediul
ziariştilor olteni.
Vorbeaţi în redacţie de blaturi?
Da, se vorbea... Dar şi aici era cu dus şi-ntors. Nu era ca acum,
să vezi meciurile la televizor... Sursa era relatarea colegilor.
Unii spuneau, alţii... Dar, în timp, ne mirosisem unii pe alţii,
cine cu cine e...
"Prioritate aveau ciripitorii"
În redacţia ziarului Sportul, jurnaliştii oneşti erau atent
supravegheaţi de "ciripitori" şi de organe.
Presiunile la ziar erau explicite sau funcţiona
autocenzura?
Era inutil să faci pe eroul. Totul era controlat.
De redactorul-şef?
Păi, când a venit redactor-şef Cornel Popescu în locul lui Aurel
Neagu, care era şi el uns cu toate alifiile… Cornel Popescu se
ocupase, înainte de a veni la noi, de albumele lui Nicolae
Ceauşescu. Era la CC... A fost singurul redactor-şef pe care l-am
văzut cu portretul lui Ceauşescu pe birou.
"Făceau asta pentru o
ştampilă"
Erau turnători la ziar?
Erau… Vreo opt erau.
Îi ştiaţi?
Pe unii, da. Pe alţii îi bănuiam. Pe alţii i-am aflat abia după
Revoluţie. Am citit cu strângere de inimă lista. Făceau asta pentru
o viaţă tihnită, pentru ştampila de la Paşapoarte, pentru o
aprobare... Ţin minte că un coleg nota tot ce făceam. La un moment
dat, s-a strigat de şedinţă. A plecat în fugă, să nu scape ce se
discuta acolo, şi a uitat în maşina de scris raportul cu ce făcusem
noi…
"Au fost
ziarişti care au intrat într-o familie…"
Din exterior erau şi alte imixtiuni?
Eram responsabil de număr. Într-o seară, mă trezesc cu doi
miliţieni. Se uitau pe pagini. "Ce căutaţi?", îi întreb. Îi
interesa un articol nesemnat care vorbea despre neregulile din
arbitraj... Mă întreabă cine l-a scris. Le spun: "Redacţia". Ei
insistă: "Vedem, dar vrem să ştim cine l-a scris efectiv!". Nu
le-am spus. Pe urmă, în şedinţă cu tot fotbalul, am reclamat
incidentul. Erau la prezidiu generalii Dragnea, care răspundea de
sport, şi Ion Coman, care era de la Armată. Coman se congestionase.
Striga: "Spune, tovarăşe Alexe! Spune, tovarăşe Alexe!".
Erau ziarişti de casă?
Clar! Eu n-am scris decât o singură dată, în viaţa mea, de
Victoria! Eram pe lista neagră. Nu mai dau nume, dar au fost
ziarişti care au intrat într-o familie… Se vedea la programarea
etapei.
Cine făcea programarea?
Şeful de secţie. Dar o aproba redactorul-şef.
Iar cu deplasările în străinătate... Cum se
făceau?
Să ştii că treaba asta era o pârghie. Nu toată lumea prindea
deplasări, mai ales în Occident. Aici aveau prioritate ciripitorii.
Ăia care turnau...

"Tovarăşe Alexe, sunteţi chemat la protocol!"
Cine era forţa numărul unu în România la
influenţă?
Domnule, Steaua şi Dinamo au fost mereu cap la cap. Alternau. A
fost un moment, cu Postelnicu, în care Dinamo era mai puternică la
lucrături. La Steaua era Valentin Ceauşescu, dar el era mai
discret. Înainte de Revoluţie, un singur meci s-a rejucat: Dinamo
Braşov - Steaua! Ca să înţelegi ce forţă avea Steaua. Dar Dinamo
conducea... Îşi făcuse Dinamo Piteşti, Dinamo Braşov, Dinamo Cluj,
Dinamo Bacău... La Piteşti, conducătorul clubului era un colonel,
şeful Securităţii din Piteşti. Cuvântul lui era sfânt! Pe urmă au
schimbat hainele. Din Dinamo Piteşti l-au făcut FC Argeş. Dar tot
aia era. Steaua avea la Târgu Mureş, la Câmpulung Moldovenesc...
Domnule, dacă şi la Mizil îşi făcuseră o echipă!
"În
Giuleşti se arbitra şi atunci foarte greu"
Apăreau şi sincope între prieteni?
Da, de exemplu Dinamo Bucureşti şi Dinamo Piteşti. Au fost şi
momente de mare frăţie, şi momente de râcă. De obicei, scandalul
izbucnea atunci când venea ordin de la centru, iar organele locale
nu prea înghiţeau comanda. Să-ţi povestesc un episod. Mă duc la "U"
Cluj - Steaua. Era înainte de Revoluţie. În prima repriză, un
clujean a şutat de la trei metri în mâna lui Belodedici. La pauză,
mă trezesc cu un cetăţean la masa presei. Îmi spune: "Tovarăşe
Alexe, tovarăşul prim-secretar vă cheamă la protocol...". Mă duc
acolo. Când intru, cine crezi că era?
Cine?
Prim-secretarul judeţului, Ioachim Moga, stătea pe un fotoliu. În
faţa lui, pe celălalt fotoliu, Valentin Ceauşescu! Şi Moga îi spune
lui Valentin: "Ce zice cronicarul, a fost sau nu 11 metri?". Spun:
"Tovarăşe prim-secretar, cronicarul nu-şi spune părerea acum.
Vedeţi luni, în ziar!". Ulterior i s-a plâns lui Ioan Chirilă că
sunt al dracului...
Mai conta şi altcineva?
Să-ţi spun ceva: Rapid avea influenţă mare şi atunci! Se sprijinea
pe mişcarea sindicală şi nu numai. Păi, toţi conducătorii
partidului se revendicau că au fost muncitori pe la Atelierele
Griviţa. Şi Gheorghiu-Dej, şi Apostol... Toţi erau rapidişti.
Domnule, în Giuleşti se arbitra foarte greu...
"Ştampila lui Ghenoiu, de la Paşapoarte, bătea Steaua şi Dinamo!"
Starea în care este acum arbitrajul românesc nu a apărut peste noapte. Au fost vremuri şi mai rele, dar în urmă cu 25 de ani cititorii n-aveau voie să afle că Steaua şi Dinamo au "corpuri de balet", iar la Moreni şi Victoria se arbitra pe bază de viză de ieşire în străinătate.
Folclorul fotbalului vorbea despre episoade precum cel de la
Victoria - Craiova 0-1, din etapa a patra a sezonului 1987-1988,
când arbitrul Ştefan Rotărescu s-a umplut de penibil nelăsându-i,
la un moment dat, pe oaspeţi să treacă de centrul terenului. Fanii
oltenilor prezenţi la acel meci au fost bătuţi cu bestialitate de
miliţieni şi încărcaţi în dube, pe motiv că au protestat împotriva
arbitrajului. Aşa se juca fotbalul în România anilor 80.
Arbitrii au fost şi sunt o pârghie mare.
Poţi să-l întrebi şi pe Porumboiu. Eu am scos expresia "corpul de
balet". Când i-am văzut cum dansau pe lângă Victoria şi Flacăra
Moreni, le-am zis "balerine".
Cum a pornit nebunia asta cu Cooperativa
arbitrilor?
Să-ţi explic. Înainte de '89 se ieşea foarte greu peste hotare şi,
mai ales, în Occident. Era chinul dracului cu viza de ieşire. Din
criza asta, o echipă de Divizia B pe care eu o cunoşteam foarte
bine a ajuns în Cupa UEFA! Şeful de la Paşapoarte, generalul
Ghenoiu, era din Moreni. Aşa a ajuns Flacăra mare echipă în Divizia
A! Domnule, te rog să mă crezi, dacă mai ţinea comunismul cinci
ani, ieşea Flacăra Moreni campioană! Ştampila lui Ghenoiu, de la
Paşapoarte, bătea şi Steaua, şi Dinamo!
Costică
"Vâlcea", Rainea, Crăciunescu - în siajul
Stelei
Ei, nici chiar aşa!
Domnule, pe cuvântul meu! Ce puteau face arbitrii pentru o viză...
Nu-ţi poţi închipui. Se prinseseră şi arbitrau ca atare. Arbitrul
Dinescu, de la Vâlcea, ştie mai bine... Unde era un meci care
trebuia să iasă aşa, erau şi brigăzile făcute ca atare.
Dinamo şi Steaua aveau corp de balet?
…(ezită)
Costică "Vâlcea" cu cine era?
Cu Steaua.
Rainea?
Era corect. Dar înclina un pic spre Steaua.
Crăciunescu?
Crăciunescu e din Râmnicu-Vâlcea. Iar Ion Alexandrescu (n.r. -
conducător atunci la Steaua) era tot din Vâlcea. Faci tu
legătura.
Porumboiu?
Domnule, a spus mereu că a fost corect. Aşa e! Nimic de obiectat!
Mi se plângeau ăia de la Constanţa că le-a aruncat roata de
caşcaval pe geam. Păi, el era director administrativ la gospodăria
de partid acasă, la Vaslui! Veneai la el să-i dai caşcaval?
12,5 lei
bateria de vin
Alţii?
Să-ţi zic ceva: arbitrajul românesc a avut meseriaşi mari de tot.
Andrei Rădulescu, Limona, Bentu... Păi, acum, când mă uit la
Alexandru Tudor, mă apucă groaza!
Revenind...
Eu nu pot să spun că unul a fost aşa dacă era altfel. Veneam din
deplasare şi mergeam cu arbitrii aici, la restaurantul de la Casa
Centrală a Armatei. Aşa erau vremurile... Costa 12,5 lei bateria de
vin. Le dădeam din start 25 de lei: "Primele două baterii sunt ale
mele, ca să n-avem discuţii!". Pe urmă, până seara, se chinuiau
să-mi dea banii înapoi. Luni, în ziar, centralul avea nota 4.
Pentru că arbitrase de 4. Şi mă înjurau: "Ia uite, mă, am stat la
şpriţ cu el şi pe urmă ne-a dat 4". Păi, dacă nu-mi plăteam
consumaţia, îţi dai seama ce scandal ieşea?

Presa, câinele de pază al blaturilor
















Tipic romanesc.Fiind un cacacios si dupa `90, tovarasul Alexe baga Rapidul in aceeasi oala cu cele doua clone comuniste:steaua si dinamo.Tin bine mintea acea perioada in care steaua si dinamo trageau toate sforile iar conflictele apareau doar intre ele ,adica intre porcii comunisti din partid cu functii…
dupa cum vorbeste titica el a fost un fel de dizisdent la sportul.ma mir ca iliescu nu i-a dat certificat de revolutionar....