FOTO EXCLUSIV** Neaga, Emeghara și Viorel Mazilu au participat la un meci caritabil! Banii vor merge la un copil bolnav de cancer

FOTO EXCLUSIV** Neaga, Emeghara și Viorel Mazilu au participat la un meci caritabil! Banii vor merge la un copil bolnav de cancer
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rică Neaga, Emeghara, Miță de la Bere Gratis, Viorel Mazilu și
Kamara și-au adunat prietenii pentru un meci demonstrativ, susținut
cu scopul de a strânge bani pentru Victor, un băiețel de doi ani și
jumătate, bolnav de cancer.

Partida s-a desfășurat pe un teren de nisip, în localitatea
Popești-Leordeni, între Neaga, Emeghara, Miță și Mazilu, pe de-o
parte, împotriva lui Kamara și prietenii săi, de cealaltă parte.
Scorul a fost cât se poate de amical, un 4-4 care a împăcat pe
toată lumea. De altfel, scorul era partea cea mai puțin importantă
din acest meci.

Participanții s-au declarat încântați de inițiativă și promit să
mai organizeze astfel de evenimente, dedicate celor care au nevoie
de ajutor.

„Vă dați seama că nu am stat pe gânduri când am primit o
asemenea invitație. Mă bucur că am putut să vin la acest eveniment
și ar fi bine ca mai mulți oameni cu bani din România să ajute
astfel de copii. Îmi pare bine că m-am revăzut cu Emeghara și cu
restul prietenilor de aici”,
a spus Adrian Neaga.

După Neaga, un alt fost stelist a luat cuvântul. Emeghara a fost și
el entuziasmat de participarea la eveniment: „Este pentru
prima dată în viața mea când joc fotbal pe nisip și particip la un
asemenea gen de evenimente. Îi urez multă sănătate lui
Victor”
, a declarat fundașul, completat de handbalistul
Viorel Mazilu:

„Le mulțumesc pe această cale tuturor prietenilor mei care
au luat parte la acest meci caritabil. În mod sigur, împreună cu
prietenul meu Miță, voi mai organiza astfel de partide. Vom aștepta
să se întoarcă fotbaliștii din cantonamente, ca să putem să invităm
câți mai mulți jucători în activitate la meciurile
respective”
, a declarat Mazilu.

Partida a fost condusă la centru de Aurel Bogaciu.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×