Fosta iubită a lui Marian Cozma a povestit secundele cutremurătoare ale crimei: "L-au privit cum murea!"
8 februarie 2009, o zi care nu va fi uitată niciodată de
iubitorii handbalului din România şi Ungaria. O zi tragică, în care
un sportiv a plătit cu viaţa "greşeala" de a petrece câteva ore
plăcute într-un bar, în compania
prietenilor. O zi care-i învăluie în suferinţe greu de descris pe
cei care l-au iubit, inclusiv pe Claudia, fosta iubită a lui
"Păsărilă", cea care a fost lângă Marian minut cu minut în barul
"Patriota". După un an de suferinţă, fata stabilită în Oradea a
acceptat, pentru ProSport, să rupă tăcerea în privinţa cumplitei
nopţi din urmă cu un an.
N-a fost uşor să o convingem pe Claudia să vorbească, iar
refuzul său permanent e de la sine înţeles. Cuvintele se leagă
greu, deşi totul este întipărit în memorie cu o precizie crudă. "Am
ajuns în bar undeva în jurul orei 2 noaptea. După circa o jumătate
de oră, ne-am dus pe ring şi am început să dansăm. Stăteam în cerc,
iar eu eram în mijlocul prietenilor lui Marian. La un moment dat,
din senin, cineva l-a lovit pe Marian din spate, mişeleşte, ca un
laş! Vilovski (n.r. - Uros Vilovski, jucătorul lui Veszprem) m-a
tras la o parte şi imediat a început o încăierare generală. Lumea
s-a speriat şi a început să ţipe, iar majoritarea celor prezenţi în
bar dădeau să iasă afară".
"Au sărit şase-şapte pe el şi l-au înjunghiat în
spate"
Face o pauză de câteva secunde, după care continuă: "Colegii au
sărit în ajutorul lui Marian, dar atacatorii erau foarte mulţi.
Şase-şapte dintre ei au sărit doar pe Marian. L-au lovit cu un
scaun de la bar şi l-au înjunghiat în spate. Handbaliştii au
început să ţipe «Calmaţi-vă! Calmaţi‑vă!». Unul dintre atacatori a
încercat să-l scoată pe Marian afară, efectiv trăgea de el. Dar
Marian era căzut la pământ, în mijlocul barului. Era conştient. S-a
ridicat ajutat de colegii de la Veszprem şi au ieşit împreună
afară. Acolo, încăierarea a continuat…".
"Lovitura
fatală i-au dat-o în stradă"
Vocea îi tremură, apar secunde de linişte, dar Claudia continuă istorisirea: "Parcă am şi acum acele imagini în faţa ochilor. Durerea e sfâşietoare, dar vreau să vă spun totul... Pe Marian l-au înjunghiat în inimă după ce a ajuns în stradă. Nu s-au mulţumit că era rănit... Haosul se declanşase din nou... Marian a căzut la pământ. Sesum a fost lovit cu pumnii, iar Pesici, care sărise şi el în ajutor, a fost înjunghiat la rându-i. Lumea ţipa îngrozitor. Singurul care nu mişca era Marian. În toată această nebunie, cineva a chemat Salvarea. Au venit trei maşini ale ambulanţei într-un timp foarte scurt. 40 de minute au încercat medicii să-l resusciteze, dar era prea târziu. Lovitura de cuţit îşi atinsese ţinta.
M-a şocat însă cruzimea atacatorilor, care, după ce l-au înjunghiat în inimă, au stat lângă el şi-l priveau. Oricine făcea un astfel de gest ar fi fugit. Dar ei l-au privit cum se zbătea în agonie… După ce au stat două-trei minute lângă Marian, au fugit.
Eu şi handbaliştii de la Veszprem priveam împietriţi cum medicii îl urcă pe Marian în ambulanţă. Am urcat şi eu în maşina Salvării, dar am realizat că nu se mai putea face nimic. Marian îşi dăduse ultima suflare în stradă, într-o baltă de sânge, sub privirile reci ale asasinilor...".
Ce s-a petrecut pe urmă ştim cu toţii. Zgomotul sirenelor
ambulanţei a spart liniştea cochetului oraş maghiar în plină
noapte. Câteva ore mai târziu, clopotele bisericii din Veszprem
dădeau de veste că un nou înger a ajuns în cer. Mult prea repede şi
prea nedrept...
"Dacă Dumnezeu m-ar întreba dacă vreau să-i ia viaţa ucigaşului lui Marian, aş spune nu. Orice ar păţi acea persoană, Marian nu se mai întoarce din mormânt. Durerea e prea mare ca să mai simt ură faţă de acel individ", Claudia Ardelean, fosta iubită a lui Marian Cozma
"Dacă aş fi putut, l-aş fi salvat pe Marian. M-aş fi interpus între el şi ucigaş. Ar fi fost ceva firesc pentru mine", Claudia Ardelean, fosta iubită a lui Marian Cozma
Ivan
Sztojka: "Nici cu un deget nu l-am
atins"
Într-un interviu acordat unui post tv maghiar, unul dintre
ucigaşii lui Marian, Ivan Sztojka (dreapta), s-a pus pe mărturii,
care mai de care mai fantastice: "Eu nu am purtat în viaţa mea
cuţit şi nici prietenii mei nu poartă. Nu ştiu cine l-a înjunghiat
pe Cozma. Să fim serioşi, handbaliştii ăia aveau peste 2 m, iar eu
n-am decât 1,70 m. Mă credeţi pe mine în stare să fac rău unor
asemenea oameni? Eu nici cu un deget nu l-am atins pe Cozma".
"Am
curajul să mă uit în ochii lui Petre Cozma"
Ivan Sztojka a şocat şi printr-o altă declaraţie oferită aceluiaşi post TV din Ungaria: "La proces, cu siguranţă mă voi întâlni cu tatăl lui Cozma şi vă spun sincer că eu am curajul să mă uit în ochii lui şi în cei ai mamei lui Marian. Le spun şi lor că accept de faţă cu ei să fiu supus unui test cu detectorul de minciuni". Petre Cozma a replicat în ProSport: "Nu știu ce voi face la proces. Va trebui să mă stăpânesc."
Mocsai: "Jucătorii vorbesc zi de zi despre Marian"
Antrenorul echipei Veszprem, Lajos Mocsai, a declarat în timpul ceremoniei de dezvelire a bustului lui Marian că foştii săi echipieri se gândesc la "Păsărilă" neîncetat: "N-am reuşit să depăşim acea zi tragică nici acum. Băieţii încă îl simt pe Marian printre ei şi vorbesc de el în fiecare zi. În vestiar, avem un colţ special dedicat lui şi în prezent. Sper ca cei vinovaţi să plătească într-o zi", a spus oficialul campioanei maghiare.
Ungurii au cântat
"Deşteaptă-te, române!"
Petre Cozma şi fiica sa cea mare, Ionela, au mai simţit încă un
pumnal în inimă la Veszprem. A trecut un an de la moartea lui
Marian, însă locuitorii orăşelului nu l-au uitat pe fostul pivot al
echipei maghiare şi al naţionalei României. Sculptorul maghiar
Mihaly Gabor a făcut o statuie cu bustul lui Marian Cozma, care a
fost amplasată în faţa sălii în care românul i-a făcut bucuroşi pe
suporterii unguri prin evoluţiile şi golurile sale. Peste două mii
de oameni au înfruntat mai bine de două ore frigul pătrunzător şi
ninsoarea pentru a-l comemora pe fostul handbalist. Mai multe
personalităţi din Veszprem şi din ţara noastră au ţinut discursuri
în memoria lui Marian, dar unul dintre cele mai emoţionante
episoade ale ceremoniei a fost chiar startul acesteia, când un cor
format din localnici, acompaniat de o fanfară, a interpretat atât
imnul Ungariei, cât şi pe cel al României.
Fanii au
vărsat râuri de lacrimi
Nu puţini au fost suporterii din Veszprem care au plâns când
Petre Cozma le-a transmis: "Tare mult s-a mândrit fiul meu cu voi
şi văd că şi voi vă mândriţi cu el. Întotdeauna veţi avea
binecuvântarea lui, a poporului meu şi a familiei mele", sau când
primarul oraşului Veszprem, Janos Debreceni, a spus: "Am primit
învăţăminte multe de la Marian, dar şi de la tatăl său. Petre Cozma
mi-a spus că pentru o uscăciune nu trebuie să tai o pădure. Dânsul
ne-a dat o lecţie de demnitate, ne-a arătat cum să trecem peste
suferinţă".
În magazinul de suveniruri al clubului, aflat la intrarea în
"Veszprem Arena", tabloul lui Marian stă la loc de cinste, iar
tricourile cu numărul 8 au cea mai mare trecere.
"Moare numai cel care este uitat, iar Marian nu are cum să moară, îl purtăm în sufletul nostru în oraş, în arenă, peste tot", Janos Debreceni, primar Veszprem

EXCLUSIV Fosta iubită a lui Marian Cozma a povestit secundele cutremurătoare ale crimei: "L-au privit cum murea!"

















Nu trebuie generalizat, ungurii par culmea mai civilizati si toleranti ca romanii, pacat ca sintem in 2010 si se mai vb de ura impotriva ungurilor, istoria a fost si nu se va mai repeta, totul tine de respect si toleranta, avem ce invata de la unguri si trebuie sa recunosc sint cu mult inaintea noastra, ce sa mai zic de anglia care e cu 100 de ani ianitnea canadei!!
RIP Cozma si sa nu uitam ca mai devreme sau mai tirziu toti vom muri!
nea petre....iei bani pe daunele morale...platesti lumea care trebuie si ti executa....asta merita ciorile alea....
@bla
sa ma pis pe totii tiganii de pe pamantul asta. plecati inapoi in india imptutilor
huuuuu