EXCLUSIV | Big Brother la „buncărul” FRF! Măsură marca Burleanu: cum au fost controlați membrii Adunării Generale la întâlnirea de azi

EXCLUSIV | Big Brother la
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu sau fără științat lor, membrii Adunării Generale a FRF intrați miercuri pe ușa Casei Fotbalului au fost înregistrați și verificați de oamenii lui Răzvan Burleanu cu ajutorul unui scanner de recunoaștere facială montat în dreptul ușii batante de la intrarea principală.

Dispozitivul a fost instalat în această primăvară, la cererea conducătorilor FRF care trăiesc cu preocuparea continuă de a strânge cât mai mult controlul asupra angajaților și asupra celor care trec pragul instituției.

De când a venit la federație, noul președinte Răzvan Burleanu s-a făcut remarcat printr-o serie de astfel de măsuri, de care angajații spun că e mai interesat decât de îmbunătățirea activității fotbalistice propriu-zise.


Toți cei care intră pe ușa FRF sunt verificați și identificați cu ajutorul unui scanner pentru recunoaștere facială instalat la ordinul lui Răzvan Burleanu. FOTO: Octavian Vasilescu

Adunarea Generală a FRF a început miercuri, 17 aprilie, la ora 11.00, la sediul federației și are ca principal scop descărcarea de gestiune a conducerii pentru anul 2018, unul încheiat cu pierderi masive în balanța contabilă curentă a echipei Burleanu, cât și cu devalizarea conturilor bancare. FIFA și UEFA au subvenționat federația anul trecut cu 5,2 milioane de euro, dar FRF a terminat pe minus, oficial, cu 4.000.000 de lei (820.000 de euro). La acești bani se adaugă corecțiile cerute de auditul Deloitte, alți 3.500.000 de lei mascați prin artificii contabile de Burleanu și oamenii săi și reperați de auditorii independenți. Conturile bancare ale FRF au scăzut, în 2018, cu 10.000.000 de lei (2,15 milioane de euro).

 

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte.
Mărturiile cutremurătoare ale italienilor care le-au găsit pe Patrizia şi Bianca moarte. "M-am apropiat de ea să îi spun că…
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor uni destinele
Ianis Hagi şi Elena Tănase pun la punct ultimele detalii pentru nunta anului! Decorul de vis în care îşi vor…
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Cod Rutier 2024. Nu-ți reînnoiește permisul. Ce vedere trebuie să aibă șoferii
Cod Rutier 2024. Nu-ți reînnoiește permisul. Ce vedere trebuie să aibă șoferii
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×