El nu ar fi fugit niciodată la vestiare imediat după fluierul final al unui meci al naționalei. Gică Popescu, omul cu 110 selecții și 16 goluri pentru tricolori, împlinește azi 48 de ani

El nu ar fi fugit niciodată la vestiare imediat după fluierul final al unui meci al naționalei. Gică Popescu, omul cu 110 selecții și 16 goluri pentru tricolori, împlinește azi 48 de ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

9 octombrie 1967 e data când se năștea o legendă a fotbalului din România. Gică Popescu împlinește astăzi vârsta de 48 de ani, însă nu se poate bucura de libertate, împreună cu familia sa. Are de ispășit o pedeapsă de 3 ani și o lună, căpătată în celebrul dosar al transferurilor. A stat deja după gratii 1 an și 5 luni, ar fi putut fi eliberat pe 5 octombrie, după ce judecătorii Tribunalului București au admis cererea de eliberare, însă procurorii de la DNA au depus contestație și ieșirea „Baciului” din penitenciar s-a amânat.

Fostul căpitan al naționalei și-a încheiat cariera de jucător pe 1 iulie 2003, la Hannover 96. De-a lungul carierei de fotbalist, Popescu a jucat la echipe precum Universitatea Craiova, Steaua, Dinamo, dar și la Galatasaray, Totttenham, Lecce, Barcelona și PSV.

Candidatura la șefia FRF

După retragerea din activitate și-a deschis propria școală de fotbal, la Craiova – Școala de Fotbal Gică Popescu – și a candidat de două ori la președinția Federației Române de Fotbal. Prima oară, în 2005, împotriva fostului președinte, Mircea Sandu, însă la alegerile din 21 noiembrie a adunat doar 102 voturi, față de 187 ale contracandidatului său.


Popescu, alături de Iordănescu și Hagi

A doua încercare a lui Popescu s-a înregistrat în 2014, când Mircea Sandu a anunțat că nu va mai candida pentru postul de președinte al federație. În cursă s-au înscris mai mulți candidați, dar, în opinia multora, Popescu pleca drept favorit cert. Planurile i-au fost stricate de verdictul nefavorabil din Dosarul Transferurilor, venit chiar pe 4 martie 2014, cu o zi înainte de alegerile FRF.

Pentru echipa națională a României, fotbalistul născut la Calafat a acumulat 110 selecții și 16 goluri. A participat cu naționala României la cinci turnee finale, un număr record de prezențe, și a făcut parte din Generația de Aur a României, cu care a impresionat la Campionatul Mondial din 1994. A ajuns cu România panâ în sferturile de finală ale mondialului american și s-a aflat la un pas de o semifinală istorică cu Brazilia.

Gică Popescu a cucerit în cariera de jucător 15 trofee majore

La Barcelona, echipă pe care a și condus-o din postura de căpitan, a reușit să cucerească Cupa Regelui, Supercupa Spaniei și Cupa Cupelor, toate în perioada 1996-1997. A reușit eventul cu Steaua în sezonul competițional ’87-’88. În curtea olandezilor de la PSV a câștigat campionatul doi ani la rând, în perioada 1990-1992 și Supercupa în aceeași perioadă.


Gică Popescu, alături de prietenii Gheorghe Hagi și Dan Petrescu, într-un meci de Liga Campionilor, Chelsea – Galatasaray

Cele mai mari succese le-a obținut în tricoul turcilor de la Galatasaray, împreună cu Gică Hagi, echipă unde a câștigat trei campionate, două Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA și o Supercupă a Europei în perioada 1997-2000. A fost votat fotbalistul român al anului, patru ani consecutivi, între 1989 și 1992, dar și în 1995 și 1996.

articol scris de Andrei PAL

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele