Dosarul transferurilor. George Copos la intrarea la Curtea de Apel: „Simt o enormă frustrare că sunt aici nemeritat! Am obosit”

Dosarul transferurilor. George Copos la intrarea la Curtea de Apel:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul acționar majoritar al FC Rapid George Copos a declarat, miercuri, la Curtea de Apel, unde s-a prezentat pentru un nou termen în dosarul transferurilor, că simte o enormă frustrare, deoarece se consideră nevinovat.

„Am obosit de atâta hărțuială. Sunt surprins de atenția mass-media, ați fost prezenți la fiecare termen și ați pus o presiune foarte mare și pe noi, și pe instanță. Dar cred că noi am fi putut face mult mai mult în acești șase ani de zile, cu aceste drumuri am pierdut sute de milioane de euro pe care nu i-am investit. Vreau multă liniște, pace și stabilitate de sărbători. Cred că se va termina repede, sunt două doamne judecătoare exigente, aspre cu noi. Noi nu avem nicio legătură cu Olanda. Noi suntem cu doi jucători în care nu s-a făcut nicio faptă. Simt o enormă frustrare că sunt aici nemeritat”, a spus Copos.

La termenul de astăzi vor fi audiați prin videoconferință doi martori din străinătate, unul dintre aceștia fiind Johan Versluis, reprezentantul firmei olandeze Phoenix B.V. prin care s-au efectuat o parte din transferurile din acest dosar.

La 20 mai, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis să trimită dosarul transferurilor de jucători, pentru rejudecare, la Curtea de Apel București, instanță care, în noiembrie 2012, a dispus pedepse între trei și opt ani de închisoare cu executare sau cu suspendare pentru cei opt oameni de fotbal judecați pentru înșelăciune.

Instanța supremă a admis atunci recursurile făcute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție și de Gheorghe Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan și Victor Becali, Jean Pădureanu și Gheorghe Nețoiu și a desființat „în totalitate” decizia prin care aceștia au fost condamnați de Curtea de Apel București în 12 noiembrie 2012.

Potrivit motivării deciziei ICCJ de rejudecare a cauzei, Curtea de Apel București a respins toate probele cerute în dosarul transferurilor de jucători, nu i-a ascultat temeinic pe cei opt oameni de fotbal acuzați și a dispus condamnarea pe probe în baza cărora fuseseră anterior achitați.
Tribunalul București i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toți cei opt inculpați din dosarul transferurilor de jucători, respectiv Ioan și Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Nețoiu și Gheorghe Popescu.

Decizia a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la Curtea de Apel București, care în 12 noiembrie 2012 a dispus pedepse între și opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare.

Ioan Becali a fost condamnat atunci la opt ani de închisoare cu executare, Victor Becali și Cristi Borcea au primit câte șapte ani de închisoare cu executare, George Copos – cinci ani de închisoare cu executare, Mihai Stoica – patru ani cu executare, iar Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu și Gigi Nețoiu – câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Sentința a fost atacată cu recurs la instanța supremă, care a decis definitiv să retrimită dosarul pentru rejudecare la Curtea de Apel București.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

Este vorba despre transferurile jucătorilor Cristian Dulca – realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid București la clubul sud-coreean Pohang Steelers, Iulian Arhire – de la clubul Oțelul Galați la Pohang Steelers, realizat în martie 1999, Cosmin Contra – de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999, Ionel Ganea – de la clubul de fotbal Gloria Bistrița la VfB. Stuttgart, din iulie 1999, Paul Codrea – de la Dinamo București (împrumutat la FC Argeș Dacia Pitești) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001, Florin Cernat – din februarie 2001, de la Dinamo București la Dinamo Kiev din Ucraina, Bogdan Mara – din iulie 2001, de la Dinamo București la Deportivo Alaves, Nicolae Mitea – din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam, Lucian Sânmărtean – din august 2003, de la Gloria Bistrița la Panathinaikos Atena, Florin Bratu – din septembrie 2003, de la Rapid București la Galatasaray Istanbul, Dan Alexa – de la Dinamo București la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004 și Adrian Mihalcea – din iulie 2005, de la Dinamo București, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
OBLIGATORIU prin lege în toată România. A început controlul în toată țara
OBLIGATORIU prin lege în toată România. A început controlul în toată țara
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri