Dialog cu un arhitect despre stadionul din Craiova: „Primul studiu de fezabilitate nu a fost 100% corect, dar modificările au fost luate în calcul de la început. Studiul geotehnic inițial n-a fost bun. În mod normal, ar trebui să existe penalizări”

Redactor:
Matei Udrea
Dialog cu un arhitect despre stadionul din Craiova:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mesajul a atras atenția, între cele ale postacilor, prin faptul că nu jignea și nici nu era împănat cu greșeli gramaticale. „Bună dimineața, vreau să încep prin a zice că nu lucrez la club la Universitatea Craiova, nu sunt membru de partid, nu am votat PSD, nu lucrez la minister, CNI, CON-A sau ACI CLUJ și că sunt un simplu arhitect, ce este fan al Științei”, începea mesajul lui Cosmin Dumitrescu, arhitect care îmbină pasiunea pentru meserie cu cea pentru fotbal.

„Mi-am dat lucrarea de licență tocmai pe tema stadion la Craiova, în 2010, și de atunci am rămas preocupat de chestiune. Fiind și arhitect, am intrat aproape zilnic, de când au început lucrările, pe site-ul unde erau transmise imagini live, să văd ce se întâmplă”, explică autorul mesajului. Care a fost, evident, generat de o nemulțumire: textul despre problemele tehnice ale stadionului de la Craiova semnalate în Nota de fundamentare a HG-ului publicat pe site-ul guvernului pe 12 iulie. Interlocutorul îi propusese Olguței Vasilescu, primarul de atunci al Craiovei, un proiect pentru noul stadion în februarie 2013. A fost refuzat, spunându-i-se că lucrarea a fost preluată de Compania Națională de Investiții, stadionul va avea 38.000 de locuri, forma „Oului lui Brâncuși” și că va fi finanțată 98% din fonduri europene și 2% de Primăria Craiova.


Arhitectul Cosmin Dumitrescu și-a dat licența pe tema „stadion la Craiova”. FOTO: Facebook

Până la urmă, stadionul nu a avut 38.000 de locuri, ci 30.000, nu a fost construit după proiectul „Oul lui Brâncuși” și a fost finanțat 90% de la bugetul public, dar asta are mai puțină importanță. Sau nu.

Autorul mesajului de mai sus, arhitectul Cosmin Dumitrescu, fan al Universității Craiova și preocupat de tema stadionului din Craiova, a acceptat un dialog care s-a dovedit interesant.

Cosmin Dumitrescu, arhitect: Știți ce mă deranjează la articol? Titlul. Scrie că stadionul „trebuie reparat înainte de a fi inaugurat” și „normele ISU nu corespund”.

ProSport: V-a deranjat că e la timpul prezent și nu la timpul trecut.
Da. Până la urmă, anumite chestii n-au fost prinse în faza de studiu de fezabilitate sau au fost diferite față de proiectul tehnic. Dar toate astea au fost luate în calcul pentru proiectul tehnic încă de la primele randări.

Aceste modificări există, sunt oficiale, au fost depuse la guvern. Pe masa lui Ponta, în 2014, a fost pus un proiect pentru care s-au alocat 53 de milioane de euro. Apoi, acest proiect pentru care s-au dat banii a suferit schimbări majore. Poate că, dacă prezentau de la început proiectul actual, se alocau mai puțini bani. Poate se justificau doar 45 de milioane de euro, ca la Cluj, care are exact aceeași capacitate. Aici s-au dat 7 milioane de euro în plus. S-a promis una și s-a făcut alta.
Bugetul a fost stabilit înainte să se facă studiul de fezabilitate. Practic, studiul de fezabilitate a trebuit să se încadreze în buget. La un moment dat, a venit Ponta cu niște imagini care aveau doar indicațiile. Că trebuie să aibă 40.000 de locuri și așa mai departe. De atunci era spus că trebuie să se încadreze în 55 de milioane de euro.


Proiectul de stadion propus Olguței Vasilescu de arhitectul Cosmin Dumitrescu pleca de la conceptul leului de pe emblema clubului. Ideea nu a fost luată în calcul. FOTO: contul de Facebook al lui Cosmin Dumitrescu

„Până la Colectiv, tot ce se făcea era… Era obligatorie autorizația ISU, numai că exista și declarația pe proprie răspundere. Care acum nu mai e valabilă”

Dacă eu vă dau 10 lei și vă cer să îmi aduceți o pâine, cu condiția să vă încadrați în sumă, asta nu înseamnă că franzela respectivă chiar costă 10 lei.
CONA și DI-CO și ACI (n.r. – constructorii) și cine mai era acolo au fost tot timpul în legătură cu ei. Veneau aproape o dată la două săptămâni în comisie să explice de ce au fost întârzieri, că au fost inundații, că a trebuit să mai facem nu știu ce… Clientul vine, dar este neavizat și, la un moment dat, îți spune: „Vreau așa!”. Dar dacă poți să faci ceva mai bun și te încadrezi în banii ăia, poți să-i spui: uite, hai să facem așa. Sau: „Fii atent, ne lovim de ISU dacă facem cum vrei tu. Eu propun să facem așa. Îți convine? Și ne încadrăm și în banii ăia. Poate chiar facem o economie”. Deci, atât timp cât nu s-a depășit bugetul… Inițial, acolo scria că trebuia să se facă așa cum e pe Național Arena. Cu studiourile pentru televiziuni pe colțuri. Ei, aici s-a făcut pe centru, că așa a cerut manualul UEFA. Eu sunt sigur că, la un moment dat, și Arena Națională va trebui să intre în modernizări pentru Euro 2020.

Înțeleg că acele norme ISU invocate atât de Dragnea, cât și de guvern, în Nota de fundamentare care justifică modificarea radicală a proiectului, existau dinainte de 2015, dar până la tragedia de la Colectiv nu le băga nimeni în seamă.
Până la Colectiv, tot ce se făcea era… Era obligatorie autorizația ISU, numai că exista și declarația pe proprie răspundere. Care acum nu mai e valabilă. Nu e total neadevărat ce zice Dragnea, din punctul ăsta de vedere. Normativul ISU, noul normativ, încă nu a apărut. El de vreo doi-trei ani trebuie să apară și de fiecare dată îl mai amână pompierii, ca să-l completeze cu alte lucruri.

Și atunci, ei ce au fost nevoiți să modifice, conform noilor norme ISU, dacă nu e gata nici la ora asta?
Variantele respective apar, că sunt supuse dezbaterii publice, mai ajung pe la verificatori, și ei, ca să își ia de acum măsuri, se interesează și le aplică de acum. După aceea te trezești, cum sunt cei de la Arena Națională, că nu se pot aplica.

„Cel de la Cluj e mult mai OK din punctul de vedere al scaunelor. Al nostru arată mai bine din alt punct de vedere”

S-a făcut un studiu de fezabilitate în baza căruia s-au stabilit cheltuielile și s-au făcut planurile. Apoi, conform documentelor depuse la guvern, s-a constatat că respectivul studiu nu e bun. De ce a mai fost făcut și cine îl plătește?
Eu consider că studiul de fezabilitate nu a fost 100% corect. Nu s-a ținut cont de toate cerințele UEFA. Atunci când s-a făcut studiul de fezabilitate, eu nu știu dacă era scos manualul Euro 2020 pentru stadioane.

Viorel Duru, directorul FRF care se ocupă de acest domeniu și este consultantul Companiei Naționale de Investiții, mi-a spus clar că aceste norme există din 2012 și nu s-a schimbat nimic între timp. Deci, acest argument este, de fapt, o minciună. Cine plătește modificările operate pe parcurs?
Dacă împarți costul stadionului la număr de locuri, pentru că așa se calculează valoarea investiției…

Cel de la Craiova e cu 209 euro pe loc construit mai scump decât arena din Cluj, care are aceeași capacitate.
La Cluj nu știu cum a fost solul, ce necesități au fost. Din punctul meu de vedere, cel de la Cluj e mult mai OK din punctul de vedere al scaunelor. Al nostru arată mai bine din alt punct de vedere. Fiecare are ceva în plus.

„Până la urmă, îți asumi! Te bagi la licitație, îți asumi condițiile, trebuie să respecți termenul”

Constructorul spune, în comunicat, că perioada de doi ani în care a fost finalizat este OK.
Eu zic că e bine că l-au terminat în doi ani.

Dar Olguța Vasilescu anunța în septembrie 2015 că va fi gata în noiembrie 2016.
Astea… Ce spune Olguța…

OK. Dar există și un document oficial. HG-ul semnat de Ponta în 2014 vorbea de 17 luni termen de finalizare. Și-au asumat un termen, au semnat actele cu guvernul pentru o dată clară. Acum ni se spune că e OK o întârziere de doar un an.
Știu… Știu ce ziceți… Aici nu știu cum e contractul, dar în mod normal trebuie să existe penalizări pentru constructor. Până la urmă, îți asumi! Te bagi la licitație, îți asumi condițiile, trebuie să respecți termenul. Dacă apar chestii neprevăzute, cum era solul… Studiul geotehnic inițial nu a fost bun și a fost refăcut de CONA pe banii lor.

„Iarna nu mă interesează. Trebuia să vă puneți pompe de căldură”

Asta e OK?
Nu mi se pare OK din punctul de vedere al statului. Adică, dai niște bani, faci un studiu geo, acum nu știu cum fac ei, dacă aleg varianta cea mai ieftină, eu nu sunt adeptul acestui tip de soluții. OK, alegi ceva mai ieftin, dar ține cont și de calitate, iei pe cineva cu un portofoliu pe domeniul ăsta. Mai ales că știi cum e solul ăla. Și, OK, dacă apar chestii din astea neprevăzute, zici: din cauza voastră, că așa mi-ați dat datele tehnice. Eu mi-am făcut niște calcule și uite, acum… Atunci, da. Cazi de comun acord cu clientul, amânăm predarea două-trei luni, din cauză că mi-au dat calculele peste cap. Dar, după aceea…

Comunicatul constructorului spune că întârzierile au fost provocate de vremea defavorabilă. Nu se știa, când s-a semnat contractul, că în România este și iarnă?
Tocmai de asta zic. În afară de inundațiile acelea (n.r. – a urcat pânza freatică), altceva nu stă în picioare. Iarna nu mă interesează. Trebuia să lucrați la interior, să vă puneți pompe de căldură și așa mai departe! Asta e altă treabă. Din punctul ăsta de vedere e vina lor și ar trebui taxați. CONA s-a mișcat bine. În schimb, la stadionul din Târgu-Jiu, ACI s-a mișcat bine.

„Prețul a crescut la fundație”

Dacă nu ar fi fost toate acele modificări față de proiectul inițial, cât ar fi costat stadionul?
Nu știu… Prețul a crescut la fundație. Pentru că înălțimea de tavan n-are nicio treabă, cam tot aceeași cantitate de material intră, diferea doar unghiul. Iar etajul e o placă de beton pe 10-15 metri. Nu știu fundațiile.

Nu crește greutatea, dacă mai torni o placă în plus?
Nu plăcile încarcă foarte mult greutatea, ci ceea ce se află acolo, în camera respectivă. Dacă pui un seif, da, îți încarcă, pentru că ăla are 400-500 de kilograme pe metrul pătrat. Dar placa, nu, pentru că este legată cu armături de stâlpi și lucrează împreună ca un tot unitar. Placa are o greutate, într-adevăr, dar nu îți încarcă în mod deosebit.

Nu era normal ca primul studiu de fezabilitate să țină cont de vânt? Era nevoie de al doilea studiu ca să descopere că la Craiova bate vântul?
În mod normal, ar fi trebuit. Când faci un studiu de fezabilitate, ăla ar trebui să fie soluția finală. Eu zic că a fost termenul prea scurt pentru studiul de fezabilitate.

L-au făcut pe repede înainte.
Da. În afară de primul stadion prezentat de Proiect București, varianta de 40.000 de locuri, care era conceptul Domnișoara Pogany, după aceea au mai fost două variante, din cât îmi amintesc. Una era fără inelul exterior și o alta era cu inel, dar altfel, cu acoperișul foarte înălțat, că era conceptul de ou, și așa mai departe. Apoi s-a făcut licitația pentru proiectul tehnic. Studiul de fezabilitate este un proiect de autorizație cu liste de cantități, ce materiale este nevoie, ca să se poată face calculul economic, cât costă investiția. Că după aceea au venit și au făcut teste… În mod normal, ar fi trebuit să se facă testul ăla de vânt. Pentru că în caietul de sarcini s-a trecut: se va asigura ventilarea gazonului, fluxul de aer prin nu știu ce.

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din buletin
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele