• 
• 
• 
• 
• 

- 5 Intra in galerie

Pozele precedente Pozele urmatoare

Arbitrajul a avut un rol esenţial, de-a lungul deceniilor, în măsluirea ierarhiilor valorice reale ale fotbalului românesc. Fenomenul a existat, aşa cum vi l-am prezentat şi în episoadele anterioare din "Blaturile fotbalului", şi înainte de cotropirea României de către ruşi, dar organizarea unui sistem de fraudare complex cu ajutorul arbitrilor a avut loc după instalarea comunismului. În episodul de astăzi vom urmări, sub forma unui studiu de caz, modalitatea prin care se exercitau presiunile asupra personajelor importante.

"Corpul de balet" al arbitrilor, sintagmă apărută în anii 80 şi care îi viza pe "fluieraşii" de casă ai echipelor departamentale Dinamo (Securitate), Steaua (Armată) şi Victoria (Miliţie), n-a apărut din neant. Au fost necesari zeci de ani de organizare şi rafinare a sistemului, pentru ca, în final, arbitrajul să devină instrumentul perfect de soluţionare a problemelor din teren.

"Trupa de şoc": arbitrii, observatorul, ziaristul

Spre finalul anilor 80, în Divizia A se confruntau două găşti: cea condusă de Steaua şi cea condusă de Dinamo. La meciurile grele cu membrii celuilalt "clan", atunci când existau suspiciuni că adversarii vor opune rezistenţă, se organiza, cu ajutorul federaţiei, o "trupă de şoc". Dinamo şi Steaua mergeau în deplasările dificile cu arbitrii, observatorii şi ziariştii "de casă". "Crima" devenea, astfel, perfectă: victoria era obţinută, dacă era necesar, cu ajutorul arbitrajului, observatorul federal nu consemna nimic în raport, iar cronicarul asigura la gazetă o relatare "curată".
Existau multiple niveluri de control. Arbitrii ştiau că depind de bunăvoinţa clubului pe orbita căruia erau. Observatorii nu aveau nevoie de instrucţiuni, ei vegheau doar la îndeplinirea "misiunii". Ziariştii erau verificaţi atât de şeful de secţie, cât şi de redactorul-şef ca să nu scrie "prostii".

Sistemul greşeala aşteaptă

În esenţă, modul în care se recrutau arbitrii miza pe slăbiciunile acestora. Unii aveau nevoie de proptele, nefiind suficient de valoroşi pentru a promova în elită. Alţii aveau câte o pată la dosar. Chiar dacă erai corect, o singură greşeală, comisă neintenţionat, te transforma într-un om vulnerabil. Uneori, singura modalitate de a supravieţui profesional devenea pactul cu diavolul.

Pus la zid de familia Bărbuleştilor, Crăciunescu a fost salvat de familia Ceauşeştilor. A confirmat-o off the record, peste ani, chiar Ion Alecsandrescu
Mihai Ciucă, ziarist la Sportul înainte de 1989

Scandalul din 1989

Cazul Ion Crăciunescu, relatat alăturat de Mihai Ciucă, ziarist la Sportul şi martor ocular la evenimentele din 1987, arată în primul rând modul în care sistemul exercita presiune asupra oamenilor.
Datele arată că Steaua n-a mai pierdut, până la Revoluţie, niciun meci cu Ion Crăciunescu la centru după episodul de la Craiova - Olt 2-0, disputat pe 4 aprilie 1987, în etapa a 22-a a campionatului. Lucrurile stătuseră altfel până atunci (pe 28 mai 1986, Dinamo câştigase cu 2-1 derby-ul împotriva steliştilor, la doar câteva zile după ce aceştia cuceriseră Cupa Campionilor) şi aveau să revină la normal la câţiva ani după Revoluţie. Pe 7 iunie 1992, Steaua pierdea iar un derby cu Crăciunescu la centru: 4-5 cu Universitatea Craiova, în Bănie, în etapa 31.

Delegat la meciurile cu risc

În intervalul 4 aprilie 1987 - 22 decembrie 1989, Ion Crăciunescu a fost delegat în special la meciurile complicate pentru roş-albaştri. Dintre cele nouă jocuri, şase au fost deplasări ale Stelei. În sezonul 1987-1988, toate cele patru partide s-au disputat pe terenurile unor echipe "duşmane": la Craiova şi, apoi, în bârlogul "Cooperativei" dinamoviste.
Cel mai controversat dintre jocurile steliştilor cu Crăciunescu la centru a avut loc însă în sezonul 1988-1989, în etapa 20. Până atunci, în respectivul sezon, arbitrul îi mai "fluierase" o singură dată pe stelişti, în etapa a şasea, la 3-2 cu Victoria.
Apoi, în etapa 20, s-a jucat meciul de titlu Steaua - Dinamo. Jocul a rămas în istoria fotbalului românesc prin tensiunea în care s-a jucat, dar, mai ales, prin evenimentele petrecute. Steaua şi Dinamo se aflau la egalitate de puncte, dar era deja evident că roş-albaştrii au pierdut duelul golaverajului şi că erau obligaţi să învingă pentru a lua titlul. Hagi a deschis scorul din lovitură liberă de la 25 de metri, în minutul 14. Meciul era spectaculos, cu două echipe foarte tehnice şi valoroase, dar şi presărat cu durităţi comise în special de dinamovişti. Lucrurile au scăpat de sub control în minutul 74, când Andone (foto) a egalat pentru Dinamo cu o lovitură de cap, la un corner. Apoi, în doar câteva minute, oaspeţii au rămas în nouă jucători, fiind eliminaţi Vaişcovici şi Cămătaru, Steaua a declanşat asediul la poarta dinamovistă, iar Balint a marcat decisiv în minutul 88: 2-1.

Explicaţia unei invincibilităţi

Au urmat apoi celebrele incidente care au fost cenzurate de televiziune şi presă. Andone, împreună cu coechipierii săi, s-a îndreptat spre tribuna oficială, acolo unde tronau Valentin Ceauşescu şi generalii de la Armată. Dinamoviştii au aplaudat ironic, iar Andone a făcut un semn obscen. A doua zi, Andone era eliminat din viaţa sportivă, iar Mircea Lucescu primea ultimul avertisment. Ulterior, fundaşul avea să fie iertat la intervenţia expresă a stelistului Marius Lăcătuş pe lângă Valentin Ceauşescu.
Se poate spune, corect, că în intervalul amintit (1987-1989) Crăciunescu a oficiat doar la succese ale steliştilor pentru că aceştia oricum n-au pierdut aproape niciun meci timp de trei ani. Modul în care au decurs lucrurile la acel Steaua - Dinamo, dar şi în alte partide, arată însă că există o legătură între această performanţă şi felul în care funcţiona fotbalul acelor vremuri.

Crăciunescu ne-a furat / Noi în 10 am jucat / Şi astfel Steaua-PCR / E campioana RSR
Scandare a galeriei dinamoviste

E o mare minciună! Am probe certe că Nertea m-a salvat! E o măgărie să se facă asocierea asta între mine şi Steaua!
Ion Crăciunescu, fost arbitru internaţional

Legătura secretă a lui Crăciunescu cu Steaua

Un meci oarecare, fără nicio miză pentru clasamentul sezonului '86-'87, a fost foarte aproape - la nici o fantă de lumină - să frângă cariera de arbitru a lui Ion Crăciunescu. O partidă între Universitatea Craiova şi FC Olt care a declanşat atunci, încă o dată, toate orgoliile olteneşti, după ce mai mulţi jucători ai Ştiinţei, în frunte cu Balaci, şi chiar şi conducătorul Craiovei Maxima, Corneliu Stroe, luaseră drumul exilului către Scorniceşti.
Aceasta e povestea acelui meci din primăvara lui '87. Pe Central, echipele tocmai îşi încheiau încălzirea în momentul în care brigada condusă de Crăciunescu a constatat că ghetele jucătorilor de la Olt nu aveau crampoanele regulamentare. S-a intrat în sfertul de oră de graţie de aşteptare. Un du-te-vino între gazon şi vestiar. Minutele treceau, tribuna fremăta deja surâzătoare la perspectiva unui 3-0 fără emoţii.

Repriză de 40 de minute

Într-un final, s-a găsit soluţia salvatoare a crampoanelor regulamentare, după mulţi chiar din magazia Universităţii. Toată vânzoleala a durat vreo 12 minute şi a început meciul. Mai nimic notabil până în minutul 40, când Crăciunescu a fluierat finalul primei reprize. Stupoare! Cele 12 minute de întârziere îi dăduseră peste cap şi calculele, şi minutarele.
Banca Ştiinţei a sărit ca arsă, iar cei doi tuşieri i-au confirmat lui Crăciunescu ciuntirea primei reprize. Jucătorii se aflau deja pe tunelul spre vestiare când au fost întorşi din drum şi prima repriză a fost reluată. În cele cinci minute rătăcite de Crăciunescu, Ştiinţa avea să deschidă scorul, iar după pauză să-l majoreze (2-0 în final).

"S-au strâns să-l «cureţe» pe Crăciunescu"

Ei bine, tocmai acel gol oarecare, într-un meci oarecare, înscris în prelungirile primei reprize, a fost cât pe ce să detoneze toată cariera lui Crăciunescu. Straniu cât de înfuriată pe acel episod, FC Olt i-a vrut cu orice preţ capul lui Crăciunescu, a tras toate sforile care păpuşeau traficul de influenţă din sfera politicului şi a fost cât pe ce să obţină şi satisfacţie.
Meciul s-a jucat sâmbătă după-amiază. Duminică dimineaţă, soarta lui Crăciunescu atârna de un fir de păr. "Sportul" avea redacţia în Vasile Conta, la etajul 4. La 1, unde erau şefii CNEFS, iar duminica nu vedeai ţipenie de om, ceva vânzoleală. "Mişa, vezi că s-au strâns toţi să-l «cureţe» pe Crăciunescu", m-a pus în gardă Ioan Chirilă. "Aşa că nu te grăbi cu cronica". "În ziarul de mâine să văd că-l desfiinţaţi pe Crăciunescu!", aceasta a fost linia comandată pe firul scurt, de undeva, de la unul dintre cabinetele de la Comitetul Central, până către redactorul-şef.

"Vocea Americii" în tren

Aşteptam. Cineva, parcă Laurenţiu Dumitrescu, m-a întrebat ce a văzut observatorul federal. I-am povestit însă ce a auzit observatorul federal în trenul cu care ne întorceam către Bucureşti. Numele nu contează, un venerabil. A scos un tranzistor, l-a pus pe măsuţă, în compartiment, şi l-a deschis. Cu sonorul să zguduie tot vagonul. "Aici Washington D.C., transmitem ştirile". Prinsese "Vocea Americii". "Cred că e un post local, pentru că nu recunosc vocea", s-a arătat contrariat trimisul federaţiei. Costică-Suceava, unul dintre tuşieri, a parat cu încercarea de a căuta ceva muzică, să mai treacă vremea. Ce să-l mai întrebi pe venerabil ce-a văzut pe teren...

Un meci şi trei cronici

Am scris cronica, în care nu spuneam mare lucru, şi am aşteptat. Importante erau doar caseta tehnică şi notele acordate arbitrilor. Ăi de sus s-au mai înmuiat, a venit un alt mesaj. Am scris altă cronică şi iar am aşteptat. Cred că, până în final, am scris-o de vreo trei ori şi m-am întrebat de vreo mie de ori pentru ce au vrut să-l mazilească pe Crăciunescu. Pentru că aşa a vrut FC Olt, ce simplu era răspunsul...
Explicaţia iertării păcatelor n-a întârziat. Pus la zid de familia Bărbuleştilor, Crăciunescu a fost salvat de familia Ceauşeştilor. A confirmat-o "off the record", peste ani, chiar Ion Alecsandrescu, unul dintre pionii principali ai episodului: Steaua mai făcuse o recrutare...
În final, o simplă constatare, până la Revoluţie, Ion Crăciunescu a condus nouă partide ale Stelei în campionat. De opt ori, roş-albaştrii au câştigat. O dată au remizat, într-un derby cu Dinamo. Singura insinuare: Crăciunescu i-a purtat noroc Stelei.

Am primit dispoziţie să aşteptăm cu cronica, să vedem ce se decide în privinţa lui Crăciunescu. Iniţial, mi s-a cerut să-l desfiinţez, apoi s-a revenit. Am rescris cronica de vreo trei ori
Mihai Ciucă, ziaristul de la partida Craiova - FC Olt

Nertea avea tot atâta putere câtă aveam şi eu. Un ziarist nu putea să salveze pe nimeni, mai ales în situaţii precum cea în care se afla Crăciunescu
Mihai Ciucă, ziarist la Sportul înainte de 1989

"Nertea m-a salvat, nu Alecsandrescu!"

Ion Crăciunescu îşi aduce aminte de episodul din 1987, dar precizează că ziaristul Gică Nertea, de la "Sportul", l-a salvat, şi nu Ion Alecsandrescu.
Fostul arbitru spune că Nertea a sunat la Steaua sau Dinamo, dar nu ştie la cine, şi dezminte legătura cu Ion Alecsandrescu. "E o mare minciună! Am probe certe că Nertea m-a salvat! E o măgărie să se facă asocierea asta între mine şi Steaua! Dacă îmi aduceţi un singur arbitru care să spună că Ion Alecsandrescu i-a cerut ceva… Era un om de o eleganţă şi o diplomaţie inegalabile! Domnule, mai jucam şah cu el - o dată am jucat şah chiar înainte de un Steaua -Dinamo pe care urma să-l arbitrez -, dar mă credeţi că era în stare să mă lase doar pe mine să întreţin conversaţia, atât de puţin vorbea omul ăsta! Nu făcea niciodată niciun apropo. Avea o forţă mare, dar nu făcea uz de ea".

"Nertea mi-a spus să merg la Steaua sau Dinamo"

Istoria episodului de la Craiova este simplă. "Cei de la FC Olt s-au prezentat la meci cu crampoane neregulamentare. N-aveau altele de schimb şi se părea că jocul nu va putea începe. Am avut mare noroc cu magazionerul celor de la Craiova, Ion Împuşcătoiu, care le-a găsit nişte crampoane regulamentare, pentru că altfel ar fi ieşit mare scandal", povesteşte fostul arbitru. "Jocul a început cu 12 minute întârziere. Eu tocmai îmi luasem un ceas electronic... Acum pare ridicol, dar pe vremea aceea nu era chiar atât de obişnuit în România. Şi, dintr-o eroare, am fluierat pauza cu cinci minute mai devreme. Unul dintre asistenţi, mi se pare Costică Suceava, mi-a atras atenţia, am reluat jocul şi asta a fost tot la meciul acela. Peste o săptămână, trebuia să oficiez la Bulgaria - Luxemburg, mi se pare. Ca să iau ecusonul FIFA, aveam nevoie să conduc la centru două jocuri interţări. Aşa era regulamentul atunci. Şi m-am trezit, brusc, în situaţia să nu mai fiu trimis la acel joc!", continuă Crăciunescu.
Întreaga întâmplare, pornită de la un incident mărunt, capătă accente bizare. "M-am dus la CNEFS (instituţia care conducea sportul) şi i-am explicat vreo 20 de minute lui Alexe, şeful Sportului, despre ce a fost vorba. A fost ca şi cum aş fi vorbit la un stâlp… Am ieşit pe hol şi, disperat, am început să plâng. Atunci m-am întâlnit cu ziaristul Gică Nertea, de la Sportul, ziar care avea sediul în aceeaşi clădire. M-a întrebat ce s-a întâmplat, i-am povestit tot, iar dânsul mi-a spus: «Du-te la Steaua sau la Dinamo, doar ăştia te pot salva!». Nu m-am dus la niciunii. Am înţeles că el a apelat la una dintre ele, nu ştiu la care, dar acea intervenţie m-a salvat. Îi rămân dator toată viaţa pentru ce a făcut atunci pentru mine!".

"N-am fost arbitru partinic"

Crăciunescu e convins că nu familia Bărbulescu a stat în spatele acelei încercări de "mazilire". "Eu vreau să fiu corect: nea Gheorghiţă Bărbulescu era un om extraordinar. Nu se ocupau ei cu astfel de potlogării! Altcineva a fost în spatele poveştii! Domnule, substratul era altul. Deranjasem foarte tare prin decizia de a-i obliga pe cei de la FC Olt să-şi schimbe crampoanele".
Fostul arbitru internaţional ţine să încheie discuţia subliniind încă o dată: "N-am fost în galeria arbitrilor partinici din fotbalul românesc, deşi au fost şi din ăştia. Nimeni n-a putut să-mi spună asta niciodată!".