Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Special | Ştiri pe care e vrem reale în noul an
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Bute l-a bătut pe Ward, Steaua e în finala EL, Neşu e BINE! 12 ştiri şi 12 'prime pagini ProSport' la care visăm în 2012!

Ca fiecare om la început de an, ne-am fixat şi noi nişte obiective pentru 2012. Şi nişte dorinţe. Am extras 12 fapte, la care sperăm să se întâmple în sportul românesc. Dacă se realizează jumătate dintre ele, şi tot va fi un an reuşit. Dacă se întâmplă şi numai ca Neşu să se facă bine, e de ajuns.


Nu ne poate opri nimeni să ne dorim asta, sau finala Europa League cu Steaua implicată, sau campioana decisă corect şi calificată în grupele Ligii, sau Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir pensionaţi în sfârşit. Visăm la nişte Jocuri Olimpice perfecte, deşi poate n-am paria pe ele, aşa cum ne e greu să pariem, dar nu să visăm, un start perfect pentru naţională în preliminariile CM 2014. La sfârşitul anului vom analiza câte pagini din cele 12 se vor împlini.

Copertele pe care sperăm să le vedem şi în realitate în noul an:

Nu e ţeapă! Echipa de spadă a cucerit singurul titlu mondial pentru România într‑un sport olimpic în 2011. Le ţinem pumnii pentru aurul olimpic



Legende! Viorica Susanu şi Georgeta Andrunache pot scrie istorie la Jocurile Olimpice şi, la cum le ştim, o vor face



Campion! E singurul român rămas în cea mai importantă mpetiţie inter-cluburi. Îi ţinem pumnii să o câştige încă o dată cu Inter



Tari! Este sportul care apare în prim-plan o dată la patru ani, dar atunci, invariabil, România e vedetă



Pe bune! Nu ne interesează exact cine va câştiga titlul în Liga I, ci doar să-l câştige fără suspiciuni, iar apoi să se califice în grupele Ligii Campionilor



Naşule, lasă-ne! Actuala conducere a FRF se remarcă doar la DNA, iar în rest se scaldă în mediocritate



Şansă! A fost poate dezamăgirea anului 2011, dar naţionala de handbal feminin poate recupera cu o medalie la JO



Ocazie! Nu depinde de vreun miracol, ci stă în votul patronilor din Liga I. Dacă s-au săturat de blaturi, circ, scandaluri, influenţe, mizerie, vor face schimbarea



KO! Că va fi Froch, Ward sau altcineva, chiar credem că Lucian Bute va unifica centurile



Istorie! Pe 9 mai, România bifează evenimentul anului - o finală de cupă europeană găzduită la Bucureşti. Dacă va fi Steaua una din finaliste, va fi perfect



Erou! A impresionat în 2011 o lume întreagă. E un model pentru noi toţi, ne face să înţelegem ce e cu adevărat important în viaţă. Nu are cum ca 2012 să nu fie anul lui, dovedeşte o putere de luptă incredibilă

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 33 comentarii
Comentează
  • Bute bate pe Ward ,Dragomir si Nasu la puscarie , Ciobanul , Butelie si Savarina sa se duca la * ,Stana si jaaavrele sa retrogradeze , ce bine ar fi ...

    suporter Rapid
  • SA FIE ANUL LUI NESU!!!! SANATATE..... SANATATE MULTA!!!

    suporter Steaua Bucuresti
  • @007: Mă-ta să schimbe centura, să mai facă o cioară împuţită ca tine...Cra-cra...

    suporter Dinamo Bucureşti
Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
682
165
141
117
97
BusinessMagazin.ro
52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO

Peste 100 de ani, 500 de milioane de conturi de pe Facebook vor aparţine unor persoane decedate; numele complet...

Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO
Cele mai neobişnuite ceasuri din lume - GALERIE FOTO
CSID.ro
Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)

Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi...

Pentru 7 din 10 români sexul bun înseamnă sănătate (21:00)
Ai probleme cu inima? Înainte de medicamente, alege să-ţi schimbi...
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Se linge de jos în sus, până ajungi la Iisus! (Poze)
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!Pe plaja, vedetele arată şi mai sexy goale!

Pe alte meleaguri, vedetele stau în continuare dezbrăcate la soare. Una dintre ele este fiica Ornellei Mutti,...

Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în...
Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
Sexgen.ro
Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?

Seara începuse promiţător. Băutură era destulă. Voia bună a descălecat la întâlnirea cu tineretul. La...

Cum comunică femeile, cum comunică bărbaţii – partea I
Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Showbiz.ro
Pentru un weekend sănătos!Pentru un weekend sănătos!

Cea mai aşteptată zi a săptămânii a sosit. Hai să ne bucurăm de un sfârşit de săptămână de vis!

Are 29 de ani şi este virgină!
Pe timp de ploaie!
Descopera.ro

				
				Ce fel de femei preferă bărbaţii?				
			Ce fel de femei preferă bărbaţii?

Când vine vorba de găsirea unor partenere, bărbaţii nu apreciază neapărat farmecul...

Misterul materialului organic de pe meteoriţii marţieni a...
Secretele fierbinţi ale apariţiei vieţii pe Terra
Tare.ro

				
				Clienta fara chiloti pe ea (01:00)				
			Clienta fara chiloti pe ea (01:00)

 O surpriza "placuta" pentru baiatul care livreaza pizza

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie