ProSport Night Run, pe gustul veteranilor, dar și al celor aflați la prima cursă. 500 de concurenți la eveniment | FOTO

ProSport Night Run, pe gustul veteranilor, dar și al celor aflați la prima cursă. 500 de concurenți la eveniment  | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bucharest Night Run într-un cuvânt? Mișto, super, frumos, challenging, perfect, reconfortant, palpitant. La trecerea liniei de sosire, concurenții cu broboane mari de sudoare, răsuflare sacadată și o diplomă în mâini, care să le amintească mereu de ultima alergare din vara lui 2014, în București, nu au avut nevoie de prea mult timp de gândire pentru a descrie inedita întrecere de pe cel mai lat pod hobanat din Europa, servită de ProSport drept provocare de sâmbătă seară, după asfințit.

Fie că au căutat să se îndrăgostească de cursele de alergare, la prima „încercare”, fie că au legat încă o za în lunga serie de concursuri din bagajul de experiențe, fie au făcut un antrenament pentru o viitoare cursă de maraton sau semimaraton, cei 500 de participanți au avut parte de o noapte nebună. „Mi-a plăcut că am alergat 10 kilometri pe podul ăsta gigantic, am putut să văd chestii mișto și nu am făcut-o printre ziduri de beton„, a recunoscut Alexandru. Pe Roxy, chiar dacă cei 5 kilometri au fost obositori, cursa a convins-o să revină și la anul. „A fost foarte interesant să iau podul la pas și nu cu mașina sau cu tramvaiul„. Fostul baschetbalist Virgil Căruțașu, antrenorul Vali Tomescu, voleibalistul Cristian Brânză, sprinterul Cătălin Câmpeanu, triplu-saltista Cristina Sandu, foștii săritori cu prăjina Tiberiu Agoston și Răzvan Enescu, nume grele ale sportului românesc, au fost invitații speciali ai celei de-a treia ediții Bucharest Night Run, cursa care pune Bucureștiul pe harta marilor orașe ale lumii în care oamenii aleargă sub clar de lună într-o seară în care voia bună și mișcarea curată sunt la putere.


Decorul pare desprins dintr-un film american. Timp de două ore, mașinile au avut interzis pe podul Basarab, tramvaiele fiind singurele care și-au respectat programul normal

Dacă Vali Tomescu, omul din spatele medaliei de aur a Constantinei Diță, la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, le-a oferit sfaturi chiar înainte de start concurenților, iar apoi i-a premiat pe cei mai rapizi oameni ai cursei de peste pod, Virgil Căruțașu a alergat alături de fiica sa, Andreea, în cursa de 5 kilometri la Bucharest Night Run, iar încurajările „profesioniștilor” au curs înainte de start, dar și la finalul cursei,

„Prima cursă ever – nota 10 pentru cursă și 20 pentru cum ne simțim”

Seara a început cu muzică, brățări colorate și o încălzire trainică pentru cele două curse de 5 și respectiv 10 kilometri. „Startul cred că a fost cel mai dificil, pentru că a fost înghesuială mare, și cu toate acele nume grele, atleți de performanță, am zis wow! am cu cine să mă lupt! m-a motivat și m-au tras după ei, efectiv!” a mărturisit unul dintre concurenții probei de cinci kilometri, câștigată de Nicolae Soare, sportiv profesionist, specializat în probele de anduranță, de 10.000 de metri și maratoane. Unii concurenți au reușit să treacă linia de sosire cu zâmbetul pe buze și să sărbătorească imediat cu pași de dans „victoria”. „Pentru noi, care ne-am apucat recent de sport, să alergăm 5 kilometri fără oprire – este o performanță! Wow! Să o ducem la bun sfârșit, suntem super încântate. Se vede orașul super. Nici nu știam ce să facem mai întâi, să dozăm efortul sau să admirăm și-n stânga și-n dreapta. Chiar a fost foarte frumos. Cursa a fost de nota zece și cum ne simțim noi… nota 20!„, au spus în cor Claudia și Laura, două prietene care au alergat și apoi au trecut împreună linia de sosire.


Concurenții din ultimele rânduri au așteptat secunde bune după semnalul oficial al startului pentru a porni în cursă. Cronometrarea individuală, a făcut ca poziția în plutonul de start să nu conteze, oferind șanse egale particpanților la trofee

O tură de pod la 71 de  ani – pare ușor pentru un om care spune „efortul fizic nu a lipsit din viața mea de la 15 ani, când m-am îndrăgostit de sport”


Cei 44 de metri lățime ai podului Basarab au fost suficienți pentru a elimina problemele date de aglomerația de la start

„Fără sport, nu poți să-ți menții sănătatea psihică și fizică. În orice meserie, sportul te ajută să faci performanță. Cred că sportul ar trebui să facă parte din programul săptămânal al fiecărui om” este crezul după care se ghidează Nicolae Sdrula – un inginer chimist îndrăgostit de sport, încă din perioada adolescenței, de la 15 ani. La 71 de ani împliniți, se mândrește că este unul dintre veteranii de la startul Bucharest Night Run. Ca și în 2013, a ales  să facă o tură de pod și a terminat în Top 15, după ce cu un an în urmă se mândrea chiar cu o prezență între primii cinci alergători. Se menține în formă alergând de două ori pe săptămână și joacă baschet pentru o a treia zi „cu program sportiv”. Are peste 200 de curse alergate în ultimii 10 ani, astfel încât cursa de 5 kilomtetri de pe podul Basarab i s-a părut relativ ușoară. „A fost o cursă antrenantă, foarte frumoasă prin însăși faptul că este această atmosferă de noapte, e liniște, fără mașini, foarte, foarte frumos„. Astfel, chiar dacă este convins că a fost o concurență inegală, având de alergat împotriva unor „tineri de 35 de ani”, a trecut linia de sosire cu o mulțumire pe care i-o citești repede în glas „la cum mă simt acum, prin simplul fapt că am alergat, este splendid. M-am simțit și mai bine anul acesta, cred că am intrat în atmosferă„, glumește veteranul curselor.


Sportivii s-au răsfirat rapid de-a lungul celor 5 kilometri ai traseului

Podiumul curselor de 5 și 10 kilometri:

 

5 km

10 km

Feminin 12 – 35 ani

1. Claudia Bobocea           19:28

2. Ioana Roșculeț               24:22.2

3. Carmen Ana Dulu          27:41.2

1. Alina Petrescu                 37:08.6

2. Iuliana chiriac                  41:42.8

3. Alexandra Grădinariu      43:17.7   

Feminin + 35 ani

1. Simona Preda                24:10

2. Mirela Mihai                  24:50.7

3. Luiza Andrei                  25:40.4

1. Ionela Muscalu                42:02.6

2. Daniela Petrescu              43:57.1

3. Dana Timotin                   50:44.5

Masculin 12 -35 ani

1. Nicolae Soare               16:51.3

2. Mădălin Manolache     18:37.2

3. Ene Pavel                     18:49.8 

1. Alexandru Corneschi        32:20.7

2. Cătălin Atănăsoaiei          33:11.9

3. Ionuț Marian Purcea        35:45.7

Masculin + 35 ani

1. Ștefan Ciochina           18:50.8

2. Florin Precup               19:27.7

3. Stelian Tufariu             21:06.1

1. Marin Lupescu                  36:26.3

2. Marian Gheorghe             37:17.8

3. Dumitru Marcel Gavris      38:16.3

Lista completă a rezultatelor Bucharest Night Run sunt disponibile pe site-ul oficial al competiției, www.nightrun.prosport.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…