Blatter şi gibonii

Mondialul va începe cu adevărat doar atunci când va avea chef Blatter să-l lase să înceapă. Deocamdată, Planeta Fotbal asistă neputincioasă la o ţicneală care a golit farmaciile de nurofen. Chiar de la partida de deschidere am avut cu toţii senzaţia că ne-a apărut în sufragerie un viespar zumzăitor sau ne-am mutat peste drum de sediul guvernului unde un cârd de tiruri protesteză claxonând asurzitor. Am ajuns deja să ducem dorul fumigenelor, petardelor, sloganurilor la graniţa decenţei. Dorul după un alt tip de sminteală. Era măcar o reacţie umană, nu una a gibonilor cu trompete.

De atâţia ani în pâine, Blatter n-a priceput până acum că un Mondial înseamnă şi o cultură a tribunelor. Fiecare suporter vrea să se audă totuşi când îşi încurajează favoriţii, să se audă în stadion, dar şi acasă, să simtă că freamătă laolaltă cu cei care-l văd la televizor. Doar pentru asta şi-a plătit biletul şi a pornit într-o aventură la mii de kilometri distanţă de casă. În meciul de schidere a jucat Mexicul, cu una dintre cele mai frenetice şi fermecătoare galerii. Spectacol unic. A încântat mereu, a dat culoare atâtor turnee finale cu repertoriul inegalabil. Oameni de toate vârstele cântând cu patos "La bamba" şi tot repertoriul clasic de care ne mai aducem aminte prin vacanţe. De văzut, pe mexicani nu i-a văzut nimeni pentru că nu ne-a fost oferit nici măcar un cadru. De auzit, aşijderea. Exact ceea ce li se va întâmpla pe rând şi englezilor, şi italienilor, şi brazilienilor, şi spaniolilor, chiar dacă Manolo va sparge câte două tobe pe meci. În toată nebunia de acum vom avea parte de cel mai tăcut Mondial din istorie. Ţăcăneală generală doar pentru că Blatter nu aplică şi nenorocirilor alea de vuvuzele tratamentul pentru brichete sau umbrele, lăsate la intrare. Blatter are grijă de industria de trompete de parcă ar fi diamantele Africii de Sud.