Balaci:**”Craiova e singura echipă din lume care a vândut meciuri și a câștigat titlul! În același an!”

Redactor:
Matei Udrea
Balaci:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Balaci descrie circumstanțele în care marea echipă
a Craiovei vindea punctele în anii 70-80, lupta inegală cu Dinamo
și „arbitrajul” celor aflați la retrogradare. Totul, pe bani
grei.

A fost printre cei mai mari fotbaliști ai României. Unii spun, cu
argumente, că a fost chiar cel mai mare.

Și-a început cariera la națională la 17 ani, iar la echipa de club,
la 16. Și-a încheiat-o în plină glorie, la nici 28 de ani, din
cauza unei accidentări la tendon. Lui Ilie Balaci i se spune
„Minunea blondă”, dar el nu se agață de acest apelativ. Spune,
însă, simplu, că „Universitatea Craiova s-a născut și a murit odată
cu mine”. 1972-1985, 13 ani în care Bănia a gustat din hrana
zeilor, nectarul victoriei, servită de, poate, cea mai bună echipă
de club din țara noastră. De trei ori titlul, de patru ori Cupa
României, într-o perioadă în care Dinamo și Steaua călcau pe
cadavre pentru a-și atinge scopurile. Șapte trofee cucerite și
altele vândute pe bani grei, după cum recunoaște Ilie Balaci,
într-un interviu în care explică lucruri pe care presa vremii nu a
avut voie să le spună.

Cui i se datorează, de fapt, apariția „Craiovei Maxima”, cu cine și
cum s-a bătut generația lui Balaci pentru trofee, de ce au vândut
meciurile marii jucători ai Băniei, cu cât erau plătite
performanțele și cum se stabileau, în anii 70-80, echipele
retrogradate, toate le veți afla într-o discuție în care căpitanul
primei formații românești calificate în semifinalele unei cupe
europene a încercat să zugrăvească tabloul real al luptei din
campionatul României acum trei decenii.

„Nevoia te
îndeamnă”

-Domnule Balaci, în cei 13 ani în care ați jucat la
seniorii Universității Craiova, echipa a câștigat trei campionate,
s-a clasat de trei ori pe locul doi și de încă trei ori pe locul
trei. Când a jucat „la titlu” și când i-a lăsat pe
alții?

-Craiova Maxima voia permanent să câștige campionate și cupe, dar
nevoia te îndeamnă… E ca și cum ai fi un tată responsabil, cu
familie și copii acasă, iar salariul din slujbă nu-ți ajunge. Îți
mai iei al doilea serviciu. Așa eram noi… Tot ceea ce a obținut,
a obținut împotriva tuturor.

-Împotriva cui?
-Îți dau un exemplu. Modul în care eram tratați de arbitri. Te
întreb ceva: ce jucători mari a avut România în ultimii 40 de
ani?

-Dobrin, Liță, Iordănescu, Balaci, Orac, Lupu, Hagi…

-… și, dintre toți, care și-a sfârșit cariera din cauza
accidentărilor? Balaci! Atât! M-am accidentat singur? Dacă aș fi
jucat la Dinamo sau Steaua, mi-aș fi încheiat cariera și eu la 35
de ani… Și nu e vorba doar de mine. Au fost accidentați și Zoli
Crișan, și Cămătaru… Modul în care eram tratați noi, față de
ceilalți, era total diferit. Dacă era Dinamo sau Steaua, altfel
stăteau lucrurile. Adversarii jucau altfel, arbitrii ne-ar fi
privit cu alți ochi… Totul era dirijat astfel încât ei să
beneficieze de cele mai bune condiții, de cei mai buni jucători.
Craiova, dacă era în competiție cu Dinamo pentru un jucător, nu
putea niciodată să aibă câștig de cauză.

-Și totuși, a fost posibil ca Universitatea Craiova să formeze acea
echipă senzațională.

-Craiova mare a fost o întâmplare fericită. Să știi că echipa asta
s-a născut, probabil, datorită lui Constantin Olteanu, ministrul
apărării!

-Cum așa?

-A spus că sportivii de performanță pot face armata pe plan local.
Ce a vrut să însemne asta? Negrilă, Tilihoi, Ungureanu, Țicleanu,
Geolgău, Cîrțu, Cămătaru, Irimescu, Crișan, Balaci. Trebuia să
facem armata toți o dată. Dacă nu era Olteanu…

„Au fost situații în care am trântit
meciurile”


-Revenind la blaturi. Îmi spuneați că ați vândut inclusiv meciuri
de titlu…

-La Craiova eram o echipă de băieți deștepți. Știam ce se poate
întâmpla. Ne calculam pașii. Au fost situații în care am trântit
meciurile. Nu spun cui le-am trântit, pe ce sume, că nu-și are
sensul. Dar Craiova cred că e singura echipă din lume care a vândut
meciuri și a câștigat campionate!

-În același sezon?

-În același sezon!

-Spuneați că ați dat inclusiv meciuri de campionat sau de Cupă. Cu
cine?

-Nu mă pune să dau nume, n-are rost.

-Mă uit pe listă și văd că, din cei șase ani în care Craiova a
terminat pe locurile unu sau doi, în cinci v-ați bătut cu
Dinamo.

-… Da.

-Ați vândut inclusiv meciuri care decideau trofee…

-Am încercat. Însă uneori adversarii erau atât de slabi, încât i-am
bătut fără să vrem.

Hoția din
1973


-Mi-ați spus că Teașcă a fost numit la Craiova, în sezonul
1976-1977, pe linie politică, de Păunescu și Eugen Barbu. Erau
chiar așa influenți?

-Veneau la Craiova și oameni din Comitetul Județean, primarul, alți
înalți demnitari, i-am văzut cum se ploconeau în fața lui Adrian
Păunescu.

-Spuneați, ceva mai devreme, că Universitatea a luptat împotriva
tuturor…

-Sezonul 1972-1973. Era spre finalul campionatului. Dinamo își
amână meciul, noi jucăm la Arad, cu UTA. Înscrie gol valabil
Țarălungă, arbitrul îl anulează. Pierdem cu 1-0. Pe urmă joacă și
Dinamo, bate la „U” Cluj cu 5-1 și câștigă campionatul la un gol
diferență…

-Deci, tot cu Dinamo…

-Anul următor, 1974. Tot în ultima etapă. Craiova face cu greu meci
nul la Ploiești, cu Petrolul, iar Dinamo bate FC Argeș cu 7-0. Dacă
am fi pierdut cu 1-0, era egalitate de puncte, iar golaverajul,
exact ca și cu un an înainte. Adică un gol în plus Dinamo
București. Apoi, uită-te la campionatele câștigate de Dinamo și ai
să vezi că în unul sau în două n-a pierdut niciun meci și a făcut
17 egaluri, dacă nu mă-nșel…

„În străinătate mâncau doar titularii”


-Sigur că e greu de estimat acum, dar credeți că, într-o situație
normală…

-La condiții egale, asta însemnând arbitraje, remunerație,
pregătire, Craiova ar fi câștigat, cu siguranță, mult mai mult…
Păi, vrei să-ți spun cum a ajuns echipa asta de trei ori campioană,
în sferturile Cupei Campionilor și în semifinalele Cupei UEFA? Ne
antrenam pe teren de zgură. Ca să putem întreține terenul de pe
Central, ne pregăteam acolo doar de două ori pe săptămână. Dormeam
la hotelul partidului, în niște paturi în care trebuia să stai
încovoiat, ca să nu-ți intre arcurile în coaste. Ghetele ni le
cumpăram noi, din banii noștri. Aveam doar două rânduri de
echipament: unul cu mânecă lungă, altul cu mânecă scurtă. La finala
Cupei României pe care am câștigat-o cu Steaua în ’77, s-a dus
Împușcătoiu aici, undeva, pe Ștefan cel Mare, și ne-a comandat
tricouri, că n-aveam. Ne-am dus în străinătate și mâncam doar cei
11 care eram titulari. Ceilalți aveau mâncare la pachet, de acasă.
Astea erau condițiile noastre, la Craiova!

-Păunescu nu vă ajuta?

-Ce să ajute? Păunescu s-a implicat doar atât cât a fost Teașcă la
Craiova. Nici înainte, nici după aceea nu l-am mai văzut! Lumea
încerca să ne facă echipa nomenclaturii, pentru că eram ajutați de
ministrul de Externe Ștefan Andrei. Să vă dau un exemplu: ce s-ar
fi întâmplat dacă Gică Hagi și-ar fi rupt tendonul fiind la Steaua?
Îl trimitea în străinătate Valentin Ceaușescu să se opereze?

-Probabil că da!

-Mie în sută că-l trimitea! Pe mine a vrut să mă ajute Ștefan
Andrei, că omul mi-a aranjat la o clinică din Köln să mă operez.
Era totul pregătit, trebuia doar să plec. Dar nu mi-a putut lua
viza de ieșire din țară… N-a vrut omul să garanteze că mă mai
întorc.

-Cine trebuia să vă dea viza?

-Păi, cine?

-Securitatea, adică Dinamo?

-Vezi? Craiova a fost o echipă hăituită… A trăit doar datorită
lui Corneliu Stroe (n.r.- președintele clubului). El s-a dat peste
cap să facă rost de bani, să ne țină, să ne bage la facultate, să
ne ferească de presiuni… Era un om extraordinar. Știa când vindem
meciuri. Ne „citea” una-două! Nu ne-a zis niciodată nici
„bandiți!”, nici „hoți”, nici nimic.

-Mi-ați spus că erau cazuri în care, dacă ați fi câștigat
campionatul, prima de la club era de 5.000 de lei, iar pentru Cupă
– de 3.000 de lei. Iar dacă pierdeați, luați 50.000.

-Da. Erau meciuri în care… Aici vorbeam în numele meu. 50.000 nu
erau per total pentru toată echipa, că atunci nu făceam
nimic.

-Mi-ați spus că unele meciuri le vindeați din proprie inițiativă.
Dar presiuni existau?

-Niciodată! La noi n-a venit nimeni, niciodată, să ne spună să
pierdem un meci pentru că așa trebuie!

„Ne propuneau să ne dăm la o
parte”


-Păunescu făcea referire la banii negri din campionat. Acuza că
peste tot se face trafic de puncte și se aranjau meciuri. Era o
practică generală?

-Nu mă pune să vorbesc despre alții, că nu știu. Eu știu că erau
echipe care veneau și ne propuneau să ne dăm la o parte. Da, asta
pot să spun. Erau și bani negri. Și la Craiova am avut parte de ei,
dar târziu. Păi, prima noastră de victorie erau 800 de lei
impozabili, adică 640 de lei în mână. Știu de la adversari că unii
aveau și 5.000, 7.000 sau 10.000…


Craiova a
făcut-o atât timp cât a avut interes. Niciodată pe prietenie sau
din ambiție. Cine voia să bată trebuia să ne
plătească!

Ilie Balaci

Craiova cred că e singura echipă din lume care a vândut meciuri și
a câștigat campionate!

Ilie Balaci

Se agrava trucarea unor meciuri din partea câtorva jucători. Uneori
rămâneai surprins că printre ei s-ar putea număra și Ștefănescu,
Balaci, Marcu, Crișan, Cămătaru. (…) Atmosfera ilicită nu se
destrăma

Constantin Teașcă, antrenor la Univ. Craiova în sezonul
1976-1977

Pe cine bănuia
Teașcă de blat:
Ilie Balaci, Costică
Ștefănescu, Dumitru Marcu, Zoltan Crișan, Rodion Cămătaru, Aurică
Beldeanu, Marius Purcaru, Nicolae Tilihoi, Ion Oblemenco, Petre
Deselnicu



În Sportul s-a sugerat
blatul

Balaci n-a vrut să dea nume, dar descrierea cazurilor în care
Craiova a stabilit cine retrogradează pare să indice campionatele
1977-1978 și 1982-1983.

În 1978, ultima etapă s-a jucat pe 15 iunie, iar FC Constanța a
retrogradat după 1-5 la Craiova. De rezultatul din Bănie a profitat
Poli Iași, care în aceeași etapă a învins FC Bihor cu 4-2.
Dobrogenii s-ar fi salvat dacă obțineau fie și un egal cu
Universitatea.

Cel de-al doilea caz pare să fi avut loc în 1983, pe 2 iulie, în
ultima etapă. CS Târgoviște a învins Craiova cu 3-2 (1-1) și s-a
salvat, după ce oaspeții au condus până în minutul 70 cu 2-1.
Gazdele au întors soarta meciului după ce în „Ștefan cel Mare” a
devenit clar că Dinamo va câștiga cu FC Constanța (a fost 3-0).
Interesant este că, în cronica partidei, ziaristul Constantin
Alexe, de la Sportul, a sugerat că a fost meci aranjat!


„Cine voia să bată trebuia să ne
plătească!”

Craiova Maxima nu făcea cadouri. Nu exista loc de prietenii,
ambiții sau mândrie prostească.

-A hotărât vreodată Craiova cine retrogradează?

-De două sau mai multe ori! Îți dau câteva exemple. Jucam acasă, în
ultima etapă. Respectiva echipă avea nevoie să câștige ca să se
salveze. Inițial, am fost contactați și am zis da. A fost aranjat
până cu o oră și jumătate înainte de joc. Apoi, totul a căzut.
Banii nu ajunseseră unde trebuia, așa cum fusese învoiala. Ne-am
sucit. Am câștigat meciul, s-au salvat ceilalți. La nici două luni,
mergem și jucăm acolo, la cei pe care-i salvasem. Nu spun cum am
fost tratați. Cum au jucat pe teren, ce arbitraj a fost… Ne-au
spart geamul de la autocar… Drept mulțumire că jucau în Divizia A
datorită nouă.

-Ă‚sta a fost un caz…

-Și încă un meci. Pe ăla l-am jucat curvește, cum se spune. La două
capete. Tot în ultima etapă. Noi aveam nevoie de victorie ca să
luăm titlul, dacă Dinamo nu câștiga acasă. La un moment dat, Dinamo
era condusă cu 1-0. Atunci, noi am forțat puțin și am preluat
conducerea. Apoi am jucat la așteptare, să vedem. Spre final,
Dinamo a întors și a câștigat, mi se pare, cu 3-1. Nu mai avea
rost, așa că și noi ne-am dat la o parte, iar gazdele au câștigat
și s-au salvat de la retrogradare…

-A fost cam pe muchie…

-Da, am jucat curvește… Pentru că banii se luaseră deja…

-Înțelegerile cu adversarii le făceați prin
intermediari?

-Niciodată prin intermediari. Discuți doar cu cineva pe care-l
cunoști, de la clubul advers. Nu cu jucătorii. Ei nu trebuie să
știe. Pentru că, dacă adversarii află, atunci iese circ și se
prinde toată lumea. Oricum, cu Dinamo și Steaua e exclus să fi fost
înțelegeri între noi.

-Ați făcut și blaturi pe prietenie?

-Craiova a făcut-o atât timp cât a avut interes. Niciodată pe
prietenie sau din ambiție. Cine voia să bată trebuia să ne
plătească! Păi, cu ce crești copiii? Cu mândrie prostească?

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…