Sandra se strecoară prin mulțimea care vrea să-i fure un sărut. Se cambrează în scaunul cinematografului unde rulează pelicula The Bourne Legacy. Revine acasă. Sare la volanul mașinilor primite cadou de la sponsorul Renault. Își valorifică intens momentele libere alături de cei dragi. Se întoarce la capitolul premieri. Se alege cu un Samsung Galaxy S3. Jonglează printre interviuri. Cam așa se derulează o zi din viața Sandrei fără gimnastică. Ieri, ea a acceptat provocarea ProSport de a oferi un altfel de interviu.
Sandra, cât crezi că reziști fără să pronunți cuvântul gimnastică? E un sport de suflet și vorbesc întotdeauna cu plăcere, de când am aterizat la București, până azi și așa va fi și peste o lună. Sunt fericită, mă simt bine, nu-mi vine să cred că am intrat în vacanță, însă îmi lipsește și mișcarea și de aceea compensez mergând foarte mult pe stradă sau în mall. Acum îmi permit să zic… mall. Și știi ce mă bucură din suflet? Faptul că lumea mă oprește, îmi cere autografe, facem poze și asta denotă faptul gimnastica a fost vizionată în România și că am fost destul de apreciate.
În ce categorii de vârstă se încadrează fanii tăi? Copiii sunt un pic mai timizi și îi înțeleg. Mă întreabă dacă sunt eu și dacă le permit să-și facă o poză cu mine sau dacă ar putea să mă pupe. Și adulții sunt destul de politicoși. Am văzut aseară și adolescente de vârsta mea sau un pic mai mari care m-au întrebat: „Pot să te pup, Sandra? Pentru că vreau să te felicit. Ai fost minunată!”.
Ce-ți permiți să faci acum față de luna trecută? Îmi permit să mă trezesc când vreau, doar că nu mai pot să dorm cât aș fi vrut înainte când făceam antrenamante. Acum, când sunt liberă, mă trezesc devreme. Noaptea pot adormi, nu mai am niciun fel de problemă, pentru că înainte îmi făceam exercițiile în minte și oarecum aveam emoții care nu mă lăsau să mă odihnesc. Abia după ce mă linișteam, reușeam să adorm cu pernele în brațe.
Cu câte? Am vreo două și una pe care pun capul. Îmi place să le țin în brațe, cum țineam și mascotele. Am acum o geantă plină de mascote din Londra, pe care le voi dărui persoanelor care mi-au fost alături. Nici nu știu câte am îndesat în geantă, mai mult de 20!
Din punct de vedere al alimentației ce s-a schimbat? Mănânc doar o dată sau de două ori maximum pe zi. Seara mănânc, cu toate că se zice că dacă mănânci seara te îngrași, dar nu mă ghidez după ideea asta. Pot să mănânc și în miez de noapte, dar evit pentru că mă simt mult mai bine așa cum m-am educat de când sunt mică. diagonala începută în 2002
Când ai realizat prima dată că ți-a început celebritatea? Cred că în anul 2006, de când am devenit senioară, pentru că la juniori nu te poți considera vedetă, practic e doar debutul în gimnastică în momentul trecerii de la juniorat la seniorat. Dar niciodată să știi că nu m-am considerat vedetă și n-o să mă consider vreodată ca având acest statut. Pur și simplu sunt eu. Sandra Izbașa.
Ce ai învățat de la Nicolae Forminte sau de la cuplul Bitang-Bellu? Acum nici nu știu, pentru că m-am format pe parcurs, m-au luat de când eram doar copil. Domnul Forminte a avut grijă să îmi arate o anumită cale, iar doamna Mariana și domnul Bellu mi-au arătat o altă cale. Așa că le mulțumesc tuturor din suflet pentru că prin ei am ajuns ceea ce sunt acum și tot datorită lor am ajuns în punctul în care mă aflu în prezent.
Să ne întoarcem puțin în Londra. Îți reproșezi ceva la ultima diagonală? Mi-ar ieși acum și dacă aș face-o de 100 de ori consecutiv, dar nu pot compara momentul de la Londra cu cel de acum, întrucât evoluția de acolo a fost influențată de mulți factori. Eram în timpul unui sol, concuram la cel mai înalt nivel, iar ratarea a fost cauzată de mulți factori…
De câte ori ai repetat-o? De multe ori!
De 100 de ori? Nu, nu! De mult mai multe ori, pentru că am repetat-o de la 12 ani (n.r. Sandra are acum 22 de ani), deci realizezi câte repetări s-au adunat. Dar n-o să‑mi pară rău pentru ce am făcut, sunt om, asta a fost, știam că puteam să fac totul bine, dar vreau să rămân doar cu rezultatul pozitiv de la aceste Jocuri Olimpice.
Ești o persoană echilibrată sau trăiești în extreme? Sunt o persoană echilibrată și atunci când pierd și atunci când câștig și probabil că nimic nu mă va face să mă schimb. Îmi găsesc fericirea în fiecare zi pe care o trăiesc, nu pot să zic că ceva anume îmi induce o stare de bine. Trăiesc fiecare clipă și la sfârșitul unei zile pot spune mereu: „Uite, asta a fost o zi reușită!”
Unde anticipezi că te vei afla peste un an? Acum chiar nu știu, pentru că nu-mi dau seama nici unde voi fi mâine sau poimâine, vreau să o iau treptat, nu vreau să mă mai gândesc la viitor. De fiecare dată când am făcut-o, nu s-a mai pupat realitatea cu așteptările mele și așa am ajuns să merg mai bine din aproape în aproape.
„Îmi maschez supărările”
Cum a trecut dubla campioană olimpică de la un dram de zgârcenie la generozitate De pe tricoul ei ne sar în ochi o pisică blândă – „nu știu cine e pisica asta, așa au făcut-o creatorii piesei vestimentare” – și cinci litere de-o șchioapă care vorbesc perfect despre punctul carierei sale – „Vogue? Îmi place să cred că sunt la modă, dar cred că am mai rămas puțin în urmă între timp. Parcă nu pot să zic că sunt în vogă”. Și totuși…
…antrenorii echipei Statelor Unite au susținut la finalul concursului de la sol că ești una dintre cele mai frumoase sportive ale lumii. Cât contează această calitate în gimnastică? Le mulțumesc frumos, poate contează, poate nu, n-am reușit până acum să-mi dau seama. Dar dacă așa a vrut Dumnezeu să fiu, atunci mă bucur din suflet pentru că sunt plăcută și nu numai în sala de gimnastică. Și pe stradă! Pentru că te simți altfel și când ești în afara concursului, adică nu te afli în postura de a-ți fi rușine de tine. În România sunt multe fete frumoase și chiar de multe ori întorc capul după ele pe stradă. Uite, un model de frumusețe pentru mine ar fi Megan Fox sau Jessica Alba din cinematografie pentru ca cititorii să-și facă o idee. Ele sunt niște tipe perfecte din acest punct de vedere.
„Mi-e dor de școală”
Privirea ta pare că transmite mereu exaltarea sportivului care se bucură că a terminat un concurs cu bine. Chiar și după solul de la Londra ai ieșit cu zâmbetul pe buze… Suntem oameni și avem anumite trăiri, fie de fericire, fie de amărăciune. De obicei, eu încerc să le ascund pe cele de supărare pentru că nu vreau să arăt lumii întregi suferința prin care trec. Prefer să le maschez și să împart lumii numai energie pozitivă. Cel puțin așa mă străduiesc…
Ochii verzi niciodată să nu-i crezi? Nu, nu… Asta n-are nico legătură cu mine, e doar o zicală făcută pentu că rimează bine. Păi, ce? Ochii căprui fură inima oricui!? Sau ochii albaștri nu mai știu ce fac? Contează ce ai în suflet, culoarea ochilor nu te poate defini ca om, sufletul vorbește cel mai bine despre tine.
Care e cea mai mare bogăție a ta la 22 de ani? Persoanele dragi, oamenii apropiați sufletului meu, pentru că mi-au fost întotdeauna alături și la bine și la rău. Aș face totul pentru ei, deoarece sunt o tipă generoasă. Am învățat să fiu așa atunci când eram mică, pentru că mama a observat la mine un dram de zgârcenie și m-a dezvățat de acest obicei. Și pot să spun că-i mulțumesc mult pentru faptul că m-a schimbat. M-a făcut să am o altă percepție despre altruism… generozitate…
De ce ți-e dor din perioada copilăriei? De școală îmi este dor și de colegii din clasele 1-4 și 5-8, bine 5-6, pentru că pe urmă am plecat la Deva. Dar să știi că nu i-am uitat nici ei pe ei și nici ei pe mine. Mi-au transmis multe mesaje și acum, la Jocurile Olimpice și asta m-a bucurat enorm. Eu am rămas aceeași Sandra și așa voi fi mereu.
Mi-e dor să merg cu metroul prin București. Ultima dată am mers în Londra Sandra Izbașa, campioană olimpică
Care e cel mai bun portar dinamovist din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER