17 răniți după două explozii care au șocat România!** Un fotbalist, DJ în clubul groazei

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Daniel Lup
17 răniți după două explozii care au șocat România!** Un fotbalist, DJ în clubul groazei
  • Publicat:
  • Actualizat:

O explozie puternică a avut loc, în cursul nopții, în jurul orei 01:00, într-un club din centrul orașului Sighetu Marmației (județul Maramureș). În urma deflagrației, șapte tineri, șase fete și un băiat, au fost răniți, fiind transportați la spitalul din localitate și ulterior la București, la Spitalul de Arși.
Ulterior, duminică dimineață, la ora 10:00, o a doua explozie a avut loc în același imobil, fiind rănite alte 10 persoane sosite la fața locului pentru cercetări.

Din câte se pare, deflagrația din clubul Eufobia s-a produs când mai multe fete și-au aprins țigările, toaleta localului sărind în aer. DJ-ul clubului este portar la Sighetul Marmației, club care activează în Liga a IV-a. Este vorba despre portarul Ionuț Moldovan (19 ani).

„Din fericire nu am fost eu aseară în club, a fost un prieten al meu, eu am fost liber. Toată lumea este șocată de acest incident”
, a declarat Moldovan pentru www.prosport.ro.

E cel mai grav incident din Sighetul Marmației. Mă bucur că nu a fost Moldovan în club aseară deoarece ar fi fost cu siguranță afectat. Are numai 19 ani, e rapidist și seamănă la fizic cu Dani Coman”, a spus pentru www.prosport.ro. Gheorghe Pop, președintele clubului din Sighetul Marmației. Totodată, acesta e și consilier local în respectivul oraș.

CITEȘTE AICI MAI MULTE DESPRE STAREA RANITILOR SI VEZI IMAGINI DE LA LOCUL EXPLOZIEI:

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!

Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene

Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele

CUTREMUR în România, chiar în ziua DE FLORII. Ce magnitudine a avut seismul

A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO

Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare