Cu Danemarca am jucat la fel ca și cu Muntenegru: nimic. Ce pierdem noi, ce pierd Burleanu și Daum dacă nu ne calificăm

Redactor:
Matei Udrea


Cu Daum, naționala tricoloră bate pasul pe loc. La jumătatea campaniei de calificare pentru Mondiale, bâjbâim ca și cum ieri ne-am fi strâns de pe drumuri. FOTO: Mediafax

România n-a câștigat nici când a făcut cel mai bun joc al său de până acum în preliminariile pentru Mondialul rusesc. 0-0 cu Danemarca înseamnă șapte puncte pierdute din totalul de nouă puse în joc până acum pe terenul nostru. N-am bătut niciuna din contracandidatele la primele două locuri și șansele de calificare sunt de acum, realist vorbind, mai degrabă utopice.

Duminică seară, la Cluj, a părut pentru prima oară că ideile selecționerului Daum se apropie de ceea ce știu să joace românii. Din păcate, această apropiere s-a făcut prea încet – după mai bine de șase luni și jumătate de campanie – și a durat prea puțin: o singură repriză – prima. Ultimele 45 de minute au pus capăt speranțelor că germanul are capacitatea să regleze din mers mecanismul de joc. Blamat pentru ratările uriașe din prima parte a meciului, Keșeru a fost schimbat în minutul 60 cu așteptatul Alibec, dar între timp dinamica jocului se schimbase. Danezii, o echipă solidă la propriu, dar departe de Polonia care ne zdrobise în precedentul meci, au fost cei care s-au priceput să folosească pauza, iar ultimele 45 de minute au fost doar o presiune tot mai accentuată la poarta lui Tătărușanu.

Ce nu a mers – a văzut toată lumea. Ce a funcționat, totuși? Benzar, în primul rând. Deși atât unul cât și și celălalt au avut unele ezitări, Chiricheș stoper dreapta și Săpunaru libero au fost eficienți. În prima jumătate de oră am avut mai multe ocazii decât în toată partida cu Polonia, iar Danemarca a avut primul prilej să marcheze abia în minutul 45, pe flancul Latovlevici – Toșca.

Prea puțin, prea târziu, prea neconvingător pentru conjunctură. România a avut, în aceste preliminarii, șansa unei grupe echilibrate, care chiar și acum, după tot traseul foarte prost, încă ne mai oferă – culmea! – șansa teoretică la locul 2. Cu victorii acasă împotriva Armeniei și Kazahstanului, o victorie în Muntenegru și egaluri în Danemarca și Polonia, am putea spera îndreptățit la poziția secundă în grupă.

Dar problema nu este asta. Problema este jocul. România nu joacă nimic. Ultima repriză a partidei cu Danemarca a fost cam la fel cu prima a partidei cu Muntenegru, din debutul campaniei. Același haos, aceeași inadecvare, aceiași jucători debusolați, prost puși în teren. Echipa este dezorientată – acesta este cuvântul. Contra Danemarcei, tricolorii au părut tot mai pierduți, tot mai depășiți de evenimente pe măsură ce s-a înaintat în meci. Iar selecționerul – fără reacție pe margine.

Dacă după meciul cu Muntenegru a existat o explicație și o scuză – FRF numise selecționerul târziu, nu-i asigurase niciun amical prealabil -, acum nu se mai poate vorbi despre așa ceva. Dacă după opt luni și șase meciuri (cinci oficiale și unul amical) suntem tot în punctul de unde am plecat, atunci nu avem de ce spera că peste alte opt luni vom fi mai avansați. Timpul trece și, la națională, nimeni nu poate aștepta doi-trei ani, ca antrenorul să se lămurească despre ce este vorba.

Partea proastă este că părem să fi intrat într-o fundătură. Este clar că germanul adus de Burleanu la națională nu va demisiona. Este la fel de clar că nici FRF nu îl va demite. Motivele sunt simple: clauza de reziliere a contractului este de 3 milioane de euro, iar Daum câștigă 60.000 de euro pe lună.

Pe de altă parte, este improbabil atât ca naționala să-și revină, cât și ca să se califice la Mondialul din 2018. Pentru noi, suporterii naționalei, înseamnă alți patru ani de așteptare. Patru ani irosiți după alți 20.

În același timp, această campanie eșuată va fi cu efecte grave atât asupra FRF, cât și asupra șanselor de realegere ale lui Burleanu anul viitor. Ratarea calificării la Mondiale va lipsi bugetul federal de multe milioane de euro – atât de la FIFA, cât și din contractele de sponsorizare. Fără bani de împărțit în anul electoral și cu cheltuieli tot mai greu de suportat, actuala conducere a FRF va avea mult de furcă pentru a convinge alegătorii la scrutinul din 2018ont-family:Arial;mso-ansi-language: RO’>ât de la FIFA, cât și din contractele de sponsorizare. Fără bani de împărțit în anul electoral și cu cheltuieli tot mai greu de suportat, actuala conducere a FRF va avea mult de furcă pentru a convinge alegătorii la scrutinul din 2018.

 

Redactor:
Matei Udrea
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×