Dinu Gheorghe e a doua victimă a ieşirii lui Negoiţă

6 mai 2015 19385 afişări Comentează şi tu Blog

Ochii lui Dănciulescu s-au mărit, o căutătură de om uimit, în timp ce Radu Naum anunţa declaraţii “şocante” făcute de patronul lui Dinamo despre Ştefan Bărboianu şi despre blaturi. De data aceasta, eticheta fluturată zilnic cu atâta uşurinţă de media din România nu surprinde cu adevărat importanţa declaraţiilor. Ionuţ Negoiţă este primul finanţator din fotbalul românesc care îşi numeşte un fotbalist “ticălos” şi “trădător”, care spune că s-a săturat să fie luat de prost şi că va da informaţii autorităţilor despre blaturi, sume de bani, şi persoane. Probabil că în celulele de la Poarta Albă, acolo unde sunt închişi Cristi Borcea şi Ioan Becali, întemniţaţii au început să simtă cum timpul se dilată, iar speranţa de eliberare se comprimă.

În redacţia ProSport, mereu gălăgioasă, nici măcar tastele nu s-au auzit timp de 4 minute. O performanţă incredibilă mai ales că este vorba despre un discurs al lui Negoiţă, un tip care nu a impresionat niciodată prin talentul său oratoric. Probabil cele mai interesante 240 de secunde din istoria recentă a clubului au fost curmate brusc de o decizie aproape simultană a producătorilor de emisie de la DigiSport 3 şi DolceSport. Cele două televiziuni de sport aveau un program prestabilit care trebuia respectat în ciuda subiectului demn de grafica galbenă specifică Breaking News.

Ironia momentului e savuroasă. În vremea relaţiei RCS RDS – Dumitru Dragomir, nimeni de la DigiSport nu avea voie să vorbească în emisiuni sau să scrie în ştiri cuvântul tabu “blat”. Când plăteşti aproape 30 de milioane de euro pe an pentru un produs pe care îl numeşti Premium, nu îţi poţi permite să arăţi defectele sale fundamentale. Acum, când moderatorii Digi discută liberi despre aranjamente, un producător zelos taie cea mai consistentă mărturie a unui finanţator dintr-un fotbal cangrenat până în măduvă.

Dar să revenim la monologul lui Negoiţă care a continuat şi după întreruperea transmisiei TV. Pentru cei care nu ştiu, iată principalele lui declaraţii:

  • "Aţi mai văzut un jucător de 27 de ani, cu 200 şi ceva de meciuri în Liga 1, să facă aşa ceva în faţa arbitrului, două faulturi consecutive la modul evident? Îl avem pe Nedelcearu care are 18 ani şi a jucat extraordinar. Îl felicit. Vorbim aici despre golănii. Vorbim despre ticăloşii!"
  • "Vă aduceţi aminte când Mititelu a spus despre Bărboianu că este un trădător? Revin, Bărboianu a fost dat afară. Măselele stricate trebuie date afară şi nu e adevărat că a fost amiabil. Vă spun foarte clar, a fost dat afară. A avut dreptate Mititelu că acest jucător este un trădător"
  • "M-a trădat pe mine, de unde îşi primeşte banii şi avea un loc de muncă, dar şi-a trădat colegii. Avea o primă de 3000 de euro.
  • Steaua a trebuit din nou să ne umilească. Prin cine? Prin ai noştri"
  • "Lasă prostiile, lasă golăniile că te bate Dumnezeu. E şi greşeala mea. De acum încolo fiecare jucător care va veni la Dinamo va fi  verificat foarte bine. Din păcate, mai sunt jucători în fotbalul românesc care procedează ca Bărboianu"
  • "Bărboianu, dacă mai joacă fotbal, o va face doar dacă mai găseşte vreun fraier ca mine. Dar în condiţiile în care se ştie foarte clar ce poate acest băiat, nu cred că va mai juca fotbal şi toţi ticăloşii ăştia, golani, care fac lucruri ca el n-ar trebui să mai fie în fotbal. Aşa fotbalul se va curăţa"
  • "Vă spuneam că nu e la prima abatere el. Ştiu cine, ştiu locul, ştiu despre cât e vorba. Ştiu lucruri pe care le voi spune, dar nu public. Le spun în faţa autorităţilor pentru că nu las lucrurile aşa. M-am săturat să fiu bătaia de joc, să fiu înjurat de publicul dinamovist şi pe bună dreptate. Nu m-am informat când l-am luat pe acest băiat"

Cât timp a vorbit Negoiţă, Mircea Rednic a tăcut profund. Din cadru lipsea Dinu Gheorghe, preşedintele proaspăt instalat care a insistat pentru noul antrenor, însă el nu a venit la Săftica pentru a nu se face de râs în direct. Indirect însă, finanţatorul l-a criticat dur. Cu o zi în urmă, Dinu promovase informaţia că Bărboianu şi Dinamo s-au despărţit amiabil. “N-a fost nimic amiabil. A fost dat afară”, a tăiat-o scurt Negoiţă în conferinţa de presă. Un croşeu pe care nu l-am văzut duminică la Mayweather-Pacquiao, trimis în bărbia preşedintelui care ar fi vrut să-l ţină pe Bărboianu la Dinamo în continuare.

Furia care se simţea în cuvintele dure ale finanţatorului explică aparenta cruzime cu care a dat afară un fotbalist care în toamnă juca într-un alt meci cu Steaua la câteva ore după ce soţia sa pierduse sarcina. “Ştiu locul, ştiu cine, ştiu despre cât e vorba, o să le spun autorităţilor”, a spus Negoiţă, păstrând totuşi misterul asupra evenimentului. Cel mai probabil, însă, este vorba despre finala Cupei României din 2011, Steaua – Dinamo 2-1, un meci disputat pe vremea când actualul finanţator era doar acţionar. E partida despre care Negoiţă a mai vorbit în trecut, lăsând să se înţeleagă că ştie mai mult decât vrea să spună.

Ieşirea lui Negoiţă va fi cu siguranţă contraatacată în următoarele ore şi zile de oamenii onorabili din fotbalul românesc. Va fi provocat să spună tot ce ştie, va fi ironizat că nu ştie să gestioneze o “situaţie de criză” (pe vremuri, Jean Garabet, fostul preşedinte de la Farul, avea o vorbă: “De ce să dau afară un blatist, să fac scandal şi să pierd bani, când pot să tac din gură şi să-l vând la vară!?”) şi i se va spune că nu se pricepe la fenomen.

Cu siguranţă, Negoiţă nu se pricepe la fotbal, însă mai mult ca sigur se pricepe mai bine la oameni. În consecinţă, din reprezentaţia sa de astăzi se nasc noi întrebări:

- Dacă a ştiut locuri, nume şi sume de bani, de ce a tăcut până astăzi?

- Cum a putut să stea la Dinamo lângă acţionari care au apăsat ani de-a rândul felurite butoane şi le-au cumpărat antrenorilor până “şi vântul” din timpul meciurilor?

- De ce şi-a dorit să intre într-un fotbal corupt?

- De ce i-a adus la club pe Dinu Gheorghe, surprins recent într-o casă de pariuri, şi pe Mircea Rednic, care a plecat de la Dinamo după un scandal monstru cu jucătorii, nemulţumiţi de modul în care antrenorul a distribuit o primă oferită de un alt club pentru o victorie cu Steaua?

- Va rezista presiunilor mari la care va fi supus în următoarele zile?

Săptămâna viitoare, Negoiţă a promis o nouă conferinţă de presă, cu noi “dezvăluiri”. Între timp însă, s-ar putea să fie chemat la DNA, iar după declaraţiile date acolo să i se sugereze să păstreze discreţie în privinţa cazului. 


PS - Ionuţ Negoiţă a oferit un răspuns parţial la prima întrebare de mai sus chiar în timpul conferinţei, însă momentul nu a fost suprins în direct la TV. Iată ce a spus finanţatorul lui Dinamo, potrivit site-ului DigiSport:

"Am tăcut vreun an de zile, pentru că am vrut să stau de vorbă cu multă lume pentru a vedea ce înseamnă fotbalul românesc, dar nu voi mai tăcea. Unele lucruri le voi spune public, dar cele mai multe le voi oferi autorităţilor pentru a căuta probe"

PS 2 - Dacă Bărboianu a fost cumpărat, trebuie să fi existat şi un cumpărător. Primul reflex este să te gândeşti la George Becali, proaspăt eliberat condiţionat, dar care are o perioadă de  probă de 8 ani. Potenţialul efect asupra sa şi asupra clubului Steaua în cazul unui nou dosar penal legat de corupţie în fotbal e lesne de intuit.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.