Opinie | ”Scandalul imnului”, între OBLIGATIVITATE şi LIBERUL ARBITRU

21 ian 2016 1560 afişări Comentează şi tu Highlight
Opinie | ”Scandalul imnului”, între OBLIGATIVITATE şi LIBERUL ARBITRU

După ce a trecut valul de naţionalism ofensat, în urma aşa-zisului ”Scandal al imnului naţional”, iscat de o adresă semnată de ministrul tineretului şi sportului, Elisabeta Lipă, cred că putem să privim un pic mai aşezaţi acest subiect atât de delicat.

Instigaţi de câţiva băieţi care au înţeles ce au vrut ei (sau ce au vrut alţii!), oamenii s-au aruncat şi au sfâşiat-o pe fosta mare canotoare, acuzând-o că vrea să ”interzică imnul naţional” în contextul atât de delicat al atitudinii ostile arătate de publicul din zona ”Harcov” faţă de tot ce înseamnă românism. Cu riscul de a-i înfuria din nou pe naţionaliştii convinşi sau de ocazie, consider că în fond intenţia Elisabetei Lipă nu a fost rea, ci doar neexplicată pe deplin. Bine, nici nu s-a dorit disecarea ei; e mai uşor să judeci la suprafaţă, populist.

În primul rând, adresa din 13 ianuarie 2016 a MTS, semnată de Lipă, nu interzice imnului naţional, ci doar arată situaţiile când e obligatorie intonarea sa, plus amenzile prevăzute pentru cei care nu respectă caracterul impus al legii. Deci, nicio interdicţie. Legea nu este limitativă, aşa că imnul poate fi cântat, intonat, îngânat sau murmurat de oricine, cu orice ocazie, fără riscul de a păţi ceva. Ar mai fi în discuţie textul de pe pagina personală de facebook a ministrului, dar trebuie făcută o distincţie între o interpretare personală şi o poziţie oficială, susţinută de acte.

Esenţa acestei controverse este legată de un singur cuvânt: OBLIGATIVITATE. Şi subliniez acest lucru. Federaţia Română de Baschet este singura care şi-a trecut în regulament obligativitatea intonării imnului naţional, prevăzând amenzi drastice pentru cei care nu-i respectă cerinţa. Bun, vor spune patrioţii, şi ce-i rău cu asta? Ce e rău să se cânte imnul naţional într-o sală de sport, la un meci din campionatul intern? Păi nu e rău, doar că lucrul acesta ar trebuie să ţină de o decizie voluntară a celor implicaţi în acel meci. Ei trebuie să-şi dorească acest lucru, să simtă ceva pentru imnul naţional, să-l respecte, să-l cânte, nu să-l huiduie şi să-i întoarcă spatele atunci când se intonează.

Ce factor educativ are intonarea imnului în faţa unor tribune pline de babuini, care ţopăie în timpul solemnităţii (şi nu mă refer neapărat la Sf. Gheorghe!) sau în faţa unor scaune goale, cum se întâmplă în ultimul timp la meciurile echipei de baschet Dinamo, care joacă fără spectatori? Vă daţi seama ce înflăcăraţi devin cei 20 de sârbi, americani şi alţi străini de pe parchet, că atâţia sunt la baschet, pe lângă cei 3-4 români din ambele echipe, când aud ”Deşteaptă-te, române!”?  Sunt şi locuri speciale, cum există în Ardeal, dar acolo trăirea vine din interior, dintr-un spirit înălţător, transmis din generaţie în generaţie. E voinţa lor, nu o OBLIGATIVITATE impusă prin lege.

Oreste Teodorescu spunea marţi în studioul Realităţii TV că imnul naţional are aceeaşi valoare de simbol ca o rugăciune. Aşa cum Tatăl Nostru ne apropie de Iisus Cristos, tot aşa imnul naţional ne leagă de strămoşii care şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră. O parabolă sublimă, însă cum ar fi dacă federaţia română de baschet ar veni mâine şi ar impune OBLIGATORIU ca toate meciurile din campionatul intern să înceapă cu Tatăl Nostru? De ce ar fi rău? Cine are ceva împotriva religiei, a Mântuitorului? Să vedeţi atunci reacţii pro şi contra.

Revenind la imnul naţional, în simţirea lui trebuie să intervină liberul arbitru, libertatea care stă în interiorul fiecăruia de a lua decizii, dincolo de dogme şi de legi. Oamenii din ţara aceasta au fost forţaţi prea mulţi ani să gândească într-un fel sau altul, sub spectrul OBLIGATIVITĂŢII. Nu faci ce ţi se spune, ia tu una peste bot! Nu gândeşti cum spunem noi, ia tu o amendă! Nu mai merge aşa, chiar dacă în discuţie e imnul naţional. Există o singură lege care stabileşte obligativitatea în acest caz, iar litera ei este clară.

Mai nou, s-a trimis în Parlament un proiect de amendare a legii astfel încât la toate etapele finale de campionat naţional, indiferent de vârstă, să se intoneze OBLIGATORIU imnul naţional. Bun, revenim la întrebarea unora: şi ce-i rău în asta? Oameni buni, făceţi-i pe copii să se ataşeze de valorile naţionale prin modele pozitive, prin empatie cu faptele marilor eroi ale neamului, prin frumuseţile acestei ţări minunate, prin protecţie şi dragoste, prin regăsirea lor în marile succese ale sportivilor români. Atunci vor iubi cu adevărat imnul naţional şi îl vor cânta fără să-i oblige nimeni.

Apropo, ce faceţi dacă într-un colţ de ţară nu există staţie de sonorizare să pună imnul, îi obligaţi pe copii să aducă bani de acasă pentru a plăti amenda?

http://www.prosport.ro/highlight/opinie-scandalul-imnului-intre-obligativitate-si-liberul-arbitru-14975065
14975065
comments powered by Disqus
Versiune selectata: mobil / standard
ULTIMA ORĂ
CEL MAI DUR ATAC de până acum al lui Putin la adresa României. A spus-o pentru prima dată cu subiect şi predicat. ESTE O ŢINTĂ