FOTO & VIDEO 200 de români au intrat în pielea celui mai rapid om al Planetei, la Slănic!** Bolt în România

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Salina Slănic Prahova, un imperiu bine consolidat din punct de vedere sportiv, s-a transformat ieri în gazda primului concurs de alergare pentru amatori organizat vreodată în România. 200 de competitori au luat startul în trei probe – sprint (80 m), cros (8 km) și ștafetă 4×800 m – marea campioană la aruncarea discului, Nicoleta Grasu (40 de ani), fiind invitata specială.

Nico îl ia de mână și îl trece strada spre marea performanță și pe fiul său, Ștefan (9 ani), deja aruncător de greutate. E fascinat auzind că metropola-buncăr îl așteaptă cu sculptura în sare a idolului Bolt. Stă ca pe ghimpi în liftul de opt persoane! Coborâm, iar puștiul îi trasează deja mamei obiectivele pentru JO: medalie și autograf Bolt.  

În orașul de sare, ridicat la 200 m sub Slănic, sunt 10 grade Celsius și forfota îți ia nasul și ochii. Dintr‑un unghi, subteranul gri pare parcul de distracții al copilăriei noastre, dintr-un altul un amfiteatru antic. Din altul? Clinica bolnavilor cu afecțiuni ale căilor respiratorii.  De fapt, e puțin din toate.  Numele Bolt împrăștie confuzie, iar o bătrânică pare nedumerită: „Mamă, de ce se aude numai Boc, Boc, Boc?”. Continuăm drumul și intrăm în atmosferă. Un stroboscop pulsează fulgerător, basul nimicitor al celor de la AC/DC se izbește de toți pereții, iar lumina slabă transformă pereții în cinematografe. Sus? Rulează clipuri cu Insane Usain învârtindu-și pe degete pantoful în stil Jordan. Jos? Cu mișcări robotice, cei 200 de competitori fac ultimele mișcări de încălzire. Îi așteaptă o „linie” de 80 de metri, curbe chircite, pante înfiorătoare și aplauzele a zeci de turiști. Chipuri cu ochi oblici și fețe sud-americane transmit exaltare și curiozitate.

Și concursul începe! La proba de viteză se aliniază chiar și fetițe de șase anișori, chiar și supraponderali, chiar și multiplul medaliat al României la lungime: Tiberiu Țălnar (24 de ani). S-a retras și tocmai a cârmit spre antrenorat: „Apreciez inițiativa voastră din acest cadru neconvențional”. Și urmează ștafeta! Transformate în bețe purtate spre finiș, ziarele ProSport sunt făcute sul. Nimeni nu le scapă, nimeni nu gâfâie, nimeni nu pare epuizat. Abandonuri zero, speranțe pentru o nouă ediție, maxime. Dan Serafim, părintele aruncătorilor români, prezent și el la eveniment,  trage concluzia: „De 25 de ani intru în această salină și nu credeam vreodată că se poate produce aici un eveniment în stil occidental. Everyone can Bolt!”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele