Dezvăluirile lui Dan Petrescu. „E a doua oară când mi se oferă șansa să antrenez naționala!”. Circumstanțele în care „Bursucul” putea ajunge selecționer

Dezvăluirile lui Dan Petrescu.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Dan Petrescu a dezvăluit, vineri, că Federația Română de Fotbal i-a oferit posibilitatea de a pregăti în paralel echipa națională și CFR Cluj, dar s-a lovit de refuzul grupării ardelene, chiar dacă el a fost de acord cu propunerea primită.

„Cei de la Federație m-au dorit foarte mult. Am avut o ofertă – cred eu că era foarte bună pentru mine – să antrenez și CFR și echipa națională. Am fost de acord cu acest lucru, dar trebuia să fie de acord și clubul CFR. Și președintele, și patronul, și toți cei care conduc clubul. Cei din conducere nu au fost de acord și atunci normal că nu am mai avut cum să merg la echipa națională”, a declarat Dan Petrescu, într-o conferință de presă.

Tehnicianul în vârstă de 49 de ani spune că a înțeles decizia luată de oficialii clubului CFR Cluj și mărturisește că și el ar fi luat o hotărâre similară, dacă s-ar fi aflat în locul șefilor săi.

„Dar am înțeles decizia clubului, este o decizie normală cred. Dacă aș fi fost conducător, aș fi luat aceeași decizie, pentru că s-au gândit că va fi greu pentru mine să mă concentrez la două echipe, nu numai la una. Normal că îmi doream să antrenez echipa națională, dar nu puteam să las echipa acum pentru că tot ce a fost creat aici, la Cluj, a fost creat la dorința mea. Acești jucători care au fost aduși, banii care s-au cheltuit, tot ce s-a întâmplat la club, în primul rând datorită mie. Dacă aș fi plecat, ar fi suferit prea multă lume. Dacă cei din conducere erau de acord cu această variantă, în momentul acesta poate nu mai eram aici, poate eram la București”, a adăugat Petrescu.

Dan Petrescu a precizat că aceasta este a doua ofertă de a prelua banca tehnică a primei reprezentative pe care o refuză. El a mărturisit că speră să mai aibă o asemenea oportunitate, în viitor.

„Este a doua oară când mi se oferă șansa să fiu selecționer. Nu am avut norocul să fiu acolo. Poate în altă circumstanță. Dacă va mai fi a treia oportunitate, poate voi ajunge. Dar acum trebuie să mă concentrez 100 la sută aici și să nu am regrete. Acesta este fotbalul, aceasta este viața antrenorilor. Îmi doresc să îmi duc până la final contractul și, de ce nu?, poate chiar mai mult. Depinde de rezultate, unde ai rezultate, stai. Sper să ajut CFR să ajungă unde era înainte, în grupele Champions League, a mai spus antrenorul care a cucerit titlul cu Unirea Urziceni, în 2009.

Petrescu consideră că România are mulți tehnicieni capabili să preia postul lăsat liber de germanul Christoph Daum.

„Nu pot să dau nume eu, dar sunt foarte mulți antrenori români care pot antrena echipa națională. Oricare dintre ei (n.r. – numele vehiculate, Contra, Rednic și Andone), mai sunt și alții prin străinătate și în România care pot antrena echipa națională”, a încheiat Dan Petrescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele