76ers, ce echipă! După victoria cu Heat, Philadelphia a învins-o și pe Bulls! Batum, primul triple-double al sezonulu

76ers, ce echipă! După victoria cu Heat, Philadelphia a învins-o și pe Bulls! Batum, primul triple-double al sezonulu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Philadelphia 76ers este marea surpriză a începutului de sezon din NBA. După victoria cu Miami Heat de acum câteva zile, Philadelphia a câștigat aseară și cu Chiago Bulls, scor 107-104

*Bookmakerii prevedeau pentru Philadelphia un sezon în care urma să reușească între 16 și 18 victorii
*Nicolas Batum a reușit primul triple-double din acest sezon al NBA, cu 11 puncte, 12 recuperări și 11 pase decisive
*După ce a pierdut cu Houston Rockets aseară, scor 93-104, Utah Jazz a înregistrat cel mai slab start de sezon din ultimii 34 de ani, cu trei eșecuri în primele trei meciuri


Michael Carter-Williams (dreapta) este unul dintre cei mai buni jucători ai lui Sixers în acest debut de sezon

Înaintea debutului de sezon, bookmakerii din Las Vegas prevedeau pentru Philadelphia 76ers între 16 și 18 victorii în acest sezon. Totul după ce echipa din Philadelphia îi vânduse pe Andrew Bynum și Jrue Holiday și miza pe tinerețea unui Nerlens Noel sau Michael Carter-Williams. Care era însă motivul pentru care 76ers ar fi cedat atâtea partide? În primul rând, pentru a avea o șansă cât mai mare la primul pick din draftul din vara viitoare. Care se presupune că va fi Andew Wiggins, unul dintre cele mai talentate prospecte de la LeBron James încoace. Însă planul Philadelphiei pare a fi dat peste cap de evoluțiile bune ale tinerilor jucători achiziționați în această vară. În doar câteva zile, 76ers le-au învins pe Miami Heat și Chicago Bulls, două dintre marile favorite ale Conferinței de Est. Echipe pe care Philadelphia nu le mai bătuse de cinci meciuri consecutive!
Aseară, elevii lui Brett Brown au făcut un meci extraordinar împotriva lui Bulls. Erau conduși la pauză cu 64-49! Diferență pe care „taurii” au crezut că o echipă neexperimentată nu o poate recupera! Ce greșeală! Michael Carter-Williams, care și-a depus deja candidatura la titlul de „Rookie of the year”, a terminat meciul cu 26 de puncte, 4 recuperări și 10 pase decisive, amețind experimentata defensivă a lui Bulls, care a pierdut meciul cu 107-104. Iar Evan Turner a reușit și el un meci foarte bun, cu 20 de puncte. În schimb, taurii au cedat inexplicabil în partea secundă. „E vina mea, nu joc bine acum. Am greșit foarte mult azi, am dat multe mingi adversarilor, pur și simplu nu am jucat bine”, a explicat conducătorul de joc Derrick Rose, care a ratat 10 aruncări și a încheiat meciul cu 13 puncte, 4 recuperări și 6 pase decisive. Surprinzător, 76ers (3-0) sunt în fruntea Conferinței de Est, în timp ce Bulls (1-2) sunt antepenultimii în aceeași conferință.


Nicolas Batum (stânga) este unul dintre cei mai versatili jucători din NBA

Batum, Lillard și Aldridge, trio-ul victoriei pentru Blazers

O altă surpriză a avut loc și în „Moda Center”, acolo Portland Trail Blazers a câștigat cu 115-105 meciul cu San Antonio Spurs. A fost a 13-a victorie consecutivă la debut pe teren propriu pentru Trail Blazers, care s-a apropiat la un singur succes de primul loc în acest top, ocupat de Boston Celtics, care a câștigat 14 debuturi consecutive între 1979 și 1992. Gazdele s-au impus grație unei ofensive excelente, care a transformat 55,2% dintre aruncările încercate și a avut șase jucători cu cel puțin zece puncte marcate. Vedeta? Masivul francez Nicolas Batum, care a reușit primul triple-double al sezonului în NBA, cu 11 puncte, 12 recuperări și 11 pase decisive! Batum a conlucrat excelent cu Damien Lillard (25 de puncte, 7 recuperări, 7 pase decisive) și LaMarcus Aldridge (24 de puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive), ducând-o pe Trail Blazers la 2 victorii și 1 eșec în acest sezon. Același record ca și San Antonio Spurs, la care Tim Duncan nu și-a arătat vârsta, reușind 24 de puncte și 7 recuperări.


Dwight Howard se simte bine în tricoul lui Rockets

Rockets, trei din trei

E un debut excelent de sezon și pentru Houston Rockets. Fără să întâlnească vreo contracandidată la unul din primele trei locuri, texanii și-au văzut de treabă și au învins, fără prea mari emoții, și aseară, pe terenul lui Utah Jazz. A fost un 104-93 care i-a scutit de orice emoții pe jucătorii echipei gazdă, care au bifat cel mai slab start din ultimii 34 de ani, semn că la Jazz s-a dat drumul reconstrucției. Fără să forțeze, Houston a avut în Chandler Parsons (24 de puncte, 12 recuperări, 6 pase decisive), James Harden (23 de puncte, 4 recuperări, 5 pase decisive) și Dwight Howard (15 puncte, 9 recuperări) un trio excelent, care i-a sufocat pe Jazz, aducând a treia victorie pentru Rockets. Astfel, „rachetele” au rămas, alături de Indiana Pacers și Philadelphia 76ers, singura echipă care nu a pierdut niciunul din primele trei meciuri din acest sezon.


Anthony Davis (dreapta) poate deveni unul dintre cei mai buni pivoți din NBA

Prima victorie pentru „pelicani”

Schimbarea de nume nu i-a priit francizei din New Orleans, care pierduse primele două meciuri. Însă aseară, pelicanii și-au luat revanșa chiar în fața propriilor suporteri. E drept, în fața unui adversar modest. Dar pentru fanii din New Orleans nu a contat, pentru că tabela a arătat cu 105-84 fără drept de apel. A fost un meci excelent, probabil cel mai bun din carieră, făcut de pivotul Anthony Davis. Draftat cu pickul numărul 1 în vara lui 2012, de la Kentucky, Davis a avut un sezon trecut marcat de accidentări, însă se pare că nu este cazul și în 2013. Pivotul de 2.08m a reușit să marcheze 25 de puncte în victoria de aseară, având și 8 recuperări, 4 pase decisive, 6 intercepții și 2 capace. Dacă ar fi reușit măcat 5 pase decisive, Davis ar fi devenit al treilea jucător din ultimii șapte ani, după Nicolas Batum și Andrei Kirilenko, care are un „5-by-5”, adică cel puțin cinci reușite în cinci din categoriile statistice.

Alte rezultate înregistrate azi-noapte în NBA

Indiana Pacers – Cleveland Cavaliers 89-74
Dallas Mavericks – Memphis Grizzlies 111-99
Milwaukee Bucks – Toronto Raptors 90-97
Golden State Warriors – Sacramento Kings 98-87

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…