Impresia lui Burleanu după succesul cu Muntenegru: „Nu este caracteristic echipelor românești să întoarcă rezultate. Ne dă încredere pentru viitor”

Impresia lui Burleanu după succesul cu Muntenegru:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, după ce naționala de tineret a învins reprezentativa Muntenegrului, scor 4-3, că foarte puțini mai credeau la pauză că „tricolorii” pot întoarce rezultatul de 1-3.

„Emoțiile au fost foarte mari, iar la pauză foarte puțini mai credeau că România poate întoarce rezultatul. Nu este caracteristic echipelor românești sau românilor să întoarcă rezultate. Acest lucru scoate în evidență un spirit de luptător, ceea ce ne dă încredere pentru viitorul fotbalului românesc”, a spus Burleanu.

Președintele FRF a afirmat că naționala de seniori a României are un avantaj în fața Greciei, deoarece și-a păstrat selecționerul. „Sunt foarte încrezător că vom învinge Grecia. Fotbalul românesc are nevoie de această victorie pentru a fi în postura de pretendentă la primul loc. Un avantaj este că avem un grup unit, am păstrat selecționerul care cunoaște foarte bine Ungaria și Grecia. Se poate spune că avem un avantaj că meciul de la Pireu se va juca fără spectatori”, a precizat Burleanu.

Întrebat despre oferta primită de selecționerul Victor Pițurcă de la echipa Al Itthad, Burleanu a spus: „Pițurcă mi-a spus că nu are de gând să plece”.

Echipa națională de tineret a României a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 4-3 (1-3), reprezentativa similară a Muntenegrului, într-un meci din grupa a 6-a preliminară pentru calificarea în play-off-ul Campionatului European din 2015.

Golurile „tricolorilor au fost marcate de Boldor ’10, Pușcaș ’67, Bumba ’79 din penalti și Tănase ’82, în timp ce pentru muntenegreni a înscris Djordjevici, în minutele 15, 33 și 35.

Clasamentul grupei a 6-a este următorul: 1. Germania 14 puncte (6 jocuri), 2. România 12 puncte (7 jocuri), 3. Muntenegru 11 puncte (7 jocuri), 4. Irlanda 8 puncte (7 jocuri), 5. Insulele Feroe 1 punct (7 jocuri).

Ultimele meciuri din grupă sunt următoarele: Germania – Irlanda (5 septembrie), Germania – România, Insulele Feroe – Muntenegru (ambele 9 septembrie).

În play-off-ul Campionatului European de tineret, găzduit în 2015 de Cehia, se califică învingătoarele din cele zece grupe preliminare plus cele mai bune patru echipe clasate pe locurile secunde.

Echipa națională a României va debuta, duminică, de la ora 21.45, în preliminariile Campionatului European din 2016, urmând să întâlnească selecționata Greciei, pe Stadionul Karaiskakis din Pireu.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele