Elveția – România 0-2. Victorie importantă obținută de „tricolorii” mici în preliminariile Campionatului European din 2019. Elevii lui Isăilă conduc grupa după 4 meciuri

Elveția - România 0-2. Victorie importantă obținută de
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa națională de tineret a României a învins, vineri, la Lugano, cu scorul de 2-0, reprezentativa similară a Elveției, în cel de-al patrulea meci din grupa a opta de calificare la Campionatul European U-21 din 2019, competiție ce va fi găzduită de Italia și San Marino.

Primul gol a fost marcat de Mihai Dobre, în minutul 24. Mijlocașul ce evoluează la Bury, în liga a treia engleză, a înscris cu o execuție acrobatică, din întoarcere, după o aruncare de la margine a lui Cristian Manea, de pe partea dreaptă, și o deviere cu capul a lui Marco Dulca.

În minutul 87, Alexandru Cicâldău, mijlocașul formației FC Viitorul, a dus scorul la 2-0. Jucătorul în vârstă de 20 de ani a primit mingea de la George Pușcaș, la 18 metri, de unde a plasat mingea sub transversală, fără ca portarul elvețian să poată interveni.

În urma acestui rezultat, echipa pregătită de Daniel Isăilă a acumulat 10 puncte și este în continuare liderul grupei grupei a opta, la patru puncte de Țara Galilor, care se află pe locul secund, cu șase puncte obținute în trei jocuri. Locul 3 este ocupat de Elveția, cu patru puncte adunate în patru meciuri, urmată de Bosnia (3 puncte/3 meciuri), Portugalia (3puncte/1 meci) și Liechtenstein (0 puncte/3 meciuri).

  • Elveția: Kobel – Stettler, Bamert (Grgic 67′), Rhyner, Garcia – Lauper, Ruegg – Oberlin, Sow (Itten 67′), Spielmann (De Oliveira 61′) – Ajeti. Selecționer: Heinz Moser.
  • România: A. Radu – Manea, Nedelcearu, Pașcanu, I. Radu – Cicâldău, Dulca – Dobre, Hagi (Screciu 77′), Burlacu (Costache 65′) – Pușcaș (Tudorie 88′). Selecționer: Daniel Isăilă.â

În primele trei partide, România s-a impus în deplasările din Liechtenstein (2-0) și Bosnia – Herțegovina (3-1) și a remizat la Ovidiu, cu Elveția (1-1).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×