Bumbi: „Prietenia a trecut”. Iovan: „Sper să mai vorbim”

Bumbi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Demiterea lui Bumbescu de la U16 a produs ruptura acestuia de Iovan.
După ce în ultima săptămână cei doi s-au jignit reciproc, Iovan face pasul înapoi.

O prietenie veche de șapte ani a fost spulberată peste noapte de problemele de la loturile de juniori. Ștefan Iovan, coordonatorul loturilor juvenile, a fost nevoit să-l sacrifice pe Adrian Bumbescu, selecționerul de la U16, după înfrângerile pe linie încasate de această generație. „Are mari carențe profesionale”, a fost concluzia lui Iovan prezentată săptămâna trecută. „Eu nu am caracterul împuțit al lui Iovan să critic pe altcineva”, a replicat Bumbescu luni seara, la Sport Total FM.

Ruptura dintre cei doi este minimalizată de foștii lor colegi. „Nu cred că au ajuns în acest punct”, spune Duckadam. Emeric Ienei vede și el lucrurile în aceleași nunanțe: „Nu poate decât să-mi pară rău că doi prieteni buni, doi foști câștigători de Cupa Campionilor, au ajuns în situația în care să se certe și să‑și arunce cuvinte urâte unul altuia. Cred totuși că se vor împăca. Îi leagă prea multe să nu facă asta. Iovan a fost pus într-o situație grea, să îl dea afară tocmai pe cel mai bun prieten. Sigur, Bumbescu nu a avut rezultate bune cu naționala, dar mi se pare o criză peste tot. Nu am mai avut rezultate la juniori de ani buni”.

Chestionat ieri de ProSport, „Bumbi” a fost categoric: „Îmi susțin declarațiile de luni. Eu nu voi mai vorbi în viața mea cu acest om. Prietenia a trecut”. Iovan a făcut însă pasul înapoi: „Poate că am folosit și eu termeni prea categorici. Poate că trebuia să spun că sunt unele carențe, la nivel de copii și juniori. Are dreptate să fie supărat, sper să mai vorbim… Nu e bine să vorbim de dezastru la loturile de juniori, gândiți-vă că într‑un an și jumătate au apărut 26 de jucători tineri în Liga I, promovați prin echipele naționale de juniori”.


Nu cred că Bumbescu e singurul vinovat pentru înfrângerile de la naționala de juniori. Dar asta este viața… A pierdut un loc de tehnician și un prieten. Pentru moment. Sper să nu rămână situația așa, ar fi mare păcat
Emeric IENEI, fost selecționer România


 

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…