Sandu va fi trimis în judecată în „Dosarul Craiova”

Sandu va fi trimis în judecată în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Sandu (foto) s-a prezentat ieri la sediul DNA, însoțit de avocații Ion Cazacu și Cristian Ene, pentru a lua cunoștință de dosarul de urmărire penală întocmit pe numele său în cazul dezafilierii Universității Craiova. Anchetatorii i-au comunicat șefului FRF că mai mult ca sigur va fi trimis în judecată în calitate de inculpat în această speță, dar că există și un dosar conex, legat de împrumutul dat de soția sa, Lise Sandu, clubului Gloria Bistrița în 2009 (400.000 de euro).

Pe siteul FRF, informația este comentată în stil propriu: „Președintele FRF a semnat actul prezentat de procurori, declarându-se nevinovat. Vinovat, poate, de respectarea în totalitate a reglementărilor FIFA, UEFA și FRF în vigoare, precum și a legislației naționale”. Procurorii DNA i-au spus lui Sandu că mai are doar câteva zile la dispoziție pentru a depune la dosar alte documente, în caz că dorește acest lucru.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Informația șoc pentru toți cei care se uită la TV! Absolut obligatoriu să știi asta
Informația șoc pentru toți cei care se uită la TV! Absolut obligatoriu să știi asta
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
Cornel Dinu șochează, după ce Țălnar i-a luat apartamentul: „Îmi fac testamentul. M-a nenorocit”
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×