Propunerile lui Burleanu, votate zdrobitor în Adunarea Generală. Lovitură în plin pentru LPF și cluburile din Liga 1 și o ironie de final a șefului FRF: „11 voturi contra, felicitări! Ați făcut o echipă”. Liga amenință cu un proces

Redactor:
Matei Udrea
Propunerile lui Burleanu, votate zdrobitor în Adunarea Generală. Lovitură în plin pentru LPF și cluburile din Liga 1 și o ironie de final a șefului FRF:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Adunarea Generală a FRF a votat astăzi propunerea ca bani proveniți din vânzarea drepturilor TV ale meciurilor din Liga 1 să meargă către cluburi din ligile inferioare. Doar 11 voturi au fost împotriva modificării, în timp ce peste 190 dintre cei prezenți au votat pentru

UPDATE 14:50 S-a încheiat ședința. Toate propunerile lansate de Răzvan Burleanu au fost aprobate, inclusiv schimbarea articolului 50 din Statutul FRF, în care sunt stipulate condițiile ce trebuie îndeplinite de un posibil candidat la șefia FRF.  Această modificare a fost votată fără să fie măcar discutată în timpul ședinței.

Întrebat de ProSport, Răzvan Burleanu a acceptat că UEFA nu se înscrie printre forurile care se califică în urma modificărilor pentru a furniza candidați la șefia FRF și, implicit, faptul că Ionuț Lupescu nu va putea să-l concureze la anul. ProSport a scris ieri despre prezența acestui punct pe ordinea de zi a Adunării Generale și de faptul că principalul vizat ar fi Ionuț Lupescu, care nu va mai putea astfel să candideze la alegirile din 2018 (DETALII  AICI).

Întrebat de reporterul ProSport dacă nu poate deveni periculoasă această abordare de stânga din discurs, prin care să le spună membrilor Adunării Generale că „bogații din Liga 1 nu vor să le dea și lor din bani”, Burleanu a răspuns sec: „Exclus! Aceasta nu este politică de stânga, este politică intervenționistă„.

După modificările votate în statut, inclusiv cea a principiului solidarității prin care se iau bani de la LPF și se redistribuie către alte cluburi, reprezentanții Ligii au anunțat că vor merge în instanță pentru a contesta decizia, iar Burleanu le-a replicat: „Pot să o facă, dar nu au nicio șansă!”


UPDATE 14:43 Discursul lui Burleanu e salutat cu aplauze. Tonul este dat de o persoană din sală care, la un moment dat, strigă un „Bravo!” și începe să bată din palme.

Dintre cluburile din Liga 1, au lipsit ACS Poli Timișoara și Pandurii. Au votat contra 10 cluburi din Liga 1, plus Cristi Balaj. Fostul arbitru e singurul care a votat împotriva tuturor propunerilor făcute astăzi de Burleanu.


UPDATE 14:34 Cu 11 voturi contra și două abțineri – din 205 votanți – se votează modificările propuse: să fie luați bani de la LPF pentru principiul „solidarității”.

Imediat se aprobă și eliminarea dreptului președintelui LPF de a fi vicepreședinte al FRF.

Burleanu a zdrobit LPF și cluburile din Liga 1. E, practic, un K.O.! După numărătoare întoarce cuțitul în rană și li se adresează ironic reprezentanților cluburilor din Liga 1. „11 voturi contra! Felicitări! Ați făcut o echipă!”

Discursul lui Bulreanu are puternice accente demagogici și de stânga: „Noi votăm aici un principiu, e vorba de principiul solidarității. O comisie aleasă dintre dumneavoastră care să negocieze procentele cu reprezentanții LPF”.

Nu s-a stabilit clar ce procent ar trebui să le revină cluburior din ligile inferioare. Suma urmează să fie negociată între LPF și comisia nou-înființată, care va fi – în mod evident – un instrument de presiune în mâna lui Burleanu contra cluburilor din Liga 1.


UPDATE 14:20 Burleanu încearcă să treacă imediat la vot modificările. Spre surpriza lui, Gino Iorgulescu cere să intervină: „Nu v-o iau personal, că vă sunt incomod și vreți să mă eliminați, dar lăsați Liga 1 să aibă trei reprezentanți în Comitetul Executiv, așa cum este peste tot în lume!”.

Iorgulescu cere să nu se voteze nici articolul privind „solidaritatea”, prin care se iau procente din drepturile TV de la Liga 1. Gino nu e însă deloc în formă. Este emotiv, vorbește greu, se uită în jos și într-o parte. Nu-i face față, la nivel oratoric, lui Burleanu, care intervine după Gino și, gesticulând, face un discurs de stânga, aproape marxist: „Ați auzit, dumneavoastră nu sunteți așa importanți precum echipele din Liga 1, care nu vor să împartă!”.

Replica lui Burleanu provoacă o nouă intervenție a lui Iorgulescu: „Trei ani ați avut bani de luat de la Ministerul Educației și nu i-ați luat. În programul dumneavoastră de guvernare spuneați că, dacă se face LPF 2, președintele acesteia va fi vicepreședintele Federației. Când spuneați adevărul, atunci sau acum?”.

Burleanu îl taxează imediat, cu satisfacție: „E MTS, nu Ministerul Educației!”. Gino se enervează: „Am greșit, sunt emoționat”.


UPDATE 14:10 Revine Burleanu. Reia discursul de politician. Se laudă pe sine, „doar noi am fost la Cheile Grădiștei și Odorheiu Secuiesc”. Îi numește pe opozanți „optuzi”. Acesta ține un discurs de justificare a uneia dintre modificările controversate prin care încearcă să-și sporească puterea. Cel de reducere a numărului reprezentanților Ligii 1 în Comitetul Executiv, de alegere a vicepreședinților prin vot (până acum erau stabiliți prin statut) și înființarea Comisiei pentru Fotbal Profesionist, care să sufle în ceafa LPF. „Pe aceste fundații putem să construim un viitor mai bun”, e unul din clișeele prefabricate din care e compus discursul lui Burleanu.

Apoi acuză presa că inventează scandaluri: „E ușor să spui că totul e un blat și o mizerie. Haideți să protejăm fotbalul de slujbașii intereselor personale!”.


UPDATE 13:51 Este ușor de sesizat, privind de la etaj, cercul interior al puterii la FRF. Oamenii lui Burleanu sunt îmbrăcați la fel, în costume belumarin. Circa 20 de inși. Burleanu are un costum de culoare mai închisă, nu e la fel ca echipa sa. Restul poporului, inclusiv angajații FRF care au fost aduși de Burleanu, e îmbrăcat pestriț.


UPDATE 13:45 Ședința e reluată după aproximativ 30 de minute de pauză, timp în care Florin Prunea și Răzvan Burleanu s-au ignorat.

În Federație, la demisol, unde se ține Adunarea Generală, nu există coșuri de gunori. Deloc. Cineva a abandonat o sticlă de suc după o ușă. La parter sunt doar două coșuri – pline ochi.


UPDATE 12:50 Discursul lui Stoichiță se încheie apoteotic: „Mi se pare că aici, la Federație, se vrea!”.

Stoichiță e urmat de Ion Geolgău, șeful departamentului de scouting al FRF.  Ținta e aceeași: fosta conducere a FRF. „Nu s-a făcut nimic în trecut, nu s-a sădit nimic. Nu existau filtre”.


UPDATE 12:40 Mihai Stoichiță își începe discursul cu un atac la fosta conducere a FRF: „Dacă se făceau lucrurile acum 20 de ani, nu îi mai ataca nimeni acum pe Daum sau pe Burleanu”.

Directorul tehnic al Federației prezintă ulterior membrii comisiei tehnice și vorbește despre Aurel Țicleanu: „Nu mai e nevoie de nicio prezentare. Component al Craiovei Maxima, peste 40 de selecții în națională, coleg cu…” Moment în care se întoarce spre preziudiu și nu mai pronunță niciun nume. Realizează probabil că Burleanu și ai lui nu au fost colegi cu nimeni și se mulțumește să îndrepte bațul spre Gino Iorgulescu. După care oferă o mostră de umor involuntar cu un îndemn: „Să coborâm nivelul de vârstă și instruire!”.


foto: MARIAN ILIE / MEDIAFAX
 


UPDATE 12:18  Moment stânjenitor: Burleanu îl invită să vorbească pe Michele Uva, CEO al Federației Italiene de Fotba și membru al Comitelului Executiv al UEFA. Uva vorbește în italiană, însă în sală nu e asigurată traducerea. Ce e clar pentru toată lumea: Uva îl laudă pe Burleanu. În rest, cei mai mulți din sală nu înțeleg ce spune oficialul italian.

După 10 minute de discurs, Gino Iorgulescu pare în stare cataleptică, nu  se mișcă deloc. Doar mâna dreatpă, din când în când. Unii, în sală, se uită pe telefoane. Alții, la balcon, par ațipiți. Florin Prunea, la prezidiu, bate darabana plictisit. Uva continuă să vorbească.

Urmează să ia cuvântul Mihai Stoichiță.


UPDATE 12:05 „Tot ce facem e rău. Pentru trompete Dragi colegi, cine vrea să facă mituri, o să trăiască în ele!”, mai spune Burleanu, care își amintește și de un mai vechi „adversar”: medicul Pompiliu Popescu, pe care îl atacă pe tema modului în care erau tratați jucătorii naționalei.

UPDATE 11:55 Burleanu își continuă discursul ce durează de mai bine de 40 de minute: „Vreau să demontez miturile păreriștilor și ale trompetelor acestora: 1. Daum n-a mai antrenat nicio echipă națională. Fals! Nici Angelo Niculescu sau Mircea Lucescu nu antrenaseră naționale înainte să vină pe banca României.

2. Nu s-a schimbat nimic la națională. Fals! S-a schimbat totul. În bine!

Al mit: fotbalul moare acum în România. Fals! Este consecința unui deșert lăsat de niște conducători cu profil de grup infracționalorganizat, puși pe căpătuială. Acum renasc cluburile. Nu putem muta munții într-o zi. Din 2001 până în 2014, cu o excepție, nu ne-am calificat la turneele de juniori. Cum puteam schimba noi totul în doar doi ani? Acum culegem ce nu a fost semănat. Adevărurile ne ajută să construim și vor veni și rezultatele”.


UPDATE 11:35 Președintele FRF ține un discurs „de congres”, presărat de cuvinte grele pentru mulți dintre cei prezenți în sală:  „sponsorship”, „ticketing”, „globalizare”. Burleanu se girează pe el însuși precizând că, în fotbal, la UEFA și FIFA, intră tot mai mulți oameni din mediul managerial. „Fotbalul s-a schimbat. Nu mai e ca în urmă cu 20, 30 de ani”, le amintește Burleanu celor din asistență.


UPDATE 11:20 Burleanu deschide ședința cu un discurs în care face un apel la încrederea celor prezenți: „Muncim pe rupte. Cei care au timp, înseamnă că nu fac treabă. Se țin de campanii mincinoase și denigratoare. Cerem încredere nu răbdare […] Orice om cinstit nu poate să nu recunoască îmbunătățirle pe care le-am adus fotbalului în acestă perioadă”.


Sâmbătă, de la 11:00, are loc Adunarea Generală a FRF în care vor fi supuse la vot mai multe schimbări în fotbalul românesc.

Printre modificările ce vor fi duse în discuție se numără și o schimbare ce pare menită să-i întărească poziția actualului șef al FRF la viitoarele alegeri pentru conducerea Federației. Este vorba de articolul 50 al Statutului FRF, cel unde este abordată „Alegerea și mandatul Președintelui FRF”, primește un paragraf în plus, litera h), după cum urmează: „a îndeplinit un rol activ în cadrul fotbalului asociație (ca jucător sau ca oficial în cadrul FRF/LPF/AJF/AMFB sau structuri sportive) pentru cel puțin 2 ani în ultimii 5 ani anteriori datei la care este propus ca și candidat. Dovada îndeplinirii acestei condiții se face cu o declarație pe proprie răspundere, legalizată la notar”. „Ținta” pare să fie Ionuț Lupescu, un posibil contracandidat al lui Burleanu pentru șefia FRF (DETALII AICI).

Rămâi pe www.prosport.ro pentru informații de la fața locului

 
Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…