„Profesioniștii” lui Răzvan Burleanu sunt mai scumpi decât cei ai lui Mircea Sandu. Bilanțul financiar în mandatul actualului șef al FRF este dezastruos. Câți bani produce Federația și cât de mari sunt cheltuielile

  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația financiară a FRF nu s-a îmbunătățit după ce Răzvan Burleanu i-a luat locul lui Mircea Sandu în funcția de președinte. Ba dimpotriva. Actuala conducere a Federație a cheltuit în trei ani de mandat mai mulți bani decât ultimii trei din mandatul lui Mircea Sandu.

Răzvan Burleanu a anunțat încă din prima zi în care a urcat pe postul de președinte FRF că va îmbunătăți semnificativ situația financiar a forului, prin profesionalizarea insituției. Au trecut mai mult de trei ani de la 5 martie 2014, data când Burleanu era uns președinte la FRF. În toată această perioadă, actualul șef FRF și-a menținut discursul și s-a lăudat constant cu modul în care a reușit să schimbe Federația din temelii.

Dincolo de vorbe, cifrele arată dezastruos. Deși se mândrește că a adus mai mulți sponsori la FRF decât a făcut-o Mircea Sandu, bilanțul financiar din toată această perioadă nu-i susține discursul. „Generația” Burleanu cheluie mai mulți bani decât ultimii trei ani din mandatul lui Mircea Sandu. În niciunul dintre cei trei ani din mandatul lui Burleanu n-au existat cheltuieli sub 19 milioane de euro.

În anul 2014 au existat cele mai mari venituri din ultimii ani, dar și cheltuieli incredibil de mari. FRF a încasat atunci 26,5 milioane de euro, dar a cheltui 35,4 milioane de euro. Scuza lui Răzvan Burleanu ar putea fi că Mircea Sandu a condus Federația în primele trei luni, până la alegerile din 5 martie. Totuși, fostul președinte FRF a declarat în mai multe rânduri că a lăsat 4 milioane de euro în conturi. În total, FRF a avut încasări în 2014, 2015 și 2016 de 67,68 milioane de euro. Cheltuielile au fost însă de 76,56 milioane de euro, adică un minus de 8,88 milioane de euro

În anul fiscal 2016, FRF a avut o pierdere de 5,17 milioane de euro, deși naționala României a fost calificată la EURO 2016, ceea ce a însemnat un bonus de la UEFA de 8,5 milioane de euro. Însă Burleanu a declarat că acei bani au fost trecuți în bilanțul financiar pe 2015, deoarece România a obținut calificare în noiembrie 2015. Însă asta ar fi însemnat că FRF a avut în 2015 venituri de doar 15,8 milioane de euro, dacă România nu se califica la EURO 2016.

O explicație ar putea veni din bonusurile de calificare la EURO pe care Răzvan Burleanu și le-a împărțit împreună cu membrii Comitetului Executiv. Acestea au avut o valoarea totală de 5,3 milioane de euro.

Veniturile FRF în perioada Răzvan Burleanu:

Anul fiscal 2016
Venituri totale: 16,88 milioane de euro
Cheltuieli totale: 22,06 milioane de euro
Pierderi: 5,17 milioane de euro

Anul fiscal 2015
Venituri totale: 24,3 milioane de euro
Cheltuieli totale: 19,1 milioane de euro
Profit: 5,24 milioane de euro

Anul fiscal 2014 (n.r. în primele 3 luni ale anului președinte a fost Mircea Sandu)
Venituri totale: 26,5 milioane de euro
Cheltuieli totale: 35,4 milioane de euro
Pierderi: 8,91 milioane de euro

Ultimii trei ani de mandat ai lui Mircea Sandu:

Anul fiscal 2013
Venituri totale: 16,11 milioane de euro
Cheltuieli totale: 16,18 milioane de euro
Pierderi: 70.008 de euro

Anul fiscal 2012
Venituri totale: 12,9 milioane de euro
Cheltuieli totale: 16,07 milioane de euro
Pierderi: 3,15 milioane de euro

Anul fiscal 2011
Venituri totale: 32,2 milioane de euro
Cheltuieli totale: 19,94 milioane de euro
Profit: 12,2 milioane de euro

Aceste date sunt extrase din bilanțurile financiare depuse de FRF la Ministerul de Finanțe. Anul fiscal începe pe 1 ianuarie și se termină pe 31 decembrie.

  • „Am văzut o grămadă de indivizi, cei mai mulți dintre ei șomeri, care vor să pună mâna pe ciolanul de la Federația Română de Fotbal. Dar vor rămâne cu visele”, Răzvan Burleanu, președinte FRF, într-o declarație făcută joi.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen